Ce se petrece in organism atunci cand nu mai ai activitate sexuala

Deși mulți dintre noi probabil nu-și pot imagina o viață fără sex, din când în când este firesc să trecem printr-o perioadă fără relații intime. Inevitabil, asta va avea un impact atât asupra corpului, cât și asupra psihicului, pentru că o viață sexuală împlinită merge mână în mână cu sănătatea ta mentală, fizică și emoțională.

Ce beneficii are sexul

Sexul este o parte importantă în viața noastră. Îmbunătățește starea de spirit, te ajută să dormi mai bine, diminuează durerea, scade stresul, diminuând anxietatea și depresie. Orgasmul eliberează endorfine care pot ajuta la scăderea stresului, cel puțin temporar, și pot duce la sentimente pozitive care ne fac mai fericiți, spun specialiștii. 

Recomandările Experților DOC

Iar mulți experți spun chiar că o partidă de amor săptămânală poate chiar să crească longevitatea. Dar ce se întâmplă dacă nu faci sex regulat sau chiar deloc? Efectele pe care le are sexul asupra sănătății noastre variază în funcție de fiecare individ în parte, dar cert este că are repercusiuni asupra sănătății noastre mentale, fizice și emoționale.

Iată ce efecte are lipsa sexului asupra organismului, dar și a vieții de cuplu!

Inima nu mai funcționează la fel de bine

Specialiștii spun că persoanele care fac sex o dată pe lună sau mai rar suferă de boli de inimă mai des decât cei care au o viață sexuală mai intensă. Pe lângă faptul că este o sursă de exerciții fizice, actul sexual ajută la menținerea estrogenului și progesteronului în limite normale, diminuându-se astfel riscul de boli cardiovasculare. La barbati, contribuie la mentinerea unui nivel optim de testosteron. 

Totodată, sănătatea inimii este strâns legată și de performanța sexuală. Penisul conține o rețea complexă de țesuturi care se umplu cu sânge în timpul unei erecții și, dacă aceste artere se îngustează din cauza depozitelor de colesterol, bărbații vor întâmpina probleme repetate în menținerea erecției.

Scade imunitatea

Sexul regulat întărește sistemul imunitar și pregătește organismul pentru a lupta împotriva bolilor prin eliberarea de endorfine. Acest lucru înseamnă că relațiile sexuale mai rare pot duce la boli mai frecvente cum sunt răceala sau gripa. Potrivit unui studiu efectuat în 2004, în saliva celor care fac sex regulat se găsește o concentrație foarte mare de anticorpi, numiți imunoglobulina A, care combat răceala.

Apar probleme la nivelul prostatei

La bărbați, sănătatea prostatei poate beneficia de ejaculare frecventă. Motivele nu sunt exact clare, dar, potrivit unui studiu2, bărbații care ejaculează mai puțin de șapte ori pe lună au mai multe riscuri să se confrunte cu afectiuni ale prostatei, spre deosebire de cei care ejaculează de cel puțin 21 de ori pe lună. Dar specialiștii atrag atenția că sexul neprotejat și partenerii multipli pot crește riscul declanșării acestor  boli.

Este afectată sănătatea vaginală

Pentru femei, activitatea sexuală frecventă poate întări mușchii pelvini care susțin vezica urinară, îmbunătățind funcția vezicii urinare și reducând incontinența și secrețiile vaginale. A face sex după o pauză lungă de timp poate fi incomod pentru o mare parte dintre femei. Durează mai mult ca organismul feminin să se „reaprindă” și să producă suficientă lubrifiere pentru ca sexul să nu fie dureros. Situația se accentuează dacă femeile sunt la menopauză. Din cauza scăderii nivelului de estrogen, acestea se confruntă cu uscăciune vaginală și cu diminuarea elasticității vaginului. Rezultatul? Apar durerile în timpul actului sexual. Și bărbații se pot confrunta cu probleme la acest capitol. Unele cercetări 3 arată că persoanele de sex masculin care întrețin rar relații intime au de două ori mai multe riscuri să se confrunte cu disfuncții erectile decât cele care au o viață sexuală regulată.

Se diminuează riscul de infecții urinare

Nu e o surpriză pentru nimeni că riscul de infecții cu transmitere sexuală scade dacă nu întreții relații sexuale, dar se diminuează și riscul apariției infecțiilor tractului urinar. Optzeci la sută dintre infecțiile urinare care apar la femeile aflate în premenopauză debutează în 24 de ore de la actul sexual, iar frecvența partidelor amoroase este cel mai puternic predictor al infecțiilor recurente ale tractului urinar, potrivit multor cercetări 4.

Crește nivelul de anxietate

Persoanele care nu au avut relații intime o perioadă lungă de timp pot dezvolta sentimente de izolare, nesiguranță și scăderea stimei de sine - ceea ce poate slăbi sistemul imunitar și poate duce la rate crescute de depresie și anxietate.

În timpul relațiilor intime sunt eliberate oxitocina și endorfinele. Acești neurotransmițători țin sub control anxietatea și stresul. Oxitocina mai are un beneficiu: te ajută să adormi și să ai un somn odihnitor.

De aceea, de multe ori, partenerii adorm cu ușurință după actul sexual, iar acest obicei are efecte benefice și asupra vieții de cuplu și a sănătății psiho-emoționale. În timpul relațiilor intime sunt eliberate oxitocina și endorfinele. Acești neurotransmițători țin sub control anxietatea și stresul. Oxitocina mai are un beneficiu: te ajută să adormi și să ai un somn odihnitor. De aceea, de multe ori, partenerii adorm cu usurinta dupa actul sexual, iar acest obicei are efecte benefice si asupra vietii de cuplu si a sanatatii psiho emotionale.

Este afectată și viața de cuplu

Mulți oameni au relații romantice împlinite fără a face sex frecvent. Pentru alții, sexul regulat poate îmbunătăți sănătatea relației lor.

Un studiu din 2015 a raportat că frecvența sexuală a fost doar un indicator al bunăstării atunci când oamenii erau în relații. Ei au descoperit o asociere între a face sex o dată pe săptămână și o satisfacție mai mare în relație. Această satisfacție nu părea să se schimbe atunci când frecvența relațiilor intime a crescut la mai mult de o dată pe săptămână 5.

Pentru unii oameni, sexul poate îmbunătăți comunicarea și sentimentele de apropiere. Oamenii care simt că nu fac suficient sex se pot îngrijora că este ceva în neregulă cu relația lor sau se tem că partenerul lor nu mai este atras de ei.

În aceste cazuri, oamenii pot încerca alte metode de îmbunătățire a comunicării și a intimității. Îmbrățișările, sărutul, gesturile afectuoase și deschiderea unul față de celălalt pot îmbunătăți sănătatea unei relații, indiferent dacă aceasta implică sau nu relații intime.

Pentru multe cupluri, actul sexual regulat este o cale prin care se reconectează, activitatea sexuala regulata „deschizând” ușa pentru o mai bună comunicare,  incredere, mentinerea sentimentelor afective si o stima de sine crescuta. În general, cuplurile care fac mai des sex se simt mult mai conectate emoțional în comparație cu cele care nu au o viață sexuală intensă.

Te confrunți cu crampe menstruale intense

În mod surprinzător, sexul poate ajuta la ameliorarea crampelor menstruale datorită hormonilor pe care corpul îi eliberează în timpul actului sexual, cu precădere oxitocina. Crampele menstruale sunt rezultatul contractării uterului. Când femeile au orgasm, mușchii uterului se contractă și ei. Apoi se relaxează. Această relaxare ar trebui să diminueze crampele menstruale. Acesta este un beneficiu neașteptat al partidelor de amor, pe care femeile îl pierd dacă nu fac sex, susțin specialiștii.

Este afectat și libidoul

Dacă în general ești sănătos și ai încetat să faci sex doar din cauza lipsei unui partener sau a unei alegeri conștiente (și nu din alt motiv fizic), există unele schimbări pe care le-ai putea experimenta. Este posibil să simți fie o pierdere a apetitului sexual, fie o creștere a libidoului!  Un mic studiu din 2014 pe 174 de persoane, publicat în The Canadian Journal of Human Sexuality, a constatat că implicarea în sex în prima zi te face de fapt să îți dorești să faci sex mai mult în ziua a două 6.

RECOMANDARILE EXPERTILOR
 


Și, potrivit specialiștilor, și inversul - faptul că nu faci sex te poate determina să vrei să faci mai puțin sex în general - poate fi, de asemenea, adevărat.  

Ai un somn agitat

Când simți o plăcere intensă de la sex (adică atunci când ai orgasm), organismul eliberează un cocktail de hormoni care te ajută să adormi, spun specialiștii, precizând că hormoni precum vasopresina și oxitocina reduc stresul din organism și te ajută să adormi rapid. După acel moment, norepinefrina și serotonina ajută apoi corpul să intre într-un flux de cicluri de somn REM care te ajută să ai un somn odihnitor.
 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1. Studiul „Sexual frequency and immunoglobulin A (IgA)”, publicat în Psychological Reports 94(3 Pt 1):839-44 , în iulie 2004, autori Charnetski CJ, Brennan FX.
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15217036/
2.  Studiul „Ejaculation Frequency and Risk of Prostate Cancer: Updated Results with an Additional Decade of Follow-up”, publicat European Urology, în 2016, autori Jennifer R. Rider,  Kathryn M. Wilsona, Jennifer A. Sinnott, Rachel S. Kelly, Lorelei A. Muccia, Edward L. Giovannuccia.
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27033442/
3. Studiul „Erectile Dysfunction Lower In Men Who Have Intercourse More Often”, publicat în Elsevier Health Sciences, pe 3 iulie 2008, autori Koskimäki et al.
https://www.sciencedaily.com/releases/2008/07/080702091346.htm
4. Studiul „Recurrent urinary tract infections in women: diagnosis and management”, publicat în American family physician, în septembrie 2010.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3749018/
5. Studiul ”Sexual Frequency Predicts Greater Well-Being, But More is Not Always Better”, publicat în Sage journals, în 2015, autori: Amy Muise, Ulrich Schimmack, Emily A. Impett
https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/1948550615616462 
6 Studiul ”The impact of daily sexual desire and daily sexual desire discrepancy on the quality of the sexual experience in couples”, publicat în The Canadian journal of human sexuality 23(1):27-33, în 2014, autor: Kristen P Mark
https://www.researchgate.net/publication/265927144_The_impact_of_daily_sexual_desire_and_daily_sexual_desire_discrepancy_on_the_quality_of_the_sexual_experience_in_couples


Te-ar mai putea interesa și...


[{read-more-sexualitate}]

 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0