Fibromul: cauze, diagnostic și tratament

Localizat la nivelul uterului, fibromul este o tumoră necanceroasă, compusă din mușchi și țesut fibros care poate provoca dureri, sângerări vaginale anormale, constipație, avorturi spontane repetate, precum și senzația de a urina frecvent sau de urgență. Mai puțin de 1% dintre fibroame devin canceroase. Pentru depistarea prezenței fibromului, medicul ginecolog efectuează un examen clinic pelvian și, de obicei, ultrasonografie pentru a confirmă diagnosticul. În multe situații, tratamentul este necesar doar dacă fibromul cauzează probleme, mai ales legate de fertilitate, dureri sau compresiune pe organele învecinate sau sângerări repetate.

Față de trecut, când majoritatea medicilor optau doar pentru tratamentul chirurgical al fibromului, la ora actuală dezvoltarea fibromului poate fi controlată prin medicamente, care pot ține sub control simptomele sau alte intervenții minim invazive. Însă nu este exclusă o intervenție chirurgicală pentru a îndepărta fibroamele în vederea atenuării simptomelor. Totul depinde de statusul pacientei, conservarea fertilității la tinere și mărimea tumorii și eventualele complicații.

De ce apar fibroamele

Fibroamele se regăsesc și sub denumirea de leiomiom sau mioame și sunt afecțiuni frecvent întâlnite la femeia tânără. Până la vârsta de 45 de ani, aproximativ 70% dintre femei dezvoltă cel puțin un fibrom, fiind mai des întâlnite în rândul femeilor supraponderale. Multe dintre fibroame sunt de dimensiuni foarte mici, chiar microscopice, și nu provoacă niciun simptom.

Cauzele fibroamelor rămân necunoscute, însă este posibil să fie stimulate de niveluri ridicate de estrogen și progesteron. Fibromul se poate mări în timpul sarcinii, când nivelul acestor hormoni crește și tind să se micșoreze după menopauză, atunci când nivelul hormonilor feminini scade drastic. În cazul în care fibroamele se măresc foarte mult, apar dificultăți legate de vascularizația lor și generează dureri. Pot ajunge în situații extreme la mărimea capului unui bebeluș. Fibroamele pot fi clasificate și în funcție de cele trei zone ale peretelui uterin, unde se dezvoltă: 

  • În peretele uterului (fibrom intramural)
  • Sub stratul interior (endometru) al uterului (fibroame submucoase)
  • Sub suprafața exterioară a uterului (fibroame subseroase)

Fibroamele pot crește dintr-o tulpină, „fibroame pedunculate”. Unele fibroame submucoase se extind în interiorul uterului și sunt denumite „fibroame intracavitare”. Fibroamele care cresc în perete sau chiar sub endometru pot deforma interiorului uterului. De multe ori, femeile prezintă mai mult de un fibrom.

Simptome și diagnostic

În multe dintre situații, fibromul nu provoacă simptome și pacienta află doar în urma unei ecografii de rutină. Însă, cu cât acesta are o dimensiune mai mare, cu atât cresc șansele de a provoca simptome. Fibromul, în special cel submucos, generează sângerări menstruale masive și mai îndelungate, cu posibilă generare de anemie.

Fibroamele mari pot determina mărirea abdomenului, dureri, presiune, o senzație de greutate în zona pelviană în timpul sau între perioadele menstruale, durere în timpul actului sexual. Fibromul poate apăsa asupra vezicii urinare, inducând senzația de urinare frecventă sau pe rect, cauzând disconfort și constipație. Acestea pot interfera și cu funcționalitatea aparatului urinar, prin blocarea tractului și fluxului de urină.

În plus, fibroamele pot afecta sarcina, producând avortul, nașterea prematură, o poziționare anormală a fătului înainte de naștere, pierderea excesivă de sânge după naștere (hemoragie postpartum).
Fibromul poate cauza chiar infertilitate prin blocarea trompelor uterine sau prin deformarea formei uterului, ceea ce face imposibilă implantarea ovulului fertilizat  în mucoasa uterului. În diagnosticarea fibromului se utilizează ecografia (ultrasonografia) intravaginală. Sunt situații în care se impune sonografia cu infuzie salină (sonohysterography) în care investigația se face după ce o cantitate mică de lichid este infuzată în uter pentru a sublinia interiorul acestuia.

În cazul în care rezultatele acestei investigații sunt neclare, se poate apela la imagistică prin rezonanță magnetică (IRM). În cazul în care femeile au avut alte sângerări decât în ​​timpul perioadelor menstruale, medicii vor trebui să excludă posibilitatea existenței unui cancer al uterului. De aceea sunt recomandate și un test Papanicolau, biopsia mucoasei uterine (biopsie endometrială) și histeroscopie (vizualizarea colului uterin) cu posibilitatea recoltării de țesut - biopsiere.

Tratamentul fibroamelor

La ora actuală există posibilitatea tratării orale pentru ameliorarea simptomelor sau a micșora fibroamele. Sunt situații când se impune însă intervenția chirurgicală pentru a elimina întregul uter sau numai fibroamele. Pentru majoritatea femeilor care au fibrom, dar nu au simptome supărătoare sau alte probleme, tratamentul nu este necesar. Ele sunt reexaminate la 6 până la 12 luni, astfel încât medicii pot determina dacă simptomele se agravează și dacă fibroamele sunt în creștere.

Medicamentele pentru fibrom

Câteva medicamente pot fi utilizate pentru ameliorarea simptomelor sau micșorarea fibroamelor, dar efectele lor pot fi doar temporare. Rareori, în cazul în care femeile sunt exact în perioada de premenopauză, medicamentul este suficient, deoarece fibromul va continua să se micșoreze pe cont propriu, după menopauză. În mod obișnuit se administrează agoniști ai hormonului de eliberare a gonadotrofinei, forme sintetice de hormon produs de organism (GnRH). Ele pot micșora fibroamele și reduce sângerarea prin stimularea organismului de a produce mai puțin estrogen și progesteron. Deoarece au că efect micșorarea fibroamelor și reducerea sângerării, medicii pot administra acești inhibitori înainte de o intervenție chirurgicală, pentru a face eliminarea fibroamelor mai ușoară, pentru a reduce pierderile de sânge și reduce riscurile intervenției chirurgicale.

Medicamentele pot fi injectate o dată pe lună sau implantate că o granulă sub piele. GnRH sunt recomandate de obicei mai puțin de 6 luni. În cazul în care sunt administrate pentru o lungă perioadă de timp, pot reduce densitatea oaselor și crește riscul de osteoporoză. Doze mici de estrogen, de obicei combinat cu un progestativ (un medicament care este similar cu progesteronul), poate fi administrat cu agoniștii GnRH pentru a ajuta la prevenirea pierderii densității osoase. În termen de 6 luni de la intreruperea tratamentului, fibroamele își pot reveni în dimensiuni. Ca alternative există și varianta administrării de acetat de medroxiprogesteron sau megestrol, care poate controla sângerarea, dar aceste medicamente nu pot micșora fibroamele la fel de mult că agonistii GnRH. Administrarea medoxiprogesteronului se poate face oral și pot fi luate în fiecare zi sau numai timp de 10 până la 14 zile consecutiv, în fiecare ciclu menstrual.

Administrarea se poate face și sub formă de injecții cu acetat de medroxiprogesteron la fiecare 3 luni sau se introduce un dispozitiv intrauterin (DIU) cu substanță activă. Toate variantele oferă și efectul contraceptiv, dar și efecte secundare deranjante, cum ar fi creșterea în greutate, depresie și sângerări neregulate. Și substanța activă ulipristal acetat poate fi indicată în tratamentul simptomelor moderate până la severe ale fibroamelor uterine.

Ulipristal acetat are de asemenea un efect de inhibare la nivelul receptorilor de progesteron, hormonul care reglează creșterea țesutului care acoperă peretele interior al uterului. Datorită inhibării activității acestui hormon, celulele fibromului uterin se opresc din creștere și cu timpul se distrug, ceea ce duce la reducerea dimensiunilor fibromului și la ameliorarea simptomelor.

Tratamentul chirurgical

Tratamentul chirurgical se ia în considerare pentru femeile care se află în oricare dintre următoarele situații: fibroamele sunt foarte mari, cu sângerări masive, care continuă să crească sau reapar în ciuda tratamentului cu medicamente, însoțite de alte probleme, cum ar fi nevoia de a urina frecvent, constipație, dureri în timpul actului sexual, blocarea tractului urinar, femeile care nu doresc să mai aibă copii sau cele care doresc un remediu definitiv.

Există mai multe variante:

  • Histerectomia subtotală, în care uterul este eliminat, dar ovarele sunt păstrate, singură soluție permanentă la fibroame; după histerectomie, femeile nu mai pot avea copii.
  • Miomectomia: numai fibromul sau fibroamele sunt eliminate. Spre deosebire de o histerectomie, cele mai multe femei care au o miomectomii pot avea copii. De asemenea, unele femei se simt psihologic mai bine atunci când păstrează uterul. Cu toate acestea, după miomectomie, fibroame noi pot crește, iar aproximativ 25% dintre femei au nevoie de o histerectomie aproximativ 4 la 8 ani mai târziu.
  • Pentru histerectomie, chirurgii pot utiliza metodele clasice sau laparoscopia.

Sunt siuații în care medicul poate recurge la histerectomie totală dacă sunt afecțiuni asociate, precum endometrioza, tulburările precanceroase ale colului uterin sau a mucoasei uterine (endometru) și cancerul ovarian. De exemplu, femeile care au o mutație în gena BRCA au un risc crescut de cancer ovarian. În astfel de cazuri, uterul și ambele ovare pot fi înlăturate prin tratamentul chirurgical.

Mai există și posibilitatea atenuării simptomelor, prin embolizarea arterei uterine cu ablație prin radiofrecvență, care conservă uterul. De asemenea, ablația fibroamelor se poate realiza prin tratamentul cu ultrasunete focalizate de înaltă intensitate (HIFU). Pentru embolizarea arterelor, medicii puncționează artera femurală prin care se introduce un cateter, care va fi infiletat la arterele care furnizează sânge fibromului și în care se injectează particule sintetice care vor bloca arterele mici ce alimentează fibromul. Ca urmare, fibromul se distruge, apoi se contractă. Cea mai mare parte din restul uterului poate, însă, să fie afectată și nu se știe cum va evolua, deoarece arterele blocate se pot redeschide sau se pot forma noi artere.

În ablația prin radiofrecvență, se foloseşte un fascicul special de ultrasunete, care este aplicat la suprafaţa pielii, ţintit pe fibrom, dar care lasă intact tegumentul. La contactul cu ţesutul vizat, ultrasunetele generează o cantitate mare de căldură şi induc coagularea proteinelor și distrugerea fibromului. După aceste tratamente, există posibilitatea ca fibroamele să crească din nou. În astfel de cazuri, poate fi recomandat un alt tratament sau o histerectomie.

 

 

Sursă foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0