Cancerul ovarian: ar putea fi identificate beneficiarele unei terapii combinate? [studiu]

La pacientele cu cancer ovarian avansat, o combinație de medicamente poate produce remisiuni puternice, au arătat studiile clinice, dar până în prezent nu s-a putut prezice care paciente nu răspund la tratament și ar trebui să exploreze alte opțiuni. Un nou studiu arată că acum este posibil să se identifice astfel de paciente în avans.

Autorii studiului¹ au descoperit că doi factori - un tipar specific de mutații ale genelor în celulele tumorale și dovezi ale unui răspuns imunitar energic la cancer - sunt elemente care indică dacă pacientele vor răspunde sau nu la terapia combinată. Pacientele ale căror țesuturi tumorale aveau oricare dintre aceste caracteristici au avut mai multe șanse de a-și ține boala sub control pentru o perioadă îndelungată de timp, în timp ce pacientele ale căror țesuturi nu aveau niciuna dintre aceste trăsături nu au beneficiat de combinația de medicamente.

Luând în considerare acești factori, cercetătorii care conduc studii bazate pe aceste combinații la pacientele cu cancer ovarian avansat, rezistent la chimioterapie, pot selecta persoane care ar putea răspunde la această combinație de medicamente, consideră oamenii de știință implicați în această analiză.

O combinație de medicamente, benefică pentru anumite paciente cu cancer ovarian

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

În timp ce inhibitorii punctelor de control care lasă tumorile vulnerabile în fața unui atac al sistemului imunitar funcționează extrem de bine în multe tipuri de boală canceroasă, cancerul ovarian pare să fie o excepție. Pembrolizumab, inhibitorul PD-1, produce, de exemplu, răspunsuri la mai puțin de 5% dintre paciente. Același lucru este valabil și pentru inhibitorii PARP, care „subminează” celulele canceroase prin reducerea capacității lor de a repara deteriorarea ADN-ului. Ca agent unic, inhibitorul PARP niraparib are un efect benefic la numai 3% dintre pacientele cu cancer ovarian rezistent la chimioterapia pe bază de platină și care nu este cauzat de mutația BRCA.

Cu toate acestea, atunci când se utilizează împreună inhibitorii punctelor de control și inhibitorii PARP, aceste beneficii se înmulțesc. Studiul de față a constatat că o combinație pembrolizumab-niraparib a produs răspunsuri complete sau parțiale (contracția totală sau limitată a tumorilor ovariene) la 18% dintre pacientele cu cancer ovarian rezistent la platină. Mai mult, 65% dintre participantele la studiu au reușit, astfel, să-și țină boala sub control.

Pentru unele dintre participantele cu răspuns pozitiv, beneficiile au durat mai mult de un an. Rezultatele au fost deosebit de impresionante, deoarece, anterior, toate femeile implicate în studiu au primit mai multe tratamente pentru cancerul ovarian, ceea ce le-a transformat în paciente deosebit de greu de tratat.

Deși aceste constatări s-au dovedit extrem de încurajatoare, autorii studiului nu au avut cum să stabilească dinainte care participante nu vor fi ajutate de această terapie. Pentru a afla dacă acest lucru ar fi posibil, oamenii de știință au efectuat două analize ale probelor tumorale ale participanților: o cercetare extrem de amănunțită a genomului celulelor tumorale în ceea ce privește anomaliile și un recensământ al celulelor T ale sistemului imunitar „epuizate” din cadrul țesutului tumoral (se spune că celulele T sunt epuizate atunci când sunt pregătite să atace celulele tumorale, dar nu reușesc să facă acest lucru. Tumorile care conțin un număr mare de astfel de celule T pot fi deosebit de vulnerabile la inhibitorii punctelor de control).

Cercetătorii au corelat apoi rezultatele lor cu informații despre felul în care au răspuns pacientele la terapia combinată (dacă au răspuns și în ce măsură). Astfel, s-a descoperit că persoanele ale căror celule tumorale purtau fie „semnătura mutațională 3” (un tipar de mutații genice asociate cu incapacitatea de a repara anumite tipuri de deteriorare a ADN-ului), fie un „scor imun pozitiv” (o măsură a activității de semnalizare între celulele tumorale și sistemul imunitar) pot obține un beneficiu din combinația pembrolizumab-niraparib. Pacientele ale căror celule nu aveau niciuna dintre aceste caracteristici nu au primit niciun astfel de beneficiu.

Cercetătorii spun că pacientele cu cancer ovarian avansat sau metastatic, care sunt rezistente la agenții de chimioterapie standard pe bază de platină, au puține opțiuni suplimentare pentru tratament. Rezultatele acestui studiu vin, astfel, ca o clarificare: pacientele pentru care o combinație de inhibitor PARP cu inhibitor al punctelor de control nu este benefică ar putea fi implicate mai departe în alte studii clinice care oferă tratamente care ar putea fi mai eficiente pentru ele.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Medical Xpress – New research shows which ovarian cancer patients won’t benefit from immune-PARP combo
https://medicalxpress.com/news/2020-03-ovarian-cancer-patients-wont-benefit.html
1 Studiul „Immunogenomic profiling determines responses to combined PARP and PD-1 inhibition in ovarian cancer”, apărut în Nature Commun 11, 1459 (2020). https://doi.org/10.1038/s41467-020-15315-8, autori: Färkkilä, A., Gulhan, D.C., Casado, J. et al. 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0