5 lucruri despre endometrioză pe care trebuie să le știe orice femeie

Endometrioza este o afecțiune ginecologică care poate duce la infertilitate. Statisticile arată că un procent mare de femei nu au auzit niciodată de această boală și nu știu când ar trebui să meargă la un consult ginecologic. Endometrioza poate fi o afecțiune debilitantă, care slăbește organismul și interferează cu activitățile de zi cu zi.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, endometrioza afectează aproximativ 10% (adică 190 de milioane) dintre fetele și femeile aflate la vârsta reproductivă la nivel global. Boala poate fi de mai multe feluri: endometrioză superficială întâlnită în principal la nivelul peritoneului pelvin, endometrioză ovariană chistică (endometriom) la nivelul ovarelor, endometrioză profundă, la nivelul septului recto-vaginal, vezică urinară și intestin, iar în cazuri rare, endometrioza a fost găsită și în afara pelvisului.

Iată mai jos câteva lucruri pe care e necesar să le cunoști despre endometrioză, pentru a putea identifica boala și pentru a ști când e cazul să mergi la un consult ginecologic:

1. Ce este endometrioza?

Endometrioza este o boală în care celule precum cele care se găsesc în mucoasa uterină (numită endometru), ajung să se regăsească și în alte locuri din corp. 

NEWSLETTER DEDICAT DOC

În fiecare lună, aceste celule reacționează exact așa cum face și mucoasa uterină (se acumulează, se descompun și apoi sângerează), numai că, din cauza localizării lor, sângele nu poate să părăsească corpul sub formă de sânge menstrual (cum se întâmplă la menstruație), lucru care provoacă apoi durere și inflamație în organismul femeii. 

Dacă bănuiești că ai putea suferi de endometrioză, e bine să mergi la medicul specialist pentru un consult ginecologic și pentru a afla modalitatea cea mai bună de control al bolii.

2. Simptomele endometriozei pot fi extrem de intense

Cele mai întâlnite simptome ale endometriozei sunt durerea pelvină, ciclurile menstruale anormale și problemele de fertilitate. Cu toate acestea, spun specialiștii, dacă endometrioza se instalează în spatele uterului, în zona cuprinsă între uter și rect, poate fi, totodată, cauza unor acte sexuale dureroase, a presiunii rectale și a durerii apărute cu motricitatea intestinală (mișcările stomacului și intestinelor), în special înaintea menstruației. 

De asemenea, femeia poate să se confrunte cu durere în zonele înconjurătoare, inclusiv în zona coapselor, șoldurilor și spatelui, și e posibil să se simtă permanent epuizată, lucru care nu e deloc surprinzător având în vedere cât de solicitat de boală este organismul.

3. Diagnosticul de endometrioză este dificil de stabilit

Endometrioza nu este o boală care se diagnostichează ușor. Problema este că multe dintre simptomele endometriozei pot fi foarte asemănătoare cu ale altor afecțiuni, cum ar fi sindromul de colon iritabil sau un chist ovarian. Deși o ecografie poate fi recomandată pentru depistarea ei, endometrioza poate fi diagnosticată cu încredere printr-o laparoscopie, o intervenție chirurgicală pentru care este nevoie de anestezie generală (deși, de obicei, pacienta poate merge acasă în aceeași zi).

O unealtă utilă dacă suferi de endometrioză este să ții un fel de jurnal legat de durere și de simptomele pe care le ai, care te ajută să îi adresezi ulterior întrebări relevante medicului tău. Informațiile îl ajută și pe medic deoarece, în funcție de intensitatea și de tiparul durerilor, poate să deducă dacă este vorba sau nu de endometrioză.

4. Cauza endometriozei este încă necunoscută

Acest lucru poate fi într-adevăr frustrant, deoarece nimeni nu îți poate oferi toate răspunsurile la întrebări. Potrivit specialiștilor, cea mai acceptată teorie este că mucoasa uterină nu părăsește corpul în mod corespunzător în timpul menstruației și se încorporează sau se lipește singură de organele din pelvis, provocând dureri severe. 

Acest lucru este cunoscut sub numele de menstruație retrogradă, dar asta nu explică de ce boala poate să apară la femeile care au avut o histerectomie (îndepărtarea uterului pe cale chirurgicală), iar cercetările recente sugerează că ar putea fi, de fapt, o boală autoimună. Fiicele sau surorile femeilor care suferă de endometrioză au, de asemenea, un risc mai mare să se confrunte și ele cu boala, așa că există și o posibilă cauză ereditară.

5. Nu există vindecare pentru endometrioză

În cazul în care te întrebai dacă există vindecare pentru endometrioză, e bine de știut că boala, deși nu se vindecă, poate fi tratată și gestionată, de aceea e indicat să mergi la un consult ginecologic. Simptomele pot fi ținute sub control cu ajutorul calmantelor (analgezicelor) și cu ajutorul medicamentelor hormonale.

Endometrioza poate să apară ca din senin și poate să afecteze multe aspecte ale vieții femeii, începând de la relațiile sexuale și până la cariera acesteia. Nu e chiar un scenariu ideal să îți iei liber de la serviciu pentru că ai dureri, însă în cazul afecțiunilor cronice precum endometrioza, zilele libere pot fi necesare, așa că nu trebuie să îți fie jenă să discuți cu angajatorii și să le explici situația ta.

Endometrioza nu este o boală vizibilă, așa că se prea poate ca oamenii de la serviciu să nu își dea seama cât de mult suferi. Se recomandă, astfel, să fii deschisă cu șefii tăi dacă ai dureri mari și vrei, de exemplu, să lucrezi de acasă sau să îți modifici intervalul orar în care lucrezi în anumite zile.

Cum se tratează endometrioza?

Analgezice

Medicul poate indica pacientei să ia analgezice precum antiinflamatoarele nesteroidiene (de exemplu ibuprofen sau naproxen), uneori în combinație cu terapie hormonală.

Terapie hormonală

Medicamentele hormonale pot încetini creșterea țesutului endometrial și pot preveni apariția de nou țesut endometrial, dar acestea nu sunt o soluție permanentă pentru endometrioză. Terapiile hormonale includ contraceptive hormonale (pilulele anticoncepționale, plasturii și inelele vaginale), agonişti şi antagonişti ai hormonului de eliberare a gonadotropinei (Gn-RH), terapia cu progestativ, inhibitori de aromatază.

Intervenție chirurgicală

Pentru femeile cu endometrioză care încearcă să obțină o sarcină, intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea zonelor cu endometrioză păstrând în același timp uterul și ovarele poate crește șansele de succes pentru o sarcină.

Tratament de fertilitate

Tot pentru femeile care au endometrioză și își doresc copii, dar nu reușesc să obțină sarcina din cauza bolii, medicul poate recomanda diverse tratamente de fertilitate (stimularea ovarelor, fertilizare in vitro etc.).

Histerectomie cu îndepărtarea ovarelor

Îndepărtarea uterului (histerectomia) poate fi uneori utilizată pentru a trata semnele și simptomele asociate endometriozei, cum ar fi sângerarea menstruală abundentă și menstruația dureroasă din cauza crampelor uterine la femeile care nu doresc să aibă copii. Însă o astfel de operație poate avea efecte pe termen lung, mai ales dacă pacienta are mai puțin de 35 de ani.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Merck Manual – Endometriosis 
https://www.merckmanuals.com/professional/gynecology-and-obstetrics/endometriosis/endometriosis
WHO – Endometriosis 
https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/endometriosis


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0