Cum apare dependenta de tigari inca din copilarie

Cifrele arata ca 50 la suta dintre copiii din Romania, cu varsta pana la 12 ani, au incercat o tigara. Iar acest gest este primul pas spre dependenta de tutun.

Fenomenul care apare in copilarie ne-a fost descris de prof. dr. Florin Mihaltan, medic primar pneumolog.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

De ce este fumatul o dependenta, un viciu?

“In tigara respectiva, exista un drog care se cheama nicotina care se leaga de receptorii din creier pe care ii cultiva, ii inmulteste.  Acestia sunt de fapt germenii dependentei. De aceea, nicotina este trecuta in randul drogurilor alaturi de heroina, cofeina, teina, deci este un drog reputat care reuseste sa faca din copilul care incearca o tigara (pana la 12 la ani, 50 la suta dintre copiii din Romania incearca o tigara) un consumator de tigari. La inceput va fi un numar mai mic, de 5 tigari, pentru ca apoi sa se opreasca la clasicul pachet de 20, fara se realizeze ca este dependent si ca vointa nu mai este suficienta pentru a face fata si pentru a lupta cu aceasta dependenta. Aceasta nicotinemie, acest nivel de nicotina din sange, creste si scade in functie de momentul inhalarii tigarii sau terminarii tigarii. In momentul in care scade, apare acea senzatie numita “craving”, adica lipsa acuta de nicotina care impune o noua tigara. Este modelul care se cultiva de mic si care permite ca un fumator adult sa fie un consumator zilnic si permanent, cronic” spune medicul pneumolog Florin Mihaltan.  

Mai mult decat atat, specialistii au descoperit ca pana si fumatul pasiv poate induce copiilor dependenta de nicotina. Simptomele care tradeaza dependenta de nicotina sunt: starile depresive, irascibilitatea, anxietatea sau problemele cu somnul.

Studiul a fost facut in Quebec, Canada, pe un esantion de 1.800 de copii scolari, cu varsta cuprinsa intre 10 si 12 ani. In urma acestui studiu, s-a constatat ca 5% dintre copiii de aceasta varsta, care nu au fumat niciodata, insa au fost expusi la fumul de tigara, prezinta simptome de dependenta de nicotina. Cel mai des, acestia sunt expusi fumului de tigara acasa sau in masina.

Pentru a preveni fumatul pasiv al copiilor, astfel incat orice risc sa fie eliminat, parintii ar trebui sa evite complet sa fumeze in prezenta celor mici. Asadar, daca adultul nu intentioneaza sau nu reuseste sa renunte la fumat, ar trebui macar sa nu mai faca asta in casa sau in masina.

Reducerea riscului de a se apuca de fumat, la copii

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Totodata, pentru a diminua sansele ca cei mici sa se apuce de fumat, parintii pot folosi urmatoarele trucuri:

  • O discutie cu copilul pe tema fumatului si a pericolului la care fumul de tigara ne expune sanatatea
  • Incurajarea copilului sa practice sporturi sau alte activitati care implica interzicerea fumatului
  • Interzicerea fumatului in casa
  • Limitarea banilor de buzunar, astfel incat cel mic sa nu isi permita sa isi cumpere tigari
  • Renuntarea la fumat, fie definitiv, fie macar de fata cu copilul intrucat acesta are tendinta de a imita parintele sau alti adulti din jur

 

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0