10 lucruri pe care le poti face cu copiii afara, in ciuda frigului

Temperaturile scazute nu ar trebui sa te determine sa tii copiii inchisi in casa ori sa ii scoti numai la locurile de joaca amenajate in interior. Medicii recomanda scoaterea copiilor in fiecare zi afara, chiar si atunci cand conditiile meteorologice sunt aspre.

Exista o serie de activitati pe care le poti desfasura cu micutii in aer liber, in zilele geroase de iarna. Daca nu ai inspiratie, am pregatit pentru tine o lista de activitati din care te poti inspira.

  1. Faceti un om de zapada fie in fata casei, fie intr-un parc aflat in apropierea casei. Plecati de acasa pregatiti cu morcov pentru a-i face nas si cu masline pentru ochii si gura omului de zapada si bucurati-va de zapada abundenta. Puteti chiar sa va imprieteniti cu alti copii si sa faceti omul de zapada impreuna. De asemenea, puteti face si o cazemata din zapada, pentru ca apoi sa incepeti o bataie cu bulgari de toata frumusetea.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
TE-AR MAI PUTEA INTERESA

  1. Patinoarul din cartierul in care locuiti nu trebuie ocolit. Du-i pe cei mici acolo pentru a se bucura de iarna. Nu sta pe margine, pune-ti patinele in picioare si patineaza cu ei.
  2. Du-i pe cei mici la o taraba dintr-un  parculet si savurati impreuna o ciocolata calda, care va va insenina ziua.
  3. Saniusul este una dintre activitatile favorite ale copiilor pe timp de iarna. Asadar, imbraca-i bine pe cei mici, scoate sania din debara si porniti la drum. Ideal ar fi sa mergeti intr-un parculet care are si dealuri, pentru ca micutii sa aiba un mic derdelus la dispozitie.
  4. Joaca bowling cu gheata cu cei mici. Seara umple cateva baloane cu apa, scoate-le in fata casei sau pe pervazul geamului, apoi dimineata ia baloanele inghetate si foloseste-le pentru a te juca bowling cu cei mici – mai mult ca sigur aveti deja popice din plastic.
  5. Viziteaza gradina botanica intr-o zi de iarna. Poate suna ciudat, insa zapada va oferi forme de-a dreptul deosebite plantelor si arborilor din gradina botanica, iar micutii tai vor fi incantati de ceea ce vor vedea. Puteti profita de faptul ca nu va fi prea multa lume pe acolo pentru a face o sedinta foto.
  6. Ia-i pe cei mici la o plimbare si cautati conuri de brad. Adunati cat de multe puteti, iar cand ajungeti acasa puneti-le le uscat pe calorifer si apoi faceti decoratiuni DIY din ele.
  7. Daca stati la curte, faceti un foc de tabara in fata casei intr-o seara rece de iarna. Puteti invita si vecinii pentru a face un maraton de spus povesti horror. Ceaiul fierbinte si ciocolata calda vor completa momentul.
  8. In cazul in care timpul va permite, urcati-va in masina si mergeti cu cei mici pe cea mai apropiata partie pentru a-i invata sa schieze. Pentru a va asigura ca totul se petrece in siguranta, angajati un instructor care sa ii invete pe cei mici sa schieze in mod corect.
  9. Si o plimbare cu sania trasa de cai va fi mai mult decat binevenita, iar in zonele turistice vei gasi oferte avantajoase din acest punct de vedere.

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0