Tusea la copii: cauze și tratament
Tusea la copii: cauze și tratament
Tusea la copii: cauze și tratament
Tusea este un act reflex care ajută la curățarea căilor respiratorii de secreții, protejează căile aeriene de aspirația corpurilor străine și poate fi un simptom al unei boli manifeste. Tusea este una dintre cele mai frecvente cauze pentru care părinții aduc copiii la medic.
Care sunt cauzele tusei la copii
Cauzele tusei diferă dacă simptomele sunt acute (durează mai puțin de 4 săptămâni) sau cronice.
Pentru tusea acută, cea mai frecventă cauză este o viroză respiratorie (răceală sau gripă), când tusea poate fi însoțită și de febră, rinoree, roșu în gât, inflamarea mucoasei nazale și dureri în gât, adenopatie cervicală (mărirea ganglionilor în zona laterală a gâtului). Copii mici răcesc în medie de 6-10 ori pe an, iar cu timpul aceste episoade se răresc.
Răceala sau gripa pot duce, la copiii mici, la o complicație numită bronșiolită, caracterizată prin tușe șuierătoare. Bronșiolita este o infecție a căilor mici ale aparatului respirator - bronhiile, care se inflamează și se umplu de mucus, împiedicând respirația. Cea mai comună cauză a bronșiolitelor este infestarea cu virusul denumit RSV, mai frecventă iarna și primăvara. Copiii trebuie duși de urgență la spital.
De asemenea, crupul (laringotraheobronșita) poate determina o tuse puternică și violentă, agravată noaptea (pertussis). Bacteria pertussis produce inflamarea și uneori blocarea căilor respiratorii la copiii care n-au fost vaccinați (DTP) însă posibil și la cei imunizați, mai mici de 6 luni, la care nu s-a instalat încă imunitatea. Tusea este violentă, până la vărsături, oprirea respirației, învinețirea buzelor din cauza lipsei oxigenării. Este o urgență medicală și copilul trebuie dus la spital.
Aspirația unui corp străin. Un indice ridicat de suspiciune legat de aspirația unui corp străin este necesară în cazul în care copiii sunt în vârstă de la 6 luni până la 6 ani. Apariția bruscă a tusei cu sau fără senzația de sufocare și fără febră impune efectuarea unei radiografii toracice și uneori bronhoscopie.
Epiglotita se manifestă prin debut brusc, febră mare, iritabilitate, anxietate marcată, stridor, detresă respiratorie, salivare în exces. Diagnosticul se emite prin examinarea cu laringoscopie directă.
Pentru tusea cronică, cele mai frecvente cauze sunt:
Astmul bronșic. Reprezintă cea mai frecventă cauză de tuse cronică la copiii mici și adolescenți, caracterizată prin episoade intermitente de tuse în timpul efortului fizic, la contactul cu alergeni, la schimbările de vreme sau în timpul răcelilor sau gripei. Tusea se accentuează seara și noaptea. Persoanele au de obicei antecedente familiale de astm, precum și antecedente de eczeme sau rinită alergică. Se impun medicație antiastmatică și teste ale funcției pulmonare.
Pneumonia (virală, bacteriană, atipică)
- Pneumonia virală: are simptome de viroză respiratorie - febră, respirație șuierătoare, cu tuse sacadată sau paroxistică, posibil dureri musculare sau dureri în piept, o posibilă creștere a ritmului respirației.
- Pneumonia bacteriană: este caracterizată de febră, aspect bolnav, dureri în piept, dificultăți de respirație, posibile dureri de stomac sau chiar vărsături. Se recomandă radiografia pulmonară pentru confirmarea diagnosticului.
- Pneumonia atipică (cu micoplasmă, Chlamydia): se caracterizează printr-un debut progresiv al bolii, cu dureri de cap, stare de rău, dureri musculare, durere de urechi, rinită și dureri în gât, posibil respirație șuierătoare și pârâituri, cu o tuse persistentă ascuțită. Se recomandă radiografie pulmonară și testarea PCR (proteina C reactivă).
Sinuzita: tusea la începutul somnului sau dimineața, cu descărcare de secreții nazale, congestie; durere pe fiecare parte a nasului; durere în frunte, în zona maxilarului superior, durere de dinți sau între ochi; dureri de cap și dureri de gât. Ca investigație, se impune efectuarea unei tomografii computerizate (CT).
Fibroza chistică: în istoricul copiilor cu fibroză chistică există ileus meconiu (scaun negru), pneumonie recurentă, respirație șuierătoare, tulburări de creștere și dezvoltare, scaune urât mirositoare și cianoza patului unghial. Copiii cu episoade repetate de pneumonie, stagnarea sau întârzierera creșterii sau scaune urât mirositoare trebuie să facă o radiografie toracică și testul de sudoare pentru fibroză chistică. Se administrează testul de clorură a transpirației, care confirmă diagnosticul. La laborator se poate face diagnosticul molecular cu analiză directă a mutației.
Refluxul gastroesofagian: sugarii și copiii mici vomită după ce sunt hrăniți, manifestă iritabilitate la alimentare, rigidizare și arcuirea spatelui (sindromul Sandifer), stagnarea creșterii, wheezing recurent și complicații cu pneumonie. Copiii mai mari și adolescenții prezintă durere toracică sau arsuri la stomac după mese și la culcare, tuse pe timp de noapte, respirație șuierătoare. Expunerea la fumul de țigară, parfum sau poluanți poate accentua tusea la acești copii.
Cum se tratează tusea la copii
Tratamentul tusei constă în managementul afecțiunii de bază. De exemplu, antibioticele trebuie administrate pentru pneumonie bacteriană; bronhodilatatoarele și medicamentele anti-inflamatorii trebuie administrate pentru astm. Copiii cu infecții virale ar trebui să primească îngrijire de susținere, inclusiv oxigen și/ sau medicație bronhodilatatorie dacă este necesar.
Mulți medici pot recomanda utilizarea de antitusive și de agenți mucolitici, însă acestea nu trebuie administrate de către părinți, după ureche. La farmacie pot fi recomandate siropuri de tuse pe bază de plante, cum sunt nalba mare și mușețelul. Tusea este un mecanism important de compensare a secrețiilor din căile respiratorii și poate ajuta la recuperarea după infecțiile respiratorii. Utilizarea de medicamente nespecifice pentru suprimarea tusei este descurajată la copii.
În cazul refluxului gastroesofagian la copii, primele măsuri sunt de corectare a poziției, cu ridicarea capului, evitarea anumitor alimente și a meselor consistente înainte de culcare. Tratamentul medicamentos este indicat în refluxul patologic sau când tratamentul conservator (terapia posturală̆ și dietetică) nu a dat rezultate.
Tratamentul este diferențiat în funcție de prezența complicațiilor și constă în prokinetice (ex: metoclopramidul), antiacide, precum antagoniștii receptorilor H2 și inhibitorii de pompă de protoni și antisecretorii.
Antagoniștii receptorilor H2 acționează prin scăderea secreției de acid, inhibând RH2 la nivelul celulelor parietale gastrice. Studiile efectuate la sugari și copii arată eficiența folosirii lor în practică.
Dintre antagoniștii RH2 (cimetidina, ranitidina, famotidina, nizatidina), cei mai utilizați în pediatrie sunt ranitidina și nizatidina.
Inhibitorii de pompă de protoni sunt reprezentați de benzimidazoli: omeprazol, pantoprazol, lansoprazol, esomeprazol, rabeprazol.
Antiacidele sunt medicamente care pot fi folosite în cazurile foarte ușoare, în care episoadele de reflux sunt rare și când nu există leziune de esofagită. Se folosesc alginații, urmați de combinația hidroxid de aluminiu - hidroxid de magneziu, eficace în neutralizarea refluxului mixt. Se administrează cu 1 oră și jumătate - 2 ore după mesele principale și la culcare.
Contactează Expertul DOC! Trimite aici o întrebare pentru Dr. Oana Cuzino.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
American Academy of Allergy, Asthma & Immunology - Cough in Children
https://www.aaaai.org/conditions-and-treatments/library/allergy-library/cough-in-children
Te-ar mai putea interesa și...
