Trichineloza: cauze, simptome, tratament, preventie

Trichineloza sau trichinoza este o boală care poate apărea atunci când se consumă carne crudă sau insuficient preparată de la un animal infectat cu parazitul Trichinella spiralis.

Ce este trichineloza 

Trichineloza, numită și trichinoză, este cauzată de consumul de carne crudă sau insuficient gătită de la animale infectate cu larvele unei specii de vierme numită Trichinella spiralis. Infecția apare în mod obișnuit la anumite animale sălbatice carnivore, cum ar fi ursul sau pantera sau la animale omnivore, cum ar fi porcii domestici sau mistreții.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Cum se transmite

Trichineloza se transmite între animale prin prădare, la porci prin hrănirea cu resturi de carne sau produse din carne nefierte sau prin consumul de șobolani. La oameni, așa cum am menționat mai sus, trichineloza se transmite prin consumul de carne crudă sau insuficient gătită care conține larve viabile închistate. Din punct de vedere istoric, carnea de porc și produsele din carne de porc sunt sursa infecției cu trichineloză. Produsele din carne de vită, care pot fi contaminate din greșeală cu carne de porc crudă în timpul procesării, pot fi și ele de vină pentru apariția infecției.

Doza minimă infecțioasă care cauzează boli la om nu este clar definită. Se estimează că ingestia a 100 - 300 de larve de Trichinella spiralis poate provoca boli și că aportul între 1.000 și 3.000 sau mai multe larve cauzează boli severe.

Care sunt simptomele unei infecții cu Trichinella spiralis

Simptomele bolii, severitatea și durata lor variază. Greața, diareea, vărsăturile, oboseala și disconfortul abdominal sunt adesea primele simptome ale trichinelozei. După acestea, în faza următoare apar febră mare, dureri de cap, frisoane, tuse, umflarea feței și a ochilor, conjunctivită, dureri de articulații și dureri musculare, precum și mâncărimi ale pielii.

În acest timp, paraziții larvari invadează mușchiul, ceea ce stimulează răspunsurile inflamatorii și alergice. Fază acută poate dura până la opt săptămâni, dar poate fi și asimptomatică, mai ales dacă numărul larvelor infecțioase ingerate este scăzut. 

În cazul infecțiilor ușoare până la moderate, oboseala, slăbiciunea, durerile musculare și diareea pot dura luni întregi. Dacă infecția este gravă, pacienții pot întâmpina dificultăți de coordonare a mișcărilor și pot avea probleme de respirație. În cazuri grave, se poate ajunge la deces. Simptomele abdominale pot apărea la 1-2 zile după infecție, iar cele ulterioare își fac apariția de obicei la 2-8 săptămâni după consumul de carne contaminată. 

Simptomele pot varia de la foarte ușoare până la severe și sunt asociate cu numărul de viermi consumați odată cu carnea. Adesea, cazurile ușoare de trichineloză nu sunt diagnosticate în mod specific și sunt confundate cu gripa sau cu alte boli mai frecvente.

Cum apare infecția la oameni și animale

Infecția cu Trichineloza poate fi împărțită în două faze: o fază intestinală (sau enterală) și o fază musculară (sau parenterală sau sistemică). Când un om sau un animal consumă carne care conține chisturi infecțioase de trichinella, acidul din stomac dizolvă acoperirea dură a chistului și eliberează viermii. Aceștia trec în intestinul subțire și se maturizează într-o zi-două. După împerechere, femelele adulte depun ouă. Acestea se dezvoltă în viermi imaturi, care călătoresc prin artere și sunt transportați spre mușchi. În interiorul mușchilor, viermii se încolăcesc sub formă de bilă și se închistează. 

Cine riscă să facă trichineloză

Persoanele care consumă carne crudă sau insuficient gătită, în special carne de porc, cal, vulpe, lup, câine, focă sau morsă riscă să se infecteze cu Trichinella spiralis. Infecția nu este contagioasă (nu se răspândește de la om la om), ci poate apărea numai prin consumul de carne crudă sau negătită bine care conține viermi Trichinella.

Cum este diagnosticată trichineloza

Larvele de Trichinella se „îngroapă” în interiorul țesutului muscular mai degrabă decât să rămână în intestin ca în cazul altor infecții cu viermi rotunzi, astfel încât în probele de fecale nu se găsesc întotdeauna dovezi ale parazitului. Diagnosticul inițial se bazează pe semnele și simptomele clasice - umflarea în jurul ochilor, inflamația musculară și febra. 

Totuși, diagnosticul poate fi o provocare pentru medici, în special în mediile fără focar. În stadiile incipiente ale bolii, semnele și simptomele sunt nespecifice și le imită pe cele ale multor alte boli. De exemplu, diareea care poate apărea în primele săptămâni de infecție cu Trichinella este, de asemenea, un simptom comun al altor boli transmise prin alimentație, cum ar fi salmoneloza, iar febra și mialgia în faza acută a infecției cu Trichinella sunt, de asemenea, sugestive pentru infecția cu virusul gripal.

Pentru a confirma diagnosticul de trichineloză, medicul poate recomanda un test de sânge în laborator. Acest test permite detectarea anticorpilor la antigenul Trichinella excretor/secretor în format EIA. Acest preparat antigen va reacționa cu anticorpi de la alte specii de Trichinella, dar poate, de asemenea, să reacționeze încrucișat cu anticorpi nespecifici. Anticorpii IgG pot fi detectați la aproximativ 12 până la 60 de zile după infecția cu Trichinella. Dezvoltarea anticorpilor depinde de cantitatea de larve de Trichinella infecțioase consumate.

Tot în vederea diagnosticării, medicul poate recomanda și o biopsie musculară (o bucată mică de mușchi este analizată la microscop pentru a observa larvele de Trichinella). De obicei, analiza de sânge este suficientă pentru stabilirea diagnosticului.

Cum se tratează infecția cu trichineloză

După confirmarea infecției cu trichineloză, tratamentul trebuie imediat implementat. Dacă se administrează în primele 3 zile de la infecție, acesta previne invazia musculară și progresia bolii. Odată ce larvele s-au stabilit în celulele musculare scheletice, de obicei la 3 până la 4 săptămâni după infecție, este posibil ca tratamentul să nu elimine complet infecția și simptomele asociate.

Există mai multe medicamente sigure și eficiente disponibile pentru a trata trichineloza: prima linie de tratament este reprezentată de antiparazitare (albendazol, melbendazol), care elimină de multe ori cu succes viermii intestinali și larvele.

Specialiștii spun că albendazolul atinge niveluri plasmatice adecvate și nu necesită monitorizare, în timp ce concentrațiile plasmatice ale mebendazolului pot varia de la pacient la pacient și necesită monitorizare și dozare individuală. 

Alte opțiuni de tratament sunt antialgicele și corticosteroizii. Datorită răspândirii tot mai mari a rezistenței antihelmintice și/sau scăderii activității împotriva stadiilor larvare încapsulate ale paraziților, a existat un interes din ce în ce mai mare pentru dezvoltarea de noi antiparazitare din plante medicinale, în special cele utilizate în medicina tradițională în multe părți ale lumii. Sunt specialiști care spun că extractele de frunze de Lasia spinosa au eficacitate antihelmintică semnificativă împotriva stadiilor adulte și a larvelor migratoare ale Trichinella spiralis. 

Prognostic trichineloză

Există un prognostic rău pentru cazurile severe de trichineloză care includ complicații cerebrale sau cardiace. Chiar și în urma unui tratament rapid, rata mortalității la cei cu infecție severă este de 5%. Cazurile mai ușoare au un prognostic bun, simptomele dispărând în 2-6 ani de la infecție. 

Complicații trichineloză

În boala acută, complicațiile includ nașterea fătului la femeile gravide infectate și infecția verticală a fătului. Chiar și după un tratament precoce, pacientele se pot confrunta cu menstruații neregulate, tulburări de auz, pierdere în greutate, căderea părului și a unghiilor, descuamarea pielii, afonie, rigiditate musculară și răgușeală. 

Insuficiența cardiacă, pneumonita, encefalita, miocardita, hipokaliemia, obstrucția circulației vaselor de sânge și insuficiența glandei suprarenale în cele 3-5 săptămâni de infecție pot duce la deces.  
Pe termen lung,  pacienții cu trichineloză se pot confrunta cu mialgie generalizată, simptome oculare precum conjunctivita și diverse neuropatii. Acestea pot persista până la 10 ani după recuperare. 

Cum gătești corect carnea  

Ca să previi îmbolnăvirea, este important să gătești corect carnea. În acest sens, ține cont de următoarele recomandări. 

  • Bucăți întregi de carne: Se gătesc la cel puțin 63 de grade C . Verifică temperatura cu un termometru alimentar amplasat în partea cea mai groasă a cărnii, apoi lasă carnea să se odihnească timp de trei minute înainte să o consumi.
  • Carne tocată (inclusiv vânat sălbatic, cu excepția păsărilor de curte): Trebuie gătită la cel puțin 71 de grade C. Carnea tocată nu necesită timpi de odihnă.
  • Toate păsările de curte: Se gătesc la cel puțin 74 de grade Celsius.  
  • Carne de vită și vițel frăgezite mecanic: se gătesc la cel puțin 63 de grade Celsius. Carnea se întoarce de cel puțin două ori în timpul gătirii.
  • Produse congelate din pui crud pane (nuggets, fingers, fâșii, burgeri): toate acestea se gătesc la cel puțin 74 de grade Celsius
  • Curcan sălbatic, rață, gâscă, potârnichi și fazan întregi: se gătesc la cel puțin 82 de grade Celsius

Cum se poate preveni trichineloza

Cel mai bun mod de a preveni trichineloza este să gătești carnea la temperaturi înalte. Ca să te asiguri că bucățile de carne s-au gătit suficient, folosește un termometru alimentar.  Sărarea, uscarea, afumarea sau microundele singure nu distrug eficient viermii (de exemplu, cârnații de casă au fost cauza multor cazuri de trichineloză).

Congelează carnea de porc care are o grosime mai mică de 6 cm timp de 20 de zile la -15°C pentru a ucide viermii. Congelarea cărnii de vânat sălbatic, spre deosebire de produsele de porc înghețate, nu poate distruge în mod eficient toți viermii, deoarece unele specii care infectează animalele sălbatice sunt rezistente la îngheț.

Curăță bine mașina de tocat carne după fiecare utilizare, prin spălare cu apă fierbinte și detergent de vase. Tot ca să previi infecția cu Trichinella la animalele de curte, nu le da porcilor din gospodărie să mănânce carne crudă, resturi sau carcase de animale, deoarece acestea pot fi infectate cu Trichinella spiralis.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Centers for Disease Control and Prevention - Parasites - Trichinellosis (also known as Trichinosis)
https://www.cdc.gov/parasites/trichinellosis/health_professionals/index.html
Journal of Infectious Diseases & Therapy - Progress in Treatment and Prevention of Trichinellosis
https://www.omicsonline.org/open-access/progress-in-treatment-and-prevention-of-trichinellosis-2090-7214-1000251.php?aid=65895
European Centre for Disease Prevention and Control - Trichinellosis
https://www.ecdc.europa.eu/en/trichinellosis
World Organisation for Animal Health - Trichinellosis
https://www.woah.org/en/disease/trichinellosis/
Gouvernement of Canada - Safe cooking temperatures
https://www.canada.ca/en/health-canada/services/general-food-safety-tips/safe-internal-cooking-temperatures.html
National Library pf Medicine - Trichinosis
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK536945/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0