Soluții la îndemână pentru curățare și dezinfectare

Așa cum știi deja, noul coronavirus se transmite foarte ușor de la o persoană la alta. Studii recente arată însă și că virusul SARS-CoV-2 poate să rămână ore întregi pe suprafețe de diverse tipuri (metal, lemn, plastic etc.). De aceea, curățarea suprafețelor vizibil murdare, urmată de dezinfectarea acestora este o măsură prin care poți preveni îmbolnăvirea cu SARS-CoV-2.

Înainte de toate, ar trebui să știi că există o diferență între curățare și dezinfectare. Termenul curățare se referă la îndepărtarea germenilor, a murdăriei și a impurităților de pe suprafețe, pe când dezinfectarea reprezintă folosirea unor substanțe chimice pentru eliminarea germenilor de pe suprafețe. 

Respectarea măsurilor de igienă de bază, cum este spălatul pe mâini este foarte importantă, pentru că pe parcursul unei zile atingi multe suprafețe și obiecte. Și astfel, acumulezi germeni pe mâini. Dacă nu te speli pe mâini cu apă și săpun timp de 30-40 de secunde, dar nu mai puțin de 20 de secunde, și-ți atingi ochii, nasul sau gura, există riscul să te îmbolnăvești. Dar ce poți să faci atunci când nu ai acces la apă și săpun? Poți să folosești un produs dezinfectant care are 70% alcool, așa cum este Guard X. Acesta are 70% alcool, este eficient, emolient, antiseptic și-l găsești pe www.health-shop.com în varianta 1 litru sau 200 ml, travel pack. 

Acest produs poate fi folosit de toți membri familiei și conține aloe vera și glicerină, pentru o curățare și îngrijire delicată a pielii. 

Când folosești un gel dezinfectant, acoperă toate suprafețele mâinilor și freacă-le una de alta până se simt uscate. Pentru ca produsul să-și facă efectul, trebuie ca pentru 30-60 de secunde să nu atingi nicio suprafață. 

Așa cum spuneam, acest produs poate fi folosit și de copii, dar sub supraveghere. Înghițirea dezinfectanților pe bază de alcool poate provoca intoxicații foarte grave. Dacă se întâmplă asta, mergi de urgență la spital. 

Deși au existat voci care au spus că lămpile de dezinfecție cu raze ultraviolete sunt eficiente împotriva noului coronavirus, acesta nu este decât un mit. Aceste lămpi nu pot fi utilizate pentru sterilizarea mâinilor sau a altor părți ale corpului, deoarece pot duce la iritații la nivelul pielii. Așa că, dezinfectarea mâinilor prin spălare frecventă cu apă și săpun sau cu ajutorul unui gel de curățare pe bază de alcool reprezintă singurele metode recomandate de autorități.

Cum cureți și dezinfectezi suprafețele? 

Mesele, birourile, întrerupătoarele, telecomanda, mânerele, clanțele, toaletele, chiuvetele, gresia, telefonul, tastatura și mouse-ul - pe toate ar trebui să le cureți foarte bine, în fiecare zi, mai ales dacă împarți locuința și cu alte persoane care merg zilnic la serviciu sau fac des cumpărături ori intră în contact cu alte persoane.

În cazul suprafețelor foarte murdare, înainte de dezinfectare trebuie să le cureți cu detergent sau cu apă și săpun. Deși majoritatea telefoanelor mobile sunt rezistente la apă, ar fi mai bine să le cureți cu un șervețel îmbibat în alcool sanitar. În felul acesta, te asiguri că nu se deteriorează. 

Ca să dezinfectezi suprafețele mari, cum este gresia, soluțiile de uz casnic diluate (precum clorul) ar trebui să fie eficiente. Nu trebuie să combini niciodată clorul cu un alt produs de curățare și că, pentru ca soluția de curățare să fie eficientă, trebuie să adaugi aproximativ 5 linguri de clor la 4,5 litri de apă. De altfel, atunci când dezinfectezi, deschide geamul. 

Pentru dezinfectarea obiectelor mici, cum sunt clanțele, mânerele de la geam, telecomenzile, mesele, birourile, jucăriile copiilor, utile sunt soluțiile cu cel puțin 70% alcool. Când cureți și dezinfectezi suprafețele folosește mănuși din cauciuc sau latex, pentru a-ți proteja mâinile, și, după utilizare, spală-te foarte bine pe mâini cu apă și săpun. 

Dincolo de măsurile de igienă pe care este bine să le respecți pentru sănătatea ta și a familiei tale, nu uita:

  • Să aerisești locuința dimineața și seara;
  • Să schimbi așternuturile o dată pe săptămână;
  • Să aspiri săptămânal sau
  • Să ștergi praful. 

 

Ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi!

Sursă foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0