Apneea în somn este o afecțiune tot mai des diagnosticată în rândul populației. Rolul medicului dentist în diagnosticarea tulburărilor de somn intervine atunci când identifică un pacient care prezintă trăsături cranio-faciale reprezentative pentru apneea de somn.

Rolul medicului dentist în diagnosticarea și tratarea apneei în somn obstructive

Apneea în somn este o afecțiune tot mai des diagnosticată în rândul populației. Deși etiologia este multifactorială și insuficient cunoscută, repercusiunile bolii la nivelul întregului organism sunt majore, ea reprezentând chiar un risc crescut pentru bolile cardiovasculare.

Istoricul medical este esențial

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Rolul medicului dentist sau al ortodontului în diagnosticarea tulburărilor de somn intervine atunci când identifică un pacient care prezintă trăsături cranio-faciale reprezentative pentru apneea de somn.

În acest caz, medicii ar trebui să obțină un istoric medical minuțios de la pacient. Atunci când trăsăturile cranio-faciale sunt însoțite de alte semne specifice apneei de somn, precum sforăitul, obezitatea, oboseala diurnă accentuată, dificultăți de respirație nazală, pacientul trebuie să ajungă și la un consult ORL pentru investigații suplimentare.

De asemenea, medicul dentist are obligația de a evalua investigațiile imagistice cerute în orice scop pentru diagnosticarea precoce a anumitor afecțiuni sau pentru a trimite mai departe pacientul către un consult de specialitate atunci când competențele îi sunt depășite.

Există o legătură puternică între tulburările de somn și medicina dentară. Apare o posibilitate de tratament interdisciplinar, ce situează medicul dentist, în general, și medicul ortodont, în particular, pe o poziție de bază în detectarea precoce și tratamentul apneei de somn, boală ce poate avea repercusiuni grave la nivelul întregului organism.

Factori importanți în diagnosticul apneei de somn

Există câțiva factori care predispun apariția apneei respiratorii în somn, factori întâlniți la nivelul extremității cefalice. Dintre aceștia, au atras atenția cercetătorilor micrognația și retrognația mandibulei și poziția inferioară a osului hioid, anomalii întâlnite frecvent la pacienții cu apnee de somn.

Alte trăsături oro-faciale ce pot favoriza apariția acestui sindrom sunt: retrognația maxilară, amigdalele palatine mărite, uvula de dimensiuni mari, deviația de sept, bolta palatină adâncă, dimensiune redusă a etajului inferior al feței.

Frecvente sunt problemele sistemului cardiovascular și respirator. De asemenea, se întâlnesc xerostomia (gură uscată), pentru că pacienții adesea dorm cu gura deschisă pentru a suplimenta cantitatea de aer, dureri de cap matinale și bruxismul. Dintre tulburările de somn, apneea obstructivă prezintă cel mai mare risc pentru bruxismul nocturn.

Anamneză și o examinare minuțioasă realizate de medicul dentist și de medicul specialist ORL pot trezi suspiciunea de sindrom apneic.

Ce soluții de tratament există

Există o varietate mare de metode de tratament pentru apneea de somn, clasificate în abordări chirurgicale și nechirurgicale. 

Posibilitățile de tratament variază de la terapii simple, cu administrare de aer cu presiune continuă, aparate intraorale care repoziționează mandibula și măresc diametrul pasajului aerian, până la terapii complexe de tipul intervențiilor chirurgicale. Diagnosticul precoce permite, la copilul în creștere, stimularea creșterii și/sau avansării mandibulare prin diverse dispozitive intraorale sau prin terapie cranio-sacrală.

La adult, tratamentul este adesea numai unul simptomatic și numai tratamentul chirurgical poate reprezenta o soluție pentru eradicarea bolii.

Metodele de tratament nechirurgicale

Metodele de tratament nechirurgicale, cum ar fi modificarea comportamentelor care favorizează instalarea apneei, sunt utile în formele ușoare.

Una dintre cele mai utilizate terapii este cea cu aparate intraorale. Scopul acestora este de a aduce mandibula într-o poziție anterioară, împreună cu limba. Astfel, este eliberat pasajul aerian de la nivelul faringelui inferior, ceea ce deblochează respirația. Utilizarea dispozitivelor intraorale în tratamentul obstrucțiilor căilor respiratorii a început încă din anii 1900. Unele dispozitive intraorale utilizate pentru avansarea mandibulei sunt similare celor folosite în tratamentul ortodontic în cazul deficitelor mandibulare. Alte aparate au ca rol modificarea poziției limbii într-o zonă care să permită trecerea aerului, antrenamentul muscular al limbii, modificarea poziției către superior a palatului moale.

Tratamentele chirurgicale 

Acestea sunt complexe și vizează fie îndepărtarea țesutului moale oro-faringian în exces (spre exemplu uvulo-palatoplastia, îndepărtarea vegetațiilor adenoide, îndepărtarea cornetelor inferioare hipertrofiate), fie corecția elementelor osoase (chirurgie nazală pentru corectarea deviatiei de sept, chirurgie ortognată de avansare a mandibulei și/sau a maxilarului, disjuncție maxilară). Se observă o ameliorare a simptomatologiei în aproximativ 50% din cazuri.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Pentru chirurgia ortognată, planul de tratament se face pe baza analizei cefalometrice, care arată poziția maxilarului, mandibulei și a mentonului. Analiza structurală și cranio-facială permite planificarea exactă a etapei de avansare osoasă, în așa fel încât să se obțină dimensiunea maximă a culoarului faringian, menținând în același timp armonia facială.

Cui sunt recomandate dispozitivele intraorale

Dispozitivele intraorale sunt recomandate pentru pacienții cu sforăit primar și în apneea obstructivă de somn ușoară sau moderată, când episoadele bolii sunt mai rare. Pot fi indicate și la pacienții care refuză chirurgia sau la cei la care nu poate fi administrat aer cu presiune continuă. Aparatele sunt purtate pe timpul nopții. Mecanismul de acțiune se bazează pe repoziționarea sau stabilizarea anterioară a mandibulei, a limbii, a palatului moale sau a uvulei, pentru a păstra permeabilitatea căilor aeriene superioare.

Sursa foto: Shutterstock