Prima vizită la ginecolog

Chiar dacă nu există o vârstă recomandată şi general valabilă pentru acest lucru, fiecare femeie are parte de experiența primei vizite la medicul ginecolog. Recomandat ar fi să nu aștepți un moment pe care îl consideri potrivit sau, mai grav, semnele unei posibile afecțiuni. Mergi cât mai curând la ginecolog şi repetă consultul în fiecare an.

Ce presupune prima vizită la ginecolog

Prima vizită la un astfel de medic poate crea emoții în cercul pacientelor. Tocmai de aceea, trebuie să faci în așa fel încât să alegi un medic care să îţi inspire încredere, să fie un bun profesionist, amabil, respectuos și înțelegător.

Pentru început, trebuie să știi că rolul medicului ginecolog este de a orienta și a avea grijă de sănătatea feminină. Mai precis, el are în vedere: sarcina, perioada pre și post sarcină, planificare familiară, menopauza, consultul senologic, diagnosticare și tratament, prevenție, boli cu transmitere sexuală, probleme de fertilitate.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

La prima vizită este indicat ca, alături de medic, să îţi aminteşti câteva aspecte importante: perioada ciclului menstrual, ultima menstruaţie pe care ai avut-o, eventuale probleme apărute. Oricât de inconfortabil ar părea, nu exclude nici un detaliu și întreabă dacă ai neclarități. În ce constă consultul?

 

 

Pentru început, se va face un consult al aparatului genital, al vaginului și al uterului. În cazul în care medicul sesizează o anomalie, va recolta probe pentru analize.

De ce este important să mergi la controale regulate, la medicul ginecolog

Vizitele regulate la cabinetul medicului ginecolog au cel puţin trei scopuri principale:

  1. Informarea - Aici poţi obţine informaţii corecte şi poţi primi răspunsuri confidenţiale la orice întrebări pe care le ai în ceea ce priveşte sexul, sexualitatea, corpul tău şi modificările sale, cât şi menstruaţia.
  2. Prevenţia - La cabinetul medicului ginecolog, poţi învăţa despre cum poţi preveni o sarcină nedorită, despre bolile cu transmitere sexuală şi despre obiceiuri ce fac parte dintr-un stil de viaţă sănătos.
  3. Tratamentul - În cazul femeilor care se confruntă cu menstruaţii neregulate (de pildă, au perioade în care menstruaţia este absentă), durere sau alte probleme ce ţin de aparatul reproducător, ginecologul poate să analizeze în profunzime orice probleme apărute şi să ofere un tratament corespunzător. Asta înseamnă că atât tu, ca pacientă, cât şi medicul tău ginecolog trebuie să cunoaşteţi cât mai multe lucruri despre antecedentele medicale ale familiei tale.

Înainte de a face prima vizită la medicul tău ginecolog, ar trebui să afli cât mai multe lucruri cu putinţă despre istoricul medical al femeilor din familia ta. De exemplu, e important să ştii:

  • dacă aceste rude de sex feminin au avut sau nu menstruaţii dureroase,
  • dacă au suferit de endometrioză,
  • dacă au avut sau nu sarcini extrauterine,
  • la ce intervenţii chirurgicale au fost supuse de-a lungul timpului,
  • dacă au suferit de anemie,
  • dacă au avut o formă de cancer,
  • ce tip de diabet au avut (dacă e cazul)
  • sau ce alte boli cronice au avut.

Înainte de vizita la cabinetul ginecologului

Atunci când iei decizia de a-ţi face o programare pentru un consult ginecologic cu medicul tău, asigură-te că o stabileşti la mijlocul ciclului tău menstrual. Evită raporturile sexuale înainte de control, spălăturile vaginale sau introducerea tampoanelor sau ovulelor în vagin cu două zile înainte de consult.

Gândeşte-te înainte cu câteva zile la întrebările pe care ai vrea să le pui medicului tău, în timpul vizitei la cabinet. Scrie toate întrebările pe o foaie, pentru că îţi va fi mai uşor să ţi le aminteşti, şi nu te jena. Unele subiecte în legătură cu care ai putea avea întrebări sunt:

  • metodele contraceptive,
  • infecţiile din zona intimă cele mai des întâlnite,
  • menstruaţiile neregulate,
  • menstruaţiile care sunt foarte dureroase
  • şi schimbările de dispoziţie care au legătură cu ciclul menstrual.

Nu uita, adună cât mai multe informaţii despre antecedentele medicale din familia ta, în special despre istoricul medical al mamei tale şi, dacă ai surori mai mari, aminteşte-ţi că şi despre ele trebuie să ştii cât mai multe lucruri.

În ziua consultului ginecologic

În ziua în care ţi-ai programat vizita la cabinet nu trebuie să faci ceva special. Fă duş normal, cu apă şi săpun, dar evită folosirea cremelor şi a pudrelor în zona intimă, deoarece acestea pot afecta rezultatele testelor. Poartă haine confortabile, nu foarte complicate, pentru ca atunci când va veni momentul să te dezbraci, să te simţi cât mai calmă.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Înainte de examinare, vei primi un halat de spital, te vei schimba în el şi apoi medicul te va primi în cabinetul ginecologic, pentru a discuta înainte de controlul propriu-zis. Medicul îţi va pune o serie de întrebări despre:

  • antecedentele tale medicale,
  • antecedentele medicale ale familiei tale
  • intervenţii chirurgicale pe care le-ai făcut în trecut
  • când a fost prima ta menstruaţie
  • cum a fost prima menstruaţie
  • cât de regulat sau neregulat este ciclul tău menstrual, câte zile durează ciclul tău menstrual, etc.

De asemenea, este important să îi spui ginecologului tău dacă eşti sau nu activă din punct de vedere sexual. Nu uita că aceste controale ginecologice sunt necesare şi importante pentru a-ţi menţine sănătatea. Nu ai niciun motiv să te simţi stânjenită şi aminteşte-ţi că femeile adulte din ţara noastră merg la ginecolog în mod regulat.

Nu ai nevoie de un motiv anume pentru a-ţi programa prima vizită la ginecolog

Este recomandat ca fetele cu vârste între 13-15 ani să meargă la ginecolog pentru a începe să construiască o relaţie cu el, pentru a discuta despre screeningul pentru bolile cu transmitere sexuală, despre prevenţia acestor boli şi despre alte sfaturi despre sănătatea aparatului reproducător. Dacă ai ratat această "fereastră" şi nu ai mers la ginecolog când aveai între 13 şi 15 ani, acum este momentul să îţi faci o programare pentru un consult ginecologic.

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0