Parodontita: care sunt cele mai comune cauze ale afectării gingiilor

 

Factorii determinanți în afecțiunile îmbolnăvirilor inflamatorii de tip distructiv ale parodonțiului marginal sunt, în mod sigur, de natură microbiană.

În literatura de specialitate se estimează existența, la nivelul cavității bucale, a circa 700 de specii bacteriene constituite într-un ecosistem complex alături de virusuri și ciuperci. Din pungile parodontale au fost izolate circa 400 de specii microbiene.

Parodontita: care sunt cele mai comune cauze ale afectării gingiilor

Factorii determinanți în afecțiunile îmbolnăvirilor inflamatorii de tip distructiv ale parodonțiului marginal sunt, în mod sigur, de natură microbiană.

RECOANDARILE EXPERTILOR DOC

 
Circumstanțele etiologice ale parodontopatiilor marginale cronice sunt locale și generale:
 
A - factori locali - cauzali - placă bacteriană
 
 - favorizanți - tartru dentar, trauma ocluzală, cariile dentare, edentația, anomalii dento-maxilare, parafuncții, obiceiuri vicioase, factori iatrogeni, alți factori locali.
 
 B - factori generali, sistemici
 
În literatura de specialitate se estimează existența, la nivelul cavității bucale, a circa 700 de specii bacteriene constituite într-un ecosistem complex alături de virusuri și ciuperci. Din pungile parodontale au fost izolate circa 400 de specii microbiene.
 
Igiena orală defectuoasă duce la inflamații gingivale într-o perioadă de 10-21 zile și la apariția tartrului. În funcție de localizare, tartrul poate fi supragingival sau subgingival. Tartrul dentar se depune de la vârste tinere, primul care apare fiind cel supragingival, urmat de tartrul subgingival. Formele menționate sunt întâlnite în jurul vârstei de 9 ani într-un procent de 37 -70%, iar după 40 ani procentul crește spre 86% chiar 100%.

Rolul dietei în formarea tartrului

Depunerea tartrului este influențată mai mult de consistența alimentelor decât de conținutul lor: cele dure, cu acțiune mecanică pronunțată, întârzie formarea tartrului dentar, în timp ce alimentele cu o consistentă moale, lipicioasă, favorizează formarea tartrului.
 
Totodată, s-a constatat că deficiența vitaminelor B6, PP, favorizează formarea tartrului. La fel se întâmplă și dacă se consumă alimente bogate în calciu, fosfor, bicarbonat, proteine, glucide. Este important de știut că aportul de acid ascorbic din alimente scade cantitatea de tartru dentar.

Rolul tartrului în producerea bolilor parodontal

Tartrul dentar este un factor favorizant al inflamației parodontale, prin faptul că exercită un rol mecanic de menținere a plăcii bacteriene în contact strâns, chiar iritant, prin creșterea sa în volum, cu țesuturile parodonțiului marginal și împiedică, în unele zone, accesul mijloacelor de curățire artificială și de autocurățire a plăcii bacteriene. 

Rolul traumei ocluzale în producerea parodontopatiilor marginale cronice

Trauma ocluzală se produce atunci când asupra dintelui se exercită solicitări suplimentare, nefiziologice ca intensitate, durată, frecvență, direcție și care se manifestă prin suferință traumatică. Exemple:

  • interpunerea accidentală în cursul masticației a unor obiecte, particule sau fragmente dure (corpi străini, sâmburi, coajă de nucă, alice ascunse în carnea de vânat);
  • strângerea excesivă între dinți a unor obiecte metalice (sârmă, cuie) pentru a le îndoi, scoaterea cu dinții a capacelor sau dopurilor de sticlă;
  • lovirea accidentală sau prin agresiune;
  • bruxismul, încleștarea dinților, suprasolicitarea dinților care mărginesc spațiile edentate;
  • erupții active accelerate ale dinților fără antagoniști și apariția de blocaje ocluzale;
  • obturații sau coroane înalte;
  • aparate ortodontice, care dezvoltă forțe excesive.

 Trauma ocluzală este urmată de modificări adaptative ale parodonțiului marginal:

  •  creșterea mobilității dentare;
  • lărgirea spațiului dento-alveolar;
  • accelerarea resorbție osoase.

Rolul cariilor dentare în producerea bolilor parodontale

Din cauza durerilor la contactul cu alimentele, se realizează masticație superficială sau unilaterală. În această situație, autocurățarea și chiar curățarea artificială nu mai acționează în sensul îndepărtării plăcii bacteriene. Aceasta se acumulează în zona afectată de carii și favorizează inflamația gingivală.
 
Parafuncțiile:

  •  bruxismul;
  •  încleștarea dinților;
  • bascularea dinților. 
 
 

Obiceiuri vicioase sau anormale:
 

  • respirația orală și deglutiția infantilă;
  • onicofagia;
  • mușcarea buzelor;
  • folosirea traumatică a scobitorilor;
  • periajul dentar traumatic;
  • ținerea între dinți a cuielor( croitori, cizmari, tapițeri);
  • interpunerea între dinți a instrumentelor muzicale de suflat, a pipei la fumători;
  • sugerea degetului;
  • presiune anormală exercitată de limba asupra arcadelor dentare.

Alți factori locali:

  •  fumatul;
  • iritații directe;
  • leucoplazia;
  • prognosticul gingivitelor;
  • vasoconstricția;
  • consumul excesiv de alcool;
  • iritațiile chimice;
  • acțiunea radiațiilor.

 Rolul factorilor generali, sistemici, în producerea îmbolnăvirii parodontale
 
Bolile generale influențează în mod cert starea de îmbolnăvire a parodonțiului marginal pe mai multe căi:
 
 - favorizează instalarea, inițierea bolii parodontale;
 
 - grăbește ritmul de evoluție al bolii parodontale;
 
 - întârzie, îngreunează sau compromite eficiența tratamentului local;
 
 - favorizează apariția recidivelor după tratamentul local.
 
Factorii generali care contribuie la influența asupra susceptibilității de îmbolnăvire a parodonțiului marginal sunt:
 

  •  ereditatea și predispoziția la îmbolnăvire a parodonțiului marginal;
  •  tulburările sistemului nervos;
  • tulburările endocrine;
  • diabetul;
  • disfuncții imune;
  • bolile cardiovasculare;
  • bolile hematologice;
  • bolile hepatice;
  • deficiențele de nutriție;
  • factori hormonali- la femei (sarcina, menopauza, alte modificări hormonale).

 Motivele prezentării la medic pot fi:
 

  • sângerări la periaj, masticație sau chiar spontan;
  • senzația de tensiune în oasele maxilare;
  • secreție purulentă din șanțul gingival, urât mirositoare;
  • retracție gingivală;
  • apariția unei tumefacții pe versanții gingivali, dureroasă la atingere;
  • mobilitatea dentară anormală;
  • dificultăți de masticație;
  • tulburări de vorbire;
  • tulburări fizionomice; dinți alungiți, distanțați;
  • creșteri de volum ale gingiei;
  • control și detartraj periodic la bolnavii dispensarizați sau la cerere.

 
În situația în care o persoană se confruntă cu oricare din situațiile mai sus enumerate, aceasta trebuie să se prezinte la medicul stomatolog pentru stabilirea diagnosticului cu certitudine. Pentru un diagnostic pozitiv se face anamneză, aprecierea obiectivă a stării parodonțiului și examene complementare necesare, utile și uneori obligatorii pentru precizarea stării de îmbolnăvire. 

Tratamentul, vital din primele faze ale bolii

Caracterul complex al bolii parodontale impune un tratament adecvat. Acesta trebuie să fie instituit precoce, în fazele de început ale bolii, când șansele de reușită sunt cele mai bune.
 
Tratamentul trebuie să fie susținut de proceduri succesive, proprii leziunilor specifice procesului de îmbolnăvire, cu scopul de a promova și întreține evoluția de la ameliorare spre vindecare.
 
Tratamentul este complex, realizat prin proceduri multiple, de ordin medicamentos, chirurgical, de restaurare a morfologiei dinților și arcadelor, de echilibrare a ocluziei, cu atât mai diversificat cu cât boală parodontală prezintă un grad mai avansat de evoluție.
 
Tratamentul trebuie să fie intensiv, în sensul că odată început, diferitele proceduri terapeutice trebuie să se succeadă la intervale de timp necesare, în general apropiate, evitând pauzele care pot genera accentuarea tulburărilor funcționale și întârzierea evoluției spre vindecare.
 
Tratamentul trebuie să fie individualizat, aceasta fiind principala condiție de succes spre ameliorare sau vindecare.

Contacteaza Expertul DOC! Trimite aici o intrebare pentru Dr. Carmen Trufas.

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0