Metastazele cerebrale - ce sunt, simptome și tratament

Tumorile cerebrale metastatice sunt cele care se dezvoltă la nivelul structurilor cerebrale și care au ca punct de plecare alte tumori, numite tumori primare, localizate în alte zone ale corpului, la nivelul diferitelor organe. Când vorbim de metastaze cerebrale, precizăm că acestea se numără printre cele mai des întâlnite forme de cancer cerebral, astfel încât aproximativ 10% dintre pacienții diagnosticați cu cancer ajung să dezvolte metastaze la nivelul sistemului nervos central.

Așadar, discutând despre metastaze cerebrale, începem prin a spune că acestea sunt frecvent întâlnite în evoluția multor tumori cerebrale și reprezintă o cauză principală de morbiditate și mortalitate. În SUA se înregistrează, anual, peste 200.000 de cazuri noi de cancer cerebral metastatic. Numărul acestora este în continuă creștere, dar acest fapt este și, în parte, urmarea perfecționării mijloacelor de diagnostic.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Cum apare metastaza cerebrală?

Metastazele cerebrale își au originea în celule tumorale dezvoltate în alte părți ale corpului, care se extind la nivelul creierului, unde pot rămâne localizate într-o regiune sau se pot extinde în mai multe locații. În principiu, orice formă de cancer, sau neoplazie sistemică, poate metastaza la nivel cerebral. Sunt însă câteva tipuri de cancer pentru care preponderența metastazelor cerebrale este mai mare.

Cancerele care tind să ducă la o metastază cerebrală sunt: 

  • melanomul malign
  • cancerul pulmonar
  • cancerul mamar
  • cancerul renal
  • cancerul colorectal (în cazuri rare)

Aceste metastaze cerebrale sunt mai frecvente la adulți decât la copii. La populația masculină, cancerul pulmonar este principala sursă a metastazelor cerebrale, în timp ce la populația feminină, pe primul loc se situează cancerul mamar.

Cine este la risc de metastaze cerebrale?

Există anumite grupuri de persoane care sunt considerate mai susceptibile să dezvolte metastaze cerebrale:

Persoanele cu anumite tipuri de cancer 

Persoanele diagnosticate cu anumite tipuri de cancer sunt mai expuse la dezvoltarea metastazelor cerebrale. Acestea pot include, cum spuneam mai sus, cancerul pulmonar, cancerul mamar, cancerul renal, cancerul colorectal și melanomul.

Persoanele cu cancer în stadii avansate

Pacienții al căror cancer s-a răspândit deja la distanță de locul original al cancerului în alte zone ale corpului sunt mai susceptibile să dezvolte și metastaze cerebrale decât cele cu cancer localizat.

Persoanele cu cancer cu agresivitate crescută

Anumite tipuri de cancer sunt mai susceptibile să se răspândească și să dezvolte metastaze cerebrale decât altele. De exemplu, anumite subtipuri de cancer de sân sau de cancer pulmonar pot fi mai agresive și mai susceptibile la metastaze cerebrale.

Persoanele cu factori de risc specifici

Există unii factori de risc care pot crește probabilitatea unui pacient cu cancer de a dezvolta metastaze cerebrale, cum ar fi fumatul pentru cancerul pulmonar sau expunerea la radiații pentru alte tipuri de cancer.

Ce simptome provoacă o metastază cerebrală?

Simptomele unei metastaze cerebrale sunt de mai multe feluri și apar, în general, în urma creșterii presiunii intracraniene. Așadar, acestea pot include: 

  • cefalee 
  • vărsături (mai frecvente la copii) 
  • crize convulsive

Dacă cefaleea, deficiențele cognitive sau crizele convulsive însoțesc majoritatea tumorilor cerebrale, unele simptome apar în urma localizării tumorilor în anumite zone cerebrale, așa cum este cazul hemiparezei (diminuarea forței musculare pe o parte a corpului, ca urmare a lezionării neuronului motor central) sau hemiplegiei (pierderea completă a abilităților motorii pe o parte a corpului). 

Diagnostic și terapie pentru metastaza cerebrală

Diagnosticul de metastază cerebrală se poate stabili cu ajutorul unor investigații imagistice, cum ar fi examenele CT și RMN, care identifică formațiunea sau formațiunile tumorale cerebrale și oferă informații cu privire la localizarea, mărimea și caracteristicile tumorale și ale țesutului cerebral adiacent. Examinarea CT se extinde la nivelul întregului corp, situație în care se poate identifica și tumora inițială, de la care a pornit extinderea metastatică.

Terapia acestor metastaze cerebrale depinde de localizarea și de mărimea acestora, precum și de tipul și localizarea tumorii inițiale. Un factor important în stabilirea terapiei este și starea generală de sănătate a pacientului, precum și posibila prezență a altor comorbidități.

Principalele mijloace terapeutice includ intervenția neurochirurgicală, radioterapia (localizată sau whole brain), chimioterapia, terapia biologică sau imunoterapia, în funcție de tipul tumorii primare.

Până nu demult, soluțiile pentru tratamentul metastazelor cerebrale erau limitate. Intervenția chirurgicală, dacă era posibilă, era standardul de aur, în tandem cu radioterapia. La ora actuală, odată cu evoluarea metodelor de tratament pentru diferite tipuri de tumori, s-a atribuit o atenție mai mare creierului, ca loc predilect și, adesea, unic de metastazare.

De altfel, creierul este considerat un fel de sanctuar, datorită barierei hematoencefalice, sau bariera sânge-creier, care menține integritatea cerebrală. Pe de o parte, această barieră protejează creierul de penetrarea celulelor tumorale circulante (care pot metastaza), pe de altă parte, ea protejează și aceste metastaze cerebrale, odată apărute, de acțiunea terapiilor sistemice.

La ora actuală, se cunoaște faptul că, din punct de vedere molecular, focarele metastatice prezintă o biologie diferită față de tumora primară, cu o serie de mutații distincte, care sunt dobândite pe parcursul evoluției metastazei. Aceste mutații reprezintă subiectul multor studii clinice, care urmăresc îmbunătățirea performanței metodelor de terapie din prezent. 

Până atunci, concluziile acestora se vor materializa, cu siguranță, într-o înțelegere mai bună a biologiei tumorii primare, precum și a biologiei metastazelor. Efortul cercetătorilor se îndreaptă spre înlocuirea radioterapiei cu forme mai puțin agresive de tratament. În acest fel, prezența metastazelor cerebrale ar putea fi abordată, mai întâi, cu terapie biologică și numai în cazul în care aceasta nu este eficientă, să se apeleze radioterapie cât mai localizată, pentru a micșora deteriorarea țesuturilor adiacente.

De asemenea, există tot mai multe rezultate pozitive cu privire la imunoterapie, motiv pentru care, în cazul pacienților cu melanom malign, cancer pulmonar sau renal, imunoterapia reprezintă prima intenție terapeutică, în detrimentul radioterapiei.

Se poate vindeca metastaza cerebrală?

În general, vindecarea completă a metastazelor cerebrale este rară, deoarece acestea sunt o manifestare a cancerului care s-a răspândit deja de la un alt loc din corp. Cu toate acestea, există tratamente disponibile care pot încetini creșterea sau progresia metastazelor cerebrale și pot îmbunătăți calitatea vieții pacientului. Așadar, deși vindecarea completă a metastazelor cerebrale se întâmplă doar arareori, tratamentele pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pacientului, oferindu-i șansa de supraviețuire pe un termen mai lung:

Tratamentul metastazelor cerebrale poate include:

Intervenția chirurgicală

Operația poate fi o opțiune pentru îndepărtarea metastazelor cerebrale mari sau localizate într-o zonă accesibilă a creierului. Îndepărtarea chirurgicală poate reduce presiunea asupra țesutului cerebral și poate îmbunătăți simptomele neurologice.

Radioterapia

Radioterapia, fie sub formă de radioterapie externă, fie sub formă de terapie cu radiații stereotactice, poate fi folosită pentru a trata metastazele cerebrale. Aceste tehnici utilizează radiații pentru a distruge celulele canceroase și pentru a reduce dimensiunea sau numărul metastazelor cerebrale.

Chimioterapia

Chimioterapia poate fi utilizată pentru a trata metastazele cerebrale, fie singură, fie în combinație cu alte forme de tratament. Totuși, deoarece anumite substanțe chimioterapice pot avea dificultăți în traversarea barierei sânge-creier, nu toți agenții chimioterapici sunt eficienți împotriva unei metastaze cerebrale.

Imunoterapia

Imunoterapia stimulează sistemul imunitar pentru a lupta împotriva cancerului și poate fi o opțiune de tratament pentru anumite tipuri de cancer care s-au răspândit la creier.

Ce presupune îngrijirea paliativă în caz de metastaze cerebrale?

Îngrijirea paliativă este o componentă esențială a tratamentului pentru persoanele care suferă de metastaze cerebrale. Scopul îngrijirii paliative este de a îmbunătăți calitatea vieții pacientului și de a oferi confort și suport atât pacientului, cât și familiei, în timpul bolii terminale.

Gestionarea simptomelor asociate cu metastazele cerebrale, cum ar fi durerile de cap, greața, vărsăturile, confuzia, oboseala și alte simptome neurologice sau generale poate implica administrarea de medicamente pentru a reduce disconfortul și suferința.

Furnizarea de suport psihologic și emoțional pentru pacient și familia sa este important pentru ca aceștia să facă față diagnosticului și tratamentului, precum și schimbărilor fizice, emoționale și sociale pe parcursul bolii. 

Îngrijirea paliativă poate fi furnizată într-un cadru de îngrijire la domiciliu sau într-un centru de îngrijire specializat, în funcție de nevoile și preferințele individuale ale pacientului și ale familiei sale. 

Se pot preveni metastazele cerebrale?

Nu există o metodă perfect sigură de a preveni cancerul și metastazele cerebrale, dar se pot lua măsuri care să scadă cât mai mult riscul de boală.

În primul rând, adoptarea unui stil de viață cât mai sănătos, care include o alimentație hrănitoare (cu mai puține prăjeli, produse cu zahăr, cu grăsimi trans etc.), exerciții fizice regulate, menținerea unei greutăți corporale în limitele normalului și evitarea fumatului și a consumului excesiv de alcool, poate contribui la reducerea riscului general de cancer și, implicit, la riscul de metastaze cerebrale.

În al doilea rând, diagnosticul și tratamentul cancerului într-un stadiu timpuriu poate reduce mult riscul de răspândire la alte părți ale corpului, inclusiv la creier. Mersul la controale medicale regulate pentru a depista cancerul mamar, cancerul de colon, cancerul de prostată și alte tipuri de cancer poate ajuta la detectarea precoce a bolii și la intervenții prompte, cu șanse mai mari de reușită a tratamentelor.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Johns Hopkins Medicine - Metastatic Brain Tumors 
https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/metastatic-brain-tumors
Cleveland Clinic - Metastatic Brain Tumors 
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17225-metastatic-brain-tumors


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0