Ce este sindromul bradului de Crăciun

Simbolul sărbătorilor de iarnă, bradul, este o prezență îndrăgită în casele milioanelor de oameni care celebrează Crăciunul. Deși din ce în ce mai multe persoane optează pentru brazii din plastic, mai ușor de întreținut și reutilizabili, mirosul bradului natural încă atrage numeroși cumpărători.

Puțini știu, însă, faptul că bradul are potențial alergen, iar mirosul său specific poate provoca neplăceri majore în rândul persoanelor alergice. O varietate de forme de mucegai sunt găzduite atât de trunchiului bradului, cât și de acele sale. Odată amplasat în casă, la căldură, aceste culturi de mucegai dezvoltă spori, microorganisme cu potențial alergen de risc înalt. 

Conform unui studiu din 2007, realizat de Colegiul American de Alergii, Astm și Imunologie, din Dallas, Texas, numărul sporilor din mucegaiul de brad se multiplică de până la 5 ori în decursul a 14 zile, „durata de viață” medie a unui brad de Crăciun într-o gospodărie 1. Asta înseamnă aproximativ 5.000 de spori pe metru cub, până la sfârșitul sărbătorilor de iarnă.  Mai mult, brazii de Crăciun, care sunt ținuți, de obicei, în depozite închise, pentru a fi feriți de factorii de mediu, adăpostesc în crengile lor și mult praf, care se încadrează, la rândul său, în lista de factori alergeni.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Pe lângă simptomele neplăcute, precum dificultățile de respirație, tusea persistentă și ochii înlăcrimați, acești factori alergeni pot crește sensibilitatea alergică, mai ales în rândul copiilor. Mai mult, persoanele care suferă de astm sunt, probabil, cel mai grav afectate de sindrom, deoarece condiția lor poate fi exacerbată de sporii de mucegai și, în acest caz, este nevoie de asistență medicală. Alte complicații serioase, care pot fi declanșate de mucegaiul din brad, sunt bronșita respiratorie și pneumonia. Mai mult, 1 persoană din 500 poate capta aspergilius, care va crește în căile lor respiratorii, generând viitoare complicații.

Multe persoane alergice la mucegaiul din brad nu realizează acest lucru, pentru că sindromul se manifestă ca o răceală mai puternică. În plus, sindromul bradului nu este suficient de cunoscut pentru a fi luat în considerare, atunci când se manifestă. Dacă ați manifestat simptome precum cele de mai sus, este important să mergeți la doctor, pentru a afla dacă este vorba, într-adevăr, de sindromului bradului de Crăciun și să primiți tratament corespunzător. Din păcate, cea mai sigură metodă de a scăpa de efectele neplăcute ale alergiei la mirosul de brad este de a renunța la bradul natural din casă.

Dacă nu doriți să vă înlocuiți bradul natural cu unul artifical, puteți încerca una din sugestiile următoare:

  • Solicitați medicului curant un tratament cu antihistaminice pentru perioada sărbătorilor. Acestea pot atenua efectele neplăcute ale rinitei alergice declanșate de brad.
  • Cumpărați bradul cât mai aproape de Ajunul Crăciunului. Cu cât petreceți mai puțin timp în preajma acestuia, cu atât riscul de a declanșa rinita alergică este mai mică. 
  • Dacă reacția alergică este una violentă, încercați să îi găsiți bradului un loc în afara spațiului locuit. De exemplu, dacă locuiți la casă, îl puteți amplasa în curte. La apartament, puteți să îi găsiți un loc în balcon. Astfel, vă puteți bucura de brad fără a avea probleme respiratorii.
  • O metodă de a scăpa de o parte din microorganismele care trăiesc în brad este prin spălarea acestuia. Așadar, după ce cumpărați bradul, amplasați-l în cadă și clătiți-l lejer cu dușul. Așteptați să se usuce crengile, după care aveți liber la împodobit.
  • O modalitate de a evita expunerea îndeaproape la alergenii din pom este de a lăsa un alt membru al familiei să îl împodobească.   
  • Un purificator de aer vă poate ajuta să eliminați o parte din alergenii găzduiți de brad. Există o varietate de purificatoare pe piață, pentru toate buzunarele, care îmbunătățesc calitatea aerului și îl curăță de diverși factori alergeni din casă. 
  • Dacă aveți brad artificial și, totuși, simțiți un disconfort respiratoriu, acesta ar putea fi cauzat de praful depus pe crengi sau de sprayurile cu aromă de brad. Încercați să renunțați la sprayuri și optați, mai degrabă, pentru lumânări din ceară de soia cu aromă de brad. 
  • De asemenea, este indicat ca bradul artificial să fie curațat temeinic de praf, la fiecare utilizare, și depozitat într-un ambalaj din plastic și nu carton. Acest lucru e important deoarece cartonul poate găzdui, la rândul său, formațiuni de mucegai.

 

 

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie: 
Studiul ”Rhinitis and Other”, publicat în Annals of Allergy, Asthma & Immunology, în ianuarie 2008, autor Dr. Phillip Hemmers
https://www.santemagazine.fr/sante/maladies/allergies/allergies-respiratoires/tout-savoir-sur-le-syndrome-du-sapin-de-noel-265975
https://www.allergyuk.org/about/latest-news/1140-christmas-tree-syndrome
https://www.medicalnewstoday.com/articles/320343.php#1
https://www.medicalnewstoday.com/articles/320343.php#4
https://graziadaily.co.uk/life/real-life/christmas-tree-syndrome-thing/
Studiul ”Rhinitis and Other”, publicat în Annals of Allergy, Asthma & Immunology, în ianuarie 2008, autor Dr. Phillip Hemmers


 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 1