Astmul la menopauză: de ce debutează tardiv și cum îl recunoști

Te-ai întrebat vreodată dacă o femeie poate să dezvolte astm după instalarea menopauzei? Răspunsul este da, boala poate avea un debut tardiv. Așa că astăzi încercăm să explicăm asocierea dintre nivelurile scăzute de estrogen la femei și apariția astmului.

Aproximativ 6% dintre români sunt diagnosticați cu astm

Societatea Română de Pneumologie estimează că în România sunt între 800.000 și 1.000.000 de pacienți diagnosticați cu astm, adică aproximativ 6% din întreaga populație a țării noastre, iar mulți dintre aceștia sunt femei. Medicii pneumologi ne atrag atenția că această boală poate să debuteze tardiv, iar menopauza poate influența apariția astmului la femei.

Când vine vorba de astmul la femei, abilitatea de a respira corect poate fi influențată de factori precum sarcina, ciclul menstrual și menopauza. Pacientele nu numai că se confruntă cu o adevărată provocare când vine vorba de alergenii cunoscuți, precum polenul și mucegaiul, dar în același timp, ele trebuie să țină cont și de faptul că hormonii din corp suferă în mod constant modificări, în sensul că ar putea avea un impact asupra modului în care se efectuează respirația.

Hormonii feminini și asocierea cu astmul

Hormonii feminini, cum este cazul estrogenului, au aproape același impact uriaș asupra căilor respiratorii cum se întâmplă în cazul alergiilor și febrei fânului (rinita alegică). Însă estrogenul în sine nu este vinovatul care declanșează simptomele astmului, ci mai degrabă de vină ar fi fluctuațiile estrogenului (faptul că nivelul hormonilor are suișuri și coborâșuri), care pot cauza inflamația la nivelul căilor respiratorii.

Newsletter DOC dedicat

Experții spun că nivelurile estrogenului care suferă fluctuații pot activa proteine care produc un răspuns inflamator, lucru care poate scoate la iveală simptomele de astm.

Astmul și menopauza

Când este vorba de femei, dezechilibrele hormonale pot avea un impact asupra stării de sănătate a căilor respiratorii. La fel se întâmplă în sarcină și la menopauză, când hormonii și alți factori pot influența simptomele astmului.

Menopauza, la rândul ei, provoacă suișuri și coborâșuri vizibile în ceea ce privește nivelul de estrogen din organismul unei femei, iar în multe cazuri, este vorba mai degrabă de „coborâșuri", adică de scăderi semnificative ale producției de hormoni. Din acest motiv, specialiștii spun că femeile cu astm declanșat de menopauză ar trebui să discute cu medicul lor despre folosirea temporară a terapiei de substituție hormonală, iar apoi doza se poate diminua treptat.

Ce trebuie să știe femeile aflate la menopauză

În cazul acestor paciente, medicii au o recomandare: să fie atente și să observe simptomele care pot indica astmul, cum ar fi respirația șuierătoare (așa-numitul „wheezing") și tusea. Să nu uităm că femeile care se află la menopauză pot dezvolta astm pentru prima dată în viața lor, diagnostic care poate părea suprinzător, dar este important să știm că putem face astm la orice vârstă, în special femeile care au dezechilibre hormonale drastice. Așa că, indiferent ce vârstă ai avea, nu ignora respirația șuierătoare și tusea.

Cauze: ce anume face ca adulții să dezvolte astm?

Cel puțin 30% dintre cazurile de astm la adulți sunt declanșate de alergii, scrie asthmaandallergies.org. Pe lângă alergia la părul de pisică, de exemplu, sau expunerea la alergeni sau la substanțe iritante (cum sunt fumul de țigară, mucegaiul și praful), și fluctuațiile hormonale la femei pot juca un rol important în debutul tardiv al astmului (la vârsta a treia chiar). Unele femei dezvoltă prima dată simptomele astmului în timpul sarcinii sau după o sarcină. Și femeile care se află la menopauză pot dezvolta simptomele de astm pentru prima dată în viața lor.

Numeroase afecțiuni, virusuri sau infecții pot fi un factor care contribuie la debutul tardiv al astmului, spun specialiștii.

Care sunt semnele și simptomele debutului tardiv al astmului?

Indiferent de vârstă (poți să ai peste 50 de ani, de exemplu), simptomele astmului pot fi:

  • tusea seacă, în special noaptea sau ca răspuns la anumiți factori declanșatori
  • senzația de presiune în piept
  • o respirație șuierătoare (auzi un sunet atunci când expiri)
  • dificultăți de respirație după efortul fizic
  • dificultăți respiratorii în general
  • răceli care se mută „în piept” și care durează 10 zile sau mai mult.

Dacă te confrunți cu simptomele astmului, cere sprijinul medicului specialist despre tratament, iar dacă menopauza este cea care a declanșat boala, discută despre opțiunea de a apela temporar la terapia de substituție hormonală.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Sceince Direct - Menopause as a predictor of new-onset asthma: A longitudinal Northern European population study
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0091674915012439
Mayo Clinic - Asthma
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/asthma/symptoms-causes/syc-20369653

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0