Afecțiunile urologice cresc riscul de depresie la bărbați

Oamenii de știință au descoperit o legătură între afecțiunile urologice ale bărbaților și declanșarea depresiei. Se fac mai multe studii pe această temă, astfel încât să se identifice mecanismul care leagă cele două afecțiuni atât de diferite.

Bărbații care suferă de afecțiuni urologice au adesea probleme cu depresia și tulburările de somn. Acest lucru a atras atenția specialiștilor, care au studiat mai în detaliu această asociere neașteptată.

Depresia este o afecțiune din ce în ce mai întâlnită în zilele noastre și este adesea asociată cu o altă afecțiune cronică. Rata suicidală în creștere, rata somajului și problemele de sănătate ce apar pe fondul depresiei reprezintă principalii factori îngrijorători atunci când vine vorba despre această tulburare psihică.

În ultimii ani, a existat o recunoaștere tot mai mare a interconectivității dintre diferitele sisteme, cum ar fi bolile cardiovasculare, sindromul metabolic, disfuncția erectilă și cancerul de prostată. Această constelație de boli / sindroame și disfuncții poate plasa urologii în centrul preocupărilor legate de sănătatea generală a bărbaților. Pe măsură ce urologii se gândesc să își asume un rol de lider în sănătatea bărbaților, ar trebui să ia în considerare și potențialul lor de a ajuta bărbații care suferă de povara semnificativă a unei tulburări de sănătate mintală.

Un studiu publicat în anul 2015, făcut de cercetătorii coreeni, a analizat modul în care simptomele depresive apar la pacienții cu probleme ale tractului urinar inferior. Studiul a fost făcut pe un eșantion de 711 bărbați, dintre care 35 sufereau de depresie. Concluzia studiului a fost următoarea: bărbații cu infecții ale tractului urinar inferior care se manifestă mai agresiv au risc crescut de depresie, în comparație cu cei care au simptome mai blânde ale infecțiilor și problemelor tractului urinar.

Crezi ca suferi de depresie?

Un alt studiu, făcut de această dată de cercetătorii canadieni, confirmă, de asemenea, legătura dintre depresie și afecțiunile urologice. Acest studiu a arătat că riscul de suicid în rândul bărbaților cu cancer de prostată este de 4 ori mai mare, în comparație cu riscul de suicid al bărbaților de aceeași vârstă, care nu au probleme cu prostata.

Totodată, oamenii de știință au arătat că 10% dintre bărbații care suferă de disfuncții erectile au, de asemenea și depresie.

Mai multe analize au demonstrat că aproximativ 60% dintre bărbați suferă semnificativ după diagnosticare cu probleme urologice (cum ar fi anxietate, tulburare de stres post-traumatic și tulburări afective), iar până la 40% vor îndeplini criteriile clinice pentru o tulburare depresivă. Motivele acestei situații sunt variabile și includ stresul psihologic evident al diagnosticului de cancer, impactul emoțional al incontinenței urinare și al disfuncției erectile după tratament, modificări ale imaginii corporale și efectele directe ale terapiilor împotriva cancerului de prostată, cum ar fi terapia de deprivare de androgeni (care poate crește riscul de depresie în mod direct prin dereglarea serotoninei).

Cum se manifestă depresia la bărbați

Din cauza incidenței mari a depresiei în rândul pacienților cu afecțiuni urologice, medicii specialiști ar trebui să fie foarte vigilenți și să observe starea psihică a pacientului. Dacă observă lucruri suspecte, medicul urolog ar trebui să sfătuiască pacientul să apeleze la ajutorul unui medic psihiatru sau la cel al unui psiholog. De asemenea, medicul urolog ar trebui să discute despre suspiciunile sale și cu apropiații pacientului, astfel încât să se asigure că acesta este susținut cum se cuvine de familie și prieteni.

Depresia este o tulburare de dispoziție comună, dar gravă, care poate provoca simptome severe. Depresia afectează capacitatea de a simți, de a gândi și de a face față activităților zilnice. Cunoscută și sub numele de tulburare depresivă majoră sau depresie clinică, un bărbat trebuie să aibă simptome timp de cel puțin două săptămâni pentru a fi diagnosticat cu depresie. Atât bărbații, cât și femeile suferă de depresie, dar disponibilitatea lor de a vorbi despre sentimentele lor poate fi foarte diferită.

Depresia se poate manifesta ușor diferit la bărbați, care, spre deosebire de femei, refuză să își afișeze neputința. Bărbații au tendința de a deveni agresivi, furioși sau violenți pe fondul depresiei. Alte simptome ale depresiei la bărbați pot fi: lipsa somnului, pierderea energiei și interesului scăzut pentru activitățile sociale, neliniștea.

Uneori, simptomele de sănătate mintală par a fi probleme fizice. De exemplu, inima care bate repede, strângere / durere în piept, dureri de cap continue sau probleme digestive pot fi semne ale unei probleme de sănătate mintală. Mulți bărbați sunt mai predispuși să își consulte medicul în legătură cu simptome fizice decât cu simptome emoționale.

Riscurile depresiei sunt destul de mari, așa că simptomele acesteia nu trebuie neglijate, iar pacientul ar trebui să ceară ajutor pentru a-și rezolva problema.
 

 

 

Nevoia de diagnostic și tratament

Tratamentul recomandat de medicul urolog, în paralel cu terapia sau tratamentul prescris de medicul psihiatru, poate spori calitatea vieții pacientului diagnosticat cu afecțiuni urologice și cu depresie.

Cu cât pacientul identifică simptomele depresive mai devreme, cu atât va trata mai timpuriu boala și se va simți mai bine.

De aceea, este foarte important și pentru membrii familiei, dar și pentru prieteni să identifice simptomele depresiei la pacientul cu probleme urologice. Astfel, pacientul va fi sfătuit să ceară ajutor de specialitate. Bărbații sunt mult mai puțin documentați pe tema tulburărilor psihice, în comparație cu femeile și, de asemenea, acceptă mult mai greu un asemenea diagnostic. Orgoliul bărbătesc ar putea însă să prelungească inutil agonia pacientului, care s-ar simți mult mai bine dacă și-ar trata depresia.

Medicul trebuie să obțină un istoric complet al simptomelor, cum ar fi data la care au început, cât timp au durat, cât de grave sunt, dacă au mai apărut înainte și, dacă da, cum au fost tratate. Este important ca bărbatul care caută ajutor să fie deschis și onest cu privire la orice efort de "automedicație" cu alcool, medicamente fără prescripție medicală, jocuri de noroc sau activități cu risc ridicat. O anamneză completă ar trebui să includă informații despre istoricul familial de depresie sau alte tulburări mentale.

Pacienții care primesc diagnosticul de cancer de prostată reacționează, în general, destul de rău și au tendința de a dezvolta simptome depresive, de aceea e bine să fie ținuți sub observație de către cei din jur. Orice problemă poate fi tratată, atât timp cât este diagnosticată.

După un diagnostic, depresia este de obicei tratată cu medicamente sau psihoterapie, sau o combinație a celor două. Abordarea din ce în ce mai populară a "îngrijirii în colaborare" combină îngrijirea sănătății fizice și comportamentale.
 
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time. 
 
 
Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie : 
Studiu "Men With Severe Lower Urinary Tract Symptoms Are at Increased Risk of Depression" by  Hong Yong Choi,1 Ji Won Nam,Won Sik Jeong,2 Shin Ah Kim,3 Bo Youl Choi,2 Hong Sang Moon,1 and  Kyu Shik Kim1, 2015 - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26739184/ 
Bidirectional relationship between depression and erectile dysfunction. Shiri R, Koskimäki J, Tammela TL, Häkkinen J, Auvinen A, Hakama M. J Urol. 2007 Feb;177(2):669-73. - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/17222655/ 
Erectile dysfunction and depression: screening and treatment. Perelman MA., Urol Clin North Am. 2011 May;38(2):125-39. - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/21621079/ 
Men’s mental health: Connection to urologic health - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4145705/ 


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0