Retete de post din ingrediente accesibile

În perioada posturilor, toți cei care le urmează sunt în căutare de idei noi pentru prepararea meselor. Am pregătit în acest articol câte idei de rețete de post pe care le poți face din ingrediente pe care le găsești cu ușurință în piețe și în magazinele alimentare.

Când vine vorba de ținut post, multă lume nu dorește nici măcar să încerce câteva zile, gândindu-se „dar ce o să mănânc?” sau „mâncarea de post înseamnă doar cartofi și fasole”. E bine de știut, însă, în primul rând, că postul înseamnă o renunțare voluntară, pentru ca perioada respectivă să fie una de purificare nu doar a trupului, ci și a sufletului, iar în al doilea rând, că postul nu înseamnă doar cartofi și fasole.

Este adevărat, dacă se dorește a fi ținut un post cât mai strict, atunci felurile de mâncare ar trebui să fie cât mai simple. Însă, având în vedere că trebuie să îți păstrezi forța vitală pentru a lucra, pentru a te deplasa prin oraș și pentru a face diverse activități personale, nu prea ai cum să ții posturi stricte, cum fac călugării, de exemplu.

Totuși, asta nu înseamnă că trebuie să mănânci tot postul doar salată de crudități și fructe (deși ar fi indicat să consumi zilnic măcar un fruct și o salată de legume proaspete), tocăniță de cartofi, iahnie de fasole și zacuscă pe pâine. Îți venim în ajutor cu o serie de rețete de post nu doar cu ingrediente simple, ci și gustoase. În perioada postului, e posibil să ai zile lipsite de inspirație, în care să nu mai știi ce să gătești. Ei bine, pentru aceste zile neinspirate, ți-am pregătit câteva rețete de post, din ingrediente accesibile, însă totodată ușor de preparat.

Rețete de post - Tocăniță de cartofi cu boia afumată

Tocănița de cartofi este celebră în post, însă dacă te-ai săturat de cea simplă și îi mai pui și ciuperci și mazăre, și îi mai dai și miros de afumat cu ajutorul boielei afumate, deja ai un fel de mâncare mult mai apetisant.

Ingrediente

  • 1 kg de cartofi albi sau roșii, curățați, spălați și tăiați cuburi
  • 250 g de ciuperci feliate
  • 250 g de mazăre congelată
  • 4 căței de usturoi, curățați și feliați
  • 2 cepe galbene sau roșii, curățate și tocate
  • O cutie de roșii în bulion
  • 1 lingură de ulei
  • 1 linguriță de boia afumată
  • ½ linguriță de boia iute
  • ½ linguriță de piper negru măcinat
  • sare după gust
  • ½ legătură de mărar proaspăt tocat

Mod de preparare

Într-o cratiță, usturoiul și ceapa se călesc ușor într-o lingură de ulei, 2-3 minute, apoi se adaugă ciupercile feliate și se amestecă încă 2-3 minute până încep să lase apă. Se pun peste ele cartofii cuburi și o linguriță de sare, se amestecă bine, se toarnă apă cât să îi acopere, nu mai multă, și se lasă totul la fiert 15 minute la foc mediu. 

După ce trec cele 15 minute, se adaugă în cratiță și mazărea și roșiile în bulion, lăsând la fiert încă 10 minute. Apoi, se adaugă boiaua afumată și cea iute, piperul și se verifică dacă mâncarea are suficientă sare. Se amestecă bine, apoi se oprește focul. Tocănița se poate servi caldă sau rece, asezonată cu mărar proaspăt tocat, alături de un castravete murat sau o salată verde cu lămâie. Dacă nu îți place gustul picant, poți omite boiaua iute și piperul sau poți elimina una dintre ele.

Rețete de post - Supă de linte

O supă de linte caldă sau rece merge foarte bine la ora prânzului, alături de o felie de pâine integrală.

Ingrediente

  • 1 cană de linte roșie, spălată bine (fierbe mult mai repede decât cea verde)
  • 1 conservă de roșii mărunțite
  • 2 morcovi curățați și tăiați felii rotunde
  • 1 ardei gras, curățat de semințe și tocat cubulețe
  • 1 ceapă medie, tocată
  • 4 căței de usturoi, mărunțiți
  • 1 cană de spanac, spălat și mărunțit
  • 1 linguriță de chimen
  • ½ linguriță de cimbru uscat
  • ½ legătură de pătrunjel tocat
  • 3 litri de stock de legume
  • ½ linguriță de piper negru
  • 1 lingură ulei de măsline
  • zeama de la o lămâie
  • sare după gust

Mod de preparare

Pune stock-ul de legume la fiert într-o oală (sau, dacă nu ai stock, pune la fiert 3 litri de apă cu câteva cuburi de concentrat de legume bio), iar când dă în clocot, pune boabele de linte. Dă focul mediu și lasă lintea să fiarbă 15 minute, apoi adaugă în oală morcovii, ardeiul gras, ceapa și usturoiul și mai lasă totul la fiert 15 minute. Apoi, adaugă și conserva de roșii mărunțite, chimenul, cimbrul și, dacă mai este nevoie, puțină sare. După 10 minute, oprește focul, pune în oală zeama stoarsă de la o lămâie și o lingură de ulei de măsline și amestecă. Supa de linte se poate servi mesenilor fierbinte sau caldă, cu pătrunjel proaspăt tocat.

Rețete de post - Dovlecei la grătar

Când cauți rețete de post cu preparare rapidă, dovleceii la grătar sunt răspunsul. Pe același sistem, poți face vinete la grătar, ardei gras la grătar, ciuperci la grătar sau un mix între acestea.

Ingrediente

  • 2 dovlecei tăiați felii, pe lung
  • puțin ulei vegetal
  • sare și piper

Mod de preparare

Încinge pe aragaz o tigaie tip grill sau folosește grătarul din curte. Pune feliile de dovlecel în tigaie sau pe grătar, iar după 3-4 minute întoarce-le pe partea cealaltă. Mai lasă-le încă 3-4 minute, oprește focul și pune dovleceii pe o farfurie. Asezonează-i cu puțin ulei, sare și piper și servește-i fie ca atare, pe post de gustare, eventual cu un mujdei de usturoi, fie alături de o porție de orez, pe post de garnitură, împreună cu o salată de varză.

Rețete de post - Penne cu ciuperci și praz

Dacă ești în căutare de rețete de post cu paste, ai ajuns unde trebuie. Aceste paste sunt nu doar aspectuoase, ci și delicioase. Poate că nu vei găsi la piață lapte de cocos și tahini, dar cu siguranță le găsești într-un magazin alimentar mai mare. Iar dacă nu găsești, poți folosi ulei de măsline.

Ingrediente

  • 450 g de penne de post (fără ou) - sau orice alte paste făinoase, după preferințe
  • 250 g de ciuperci champignon (albe sau brune)
  • 250 g de ciuperci pleurotus
  • 200 g de praz 
  • 200 g de lapte de cocos
  • 1 lingură de tahini
  • 1 linguriță de boia dulce
  • 1 lingură de muștar
  • 1 lingură de ulei
  • Sare 
  • Piper

Mod de preparare

Pune la încălzit o oală cu 4 litri de apă și o lingură de sare.

Separat, într-o tigaie mai mare, pune la rumenit pe foc mediu ciupercile feliate și prazul tăiat rondele într-o lingură de ulei și amestecă ușor timp de 10 minute. Adaugă laptele de cocos, tahiniul, boiaua, muștarul și amestecă bine, apoi mai lasă pe foc mic 5 minute, după care oprește focul. Când fierbe apa din oală, pune pastele și lasă-le la fiert fie cât scrie pe ambalaj, fie, dacă îți plac mai fierte sau mai puțin fierte (al dente), încearcă-le și oprește focul când consideri că sunt suficient de gătite pentru gustul tău.

Scurge pastele, amestecă-le cu sosul și servește-le mesenilor imediat, alături de o salată verde cu puțină sare și zeamă de lămâie. Opțional, mai poți amesteca în paste mărar proaspăt tocat și una-două linguri de fulgi de drojdie inactivă.

Rețete de post - Pizza cu conopidă și sos barbeque

Chiar dacă ești în post, poți face o pizza gustoasă fără brânză și carne. Mai ales dacă îți place conopida, această rețetă este pentru tine. Iar dacă nu te dai în vânt după această legumă de felul tău, pizza cu conopidă ar putea să te surprindă plăcut.

Ingrediente

  • Aluat de pizza (vezi aici cum prepari cel mai bun aluat de pizza)
  • O jumătate de conopidă
  • ½ cană de sos barbeque
  • ½ linguriță de pudră de boia afumată
  • ½ linguriță de pudră de usturoi 
  • ceapă verde mărunțită

Mod de preparare

Preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius.

Rupe conopida în buchețele cât mai mici, apoi, într-un castron, amestecă-le bine cu jumătate din sosul barbeque și cu condimentele. Pune conopida astfel pregătită într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și coace-o în cuptor la 180 de grade Celsius pentru 10 minute, apoi scoate tava.

Întinde aluatul de pizza, pune-l într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, unge-l cu restul de sos barbeque și pune și conopida, apoi dă tava la cuptor pentru alte 15 minute la 200 de grade Celsius. Scoate tava, presară pizza cu rondele de ceapă verde și apoi poate fi tăiată și servită. Dacă dorești, poți pregăti pentru această pizza cu conopidă și un dressing alb pe care să-l pui pe deasupra, din iaurt vegetal simplu, fără arome, cu usturoi proaspăt, pisat și puțină sare.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Allrecipes - Lentil Soup 
https://www.allrecipes.com/recipe/13978/lentil-soup/
Delish - Grilled Courgette 
https://www.delish.com/uk/cooking/recipes/a31109622/grilled-zucchini-recipe/
Vegan Heaven -  BBQ pizza with crispy cauliflower
https://veganheaven.org/recipe/bbq-pizza-with-crispy-cauliflower-vegan/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0