7 trucuri pentru a ii imprieteni pe copii cu mancarea sanatoasa

La inceputul diversificarii copiii par sa manance orice sau aproape orice. Testeaza, incearca, se joaca cu mancarea, sau mai degraba cu lingurita, castronul si orice altceva le ajunge in mana. Pe masura ce cresc, incep sa invete alimentele pe care le vad in farfurie si care nu mai sunt doar o pasta cu fel de fel de legume amestecate.

 

Vor sa stie ce au in farfurie si sa faca alegeri constiente in ce priveste alimentatia lor. Desi pare devreme, acesta este momentul in care ei invata cum sa faca alegerile corecte pentru o viata sanatoasa pe termen lung. Nu este o sarcina usoara pentru parinti, insa este posibila cu perseverenta, rabdare, dar mai ales creativitate. Iata cateva dintre trucurile care ii vor ajuta sa faca alegeri sanatoase.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Cumparati alimentele si gatiti impreuna

Vorbiti-le despre alegerile pe care le faceti. Faceti jocuri de atentie sau de memorie in piata, denumiti fructe si culorile lor, cerul e limita in materie de jocuri. Copiii sunt foarte inventivi, este de ajuns sa dati tonul!

 

Fiti sinceri

Nu de putine ori, parintii ascund alimente care nu sunt acceptate de cel mic prin piureuri sau alte preparate. Desi poate fi o solutie de moment, pe termen lung nu va mai functiona. Oferiti-le legume si fructe variate, atat gatite, cat si crude, taiate in diverse forme. Copiii iubesc alimentele crocante, asa ca puteti incerca grisinele din morcov, castravete sau ardei, buchetele de conopida sau broccoli etc.

Tineti fructe si legume la vedere

In functie de varsta copilului ii puteti lasa la indemana gustari pe care si le poate lua singur: fructe si legume spalate, curatate si taiate (cand este cazul).

 
 

Inventati jocuri

Uneori copiii au nevoie de o motivatie puternica pentru a incerca ceva nou sau un aliment pe care nu l-au mai mancat de mult. De exemplu, puteti fi uriasi vegetarieni care prefera copaceii, adica buchetele de broccoli.

Inventati denumiri haioase

Daca morcovul nu reprezinta o atractie, Morcovul cu Super Puteri pentru Vedere va starni curiozitatea. Lasati-va imaginatia sa zboare si implicati-i si pe copii in procesul de creatie.

Fiti perseverenti

Copiii ne sunt un exemplu perfect de perseverenta. Se spune ca pot rezista tentatiei de a gusta dintr-un aliment nou chiar si de 20 de ori. Curiozitatea le este caracteristica, de asemenea. De aceea este important sa vada alimentul respectiv pe masa, fara sa simta presiune pentru a manca ceva ce nu isi doresc, desigur.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Hraniti-le curiozitatea

Invatati impreuna despre alimente si rolul lor, cititi-le lucruri interesante despre fructe si legume si povesti. 

 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0