Tantrum - criza de personalitate a copiilor

Te plimbi liniștit prin supermarket și un copil de 2-3 ani se tăvălește pe podea urlând la părinții lui care nu mai știu cum să îl potolească? Sau te lupți cu astfel de accese de furie care îi afectează chiar pe copiii tăi? Află în cele ce urmează ce este un tantrum și cum poate fi abordat.

În primul rând, trebuie să știi că este ceva normal pentru copiii între 2 și 4 ani să aibă ceea ce se numește tantrum. Numite popular și „crize de personalitate”, aceste accese de furie apar deoarece copilul, deși a început să vorbească, încă nu poate să exprime întru totul ceea ce simte sau dorește.

Cercetările științifice arată că crizele de furie mai frecvente prezic mai multe probleme de exteriorizare, în timp ce durata mai mare a acestora indică probleme de internalizare (copilul rămâne într-o stare negativă din care nu poate ieși).

Ce este un tantrum?

Peste 87% dintre copii au, între vârstele de 2 și 4 ani, astfel de momente, cel puțin o dată. Tantrumurile apar atunci când cei mici nu își pot exprima corect frustrările sau supărările și răbufnesc cu o furie extremă. Plâng, țipă, lovesc cu mâinile și cu picioarele, pleacă de lângă părinți, se așează pe jos, dau din picioare, iar în cazuri extreme vomită sau își țin respirația.

De ce apare un tantrum?

După vârsta de 2 ani, copiii descoperă independența, faptul că pot să refuze anumite lucruri și să își exprime părerea. Însă uneori nu reușesc să transpună totul în cuvinte așa cum și-ar dori, și pentru că lucrurile nu se întâmplă cum vor ei, au un acces de furie. Altfel spus, frustrarea pornește de la faptul că părinții nu îi ghicesc sau nu îi înțeleg preferințele și dorințele de moment.

În general, un episod de tantrum durează între 10 minute și jumătate de oră si se manifestă prin lacrimi și crize de furie. Tantrumurile pot apărea chiar și la copiii de un an și jumătate, și în unele cazuri pot dura chiar și până la vârsta de 10 ani.

Ce semne prevestesc un tantrum?

La începutul unui tantrum, există câteva semne prevestitoare: tonul celui mic devine mai ridicat, este mai agitat, se încruntă și pare că nu are deloc răbdare. E important să discuți permenent cu copilul despre reguli și ce urmează să se întâmple și să nu îl pui niciodată în fața unui fapt împlinit, în special atunci când știi că este vorba de un subiect sensibil.

Cum se abordează tantrumurile?

Dacă părinții se așteaptă la o soluție magică din partea specialiștilor, e bine să știe că, din păcate, tantrumurile pot fi rareori oprite. De ce nu pot fi oprite? Fiindcă majoritatea copiilor investesc toată energia de care dispun în respectivul moment. Soluția nu este, așadar, să încerci să oprești o criză de furie după ce deja te-a luat prin surprindere, ci să o previi. Ca părinte, acest lucru nu înseamnă să nu îi refuzi niciodată nimic copilului tău, de teama de a nu face un tantrum, ci să știi să îl citești foarte bine.

Fii pregătit să previi un tantrum

De exemplu, dacă a avut un tantrum la magazin când nu ai vrut să îi cumperi o jucărie, pregătește-te cu o zi sau măcar câteva ore înainte plecare la magazin și fă-l să fie interesat de lucrurile pe care le ai deja notate pe listă. Dacă mergeți să cumpărați alimente, povestește-i despre cum veți găti împreună și vă veți juca cu legumele pe care le cumpărați, implicându-l mai mult decât ca pe un simplu însoțitor care se plictisește așteptând pe lângă cărucior. Plictiseala îl va face să fie atras de lucrurile care îl interesează în general, adică jucăriile, si să se comporte în așa manieră încât să nu te mai înțelegi cu el.

Caută să distragi atenția copilului

Dacă simți că urmează o criză de furie, găsește imediat ceva cu care să-i distragi atenția celui mic, ajutându-te de un element din jur. De exemplu, ai putea spune: „Ia uite ce formă amuzantă are cartoful ăsta” sau „Uite, a venit o pisică la ușă!” Poartă-te ca și cum ai fi foarte surprins și interesat de ceea ce vezi.

Încearcă să afli ce a generat un tantrum

Copilul poate fi obosit sau înfometat și de aceea se manifestă așa, caz în care soluția este la îndemâna părintelui sau a persoanei care se ocupă de el. Sau, e posibil să fie invidios pe ceva ce are sau pe ce face un alt copil, ori pur și simplu are nevoie de atenție, cum ar fi de o îmbrățișare și nu știe cum să o ceară. 

Înțelege și acceptă furia copilului

Când copilul face un tantrum, părintele simte că se enervează la rândul lui și îi vine să ridice tonul. E important, ca adult, să nu începi să țipi și tu la copil când acesta are o criză de personalitate, să nu-l lovești și să nu-l faci în niciun fel să se simtă mai rău. Ignoră privirile celor din jur și concentrează-te pe a rămâne calm până copilul se liniștește. Când observi că poți discuta liniștit, spune-i că știi că se simte supărat, ca să vadă că îl înțelegi.

Atenție la compromisurile pe care le faci legat de tantrumuri!

Dacă vei soluționa crizele de tulburări de personalitate ale copilului oferindu-i întotdeauna ce își dorește, nu vei face decât să alimentezi astfel de manifestări, care pot deveni o problemă pentru cel mic, deoarece poate ajunge cu ele chiar și la vârste mai mari. Unii copii cu tantrumuri gestionate greșit ajung cu ele chiar și în adolescență. Așadar, ca părinte, oferă-i în primul rând ce știi că are nevoie, și doar rareori ceea își dorește, și doar atunci când situația îți permite, fără să devină o obișnuință.

Ce efecte are tantrumul pe termen lung?

Deși tantrumurile te pot speria, fiindcă par chinuitoare pentru copilul tău, trebuie să știi că aceste manifestări îl ajută să se elibereze de stres, frustrare și energie negativă. Și noi, adulții, avem deseori tantrumuri, singura diferență fiind că ne exprimăm diferit. Așa că permite-i să se descarce, încercând să discuți cu el fără a pune paie pe foc. Dacă nu știi cum să te descurci cu cel mic în perioada tantrumurilor, cel mai bine este să ceri sfatul medicului pediatru, pentru a te asigura că ai o abordare corectă.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NHS - Temper tantrums 
https://www.nhs.uk/conditions/baby/babys-development/behaviour/temper-tantrums/
Journals - Temper Tantrums in Toddlers and Preschoolers: Longitudinal Associations with Adjustment Problems
https://journals.lww.com/jrnldbp/Fulltext/9900/Temper_Tantrums_in_Toddlers_and_Preschoolers_.1.aspx
Studiul „Temper Tantrums in Toddlers and Preschoolers: Longitudinal Associations with Adjustment Problems”, apărut în Journal of Developmental & Behavioral Pediatrics: March 21, 2022 - Volume - Issue - 10.1097/DBP.0000000000001071, doi: 10.1097/DBP.0000000000001071, autori: Van den akker, Alithe L.; Hoffenaar, Peter; Overbeek, Geertjan


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0