Îndrăznește să incerci!

Mi-am dorit de mică să călăresc. În mod ciudat, în același timp mi-a fost mereu teamă de cai. Poate că este o veche reținere a mamei, pe care mi-a impărtăsit-o când eram copil și pe care am preluat-o ca atare.

Insă, în același timp, am dobândit o fascinație deosebită pentru poveștile cu peripeții de călărie, pe care tatăl meu, care a avut propriul cal, ni le povestea cu multă duioșie. Cert este că, într-o bună zi, acest amalgam de sentimente confuze m-a pus în situația de a merge la o bază ecvestră, impreună cu fiica mea.

De la o simplă vizită, experiența s-a transformat într-un adevărat hobby pentru Naomi, care s-a descurcat de minune incă de la primele lecții. O însoțeam cu drag la boxe ca să țesălăm caii, să le montăm echipamentul, să-i hrănim cu feliuțe de mere și morcovi pregătite cu grijă de-acasă. Bineînțeles, asistam cu plăcere și la lecții, în manej, rămanand insă mereu pe bară. Îmi plăcea să admir călăretii, dar nu mă regăseam deloc în siguranța care părea că îi guvernează. Nu mă puteam imagina în locul lor, dezinvoltă și netemătoare de scenariul în care calul nu mi-ar da ascultare și m-aș expune sentimentului de neputintă si… rușine.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Apropo de rușine, nu sunt un mare fan al fotbalului, dar am un prietenă care iubește acest sport. Intamplător, ea este medic psiholog. De la ea am reținut o expresie care sumarizează perfect teama de rușine provenită din eșec: orice șut pe care alegi să nu îl tragi către poartă, este un gol ratat din start. Tot cu ea discutam odată, ca între noi fetele, despre tendința pe care o au unele dintre noi, de a pune vată peste absorbant, din dorința de a se simți protejate. Este o altă manifestare a acestei frici de rușine? De ce o facem? Pentru că simțim că, în acea perioadă, în care suntem oricum vulnerabile, trebuie să ne luăm toate măsurile suplimentare de protecție, dar și pentru că urmăm logica aritmetică (2 straturi protejează mai bine decât unul singur) și pentru că și în acest caz, ca de fiecare altă dată când vine vorba de a păsi în afara zonei de confort, preferăm să procedăm cum ne-am obișnuit, chiar dacă nu-i tocmai bine.

Când există dovadă că ai parte de protecție de până la 5 ori mai bună împotrivă scurgerilor cu absorbante Always, față de absorbant Always folosit cu vată deasupra, când există explicația logică dată de faptul că punând vată peste absorbant nu faci decât să acoperi centrul acestuia, împiedicând fluidul să pătrundă în absorbant, și să fie transformat în gel, ce te poate opri să încerci să folosești absorbantul singur? Doar teama de un moment rușinos, doar lipsa de încredere, retragerea în obiceirile cunoscute, chiar dacă nu ne ajută 100%.

Întorcăndu-mă la la lecțiile de călărie ale lui Naomi, în acest joc al observatorului care privește acțiunea din zona să de confort, am remarcat cum apărea periodic la bază ecvestră un grup eterogen, însoțit de o tanără, M.A., despre care am aflat ulterior că este psihoterapeut și instructor de călărie. Tanăra terapeută preferă să-și tină ședințele de grup acolo, în prezența căluților, îndemnând pacienții să relaționeze cu ei, să îi încalece, să trăiască această experiență. Separat, M. venea și cu copii – copii speciali, cu sindrom Down sau tulburări de dezvoltare. Cu toții se simțeau confortabil în această relație. Teama le dispărea rapid și se instala o incredibilă stare de încantare și bucurie.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Încet încet mi-am depășit și eu teamă de ridicol. Mi-am luat inima în dinți și am cerut o lecție de călărie. De la o simplă plimbare la pas, am reușit fără mari eforturi, să deprind trapul așezat, trapul săltat și, treptat, galopul. Ba chiar m-am încumetat la o plimbare cu grupul prin pădurea din apropiere. Așa mi-am dat seamă că, într-adevăr, cea mai mare parte din reținerile mele se refereau mai degrabă la teamă de eșec, teamă de a mă face de râs, iar nu la pericolul pe care ar putea să îl reprezinte el pentru mine. Recunosc, m-am mândrit cu dramul de curaj de care am dat dovadă în a-mi depăsi limitele autoimpuse. Iar Naomi a fost cea mai incantată de transformarea mea!

Zona de confort pe care ți-o desenezi de-a lungul vieții te ține cumva cumva departe de eșec. Insă dacă nu îndrăznești să te expui, apare riscul mult mai mare de a pierde lucruri ce îți pot schimba în bine viața. Momentul depăsirii acestei bariere psihologice m-a adus mai aproape de mine, de ceea ce pot eu de fapt să fac dacă îmi propun. Pentru că fiecare provocare pe care nici măcar nu o luăm în considerare este o poartă inchisă, un pas bătut pe loc în călătoria către împlinirea noastră. Trebuie doar să ne asigurăm că avem langă noi prieteni și aliați cu cele mai bune intenții, care să ne protejeze de mici accidente neprevăzute.

Îndrăzniți să încercați, învingeți-vă temerile.

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0