Cum iti incurajezi copilul sa isi faca prieteni

Prieteniile si afirmarea din punct de vedere social joaca un rol important in dezvoltarea copiilor. Uneori, micutii au nevoie de putin ajutor pentru a-si face prieteni, iar parintii sunt in masura sa il ofere.

Analizandu-ti copilul, dar si relatiile pe care acesta le are, poti observa daca intampina dificultati atunci cand vine vorba despre legarea unei prietenii. Parintii nu sunt in masura sa le faca prieteni celor mici, insa ii pot ajuta pe acestia sa se descurce singuri in situatiile sociale.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Unii copii au abilitati sociale innascute, asa ca nu va fi deloc greu pentru acestia sa se imprieteneasca. Pe de alta parte, unii copii au dificultati la capitolul socializare – important este sa identifici tipologia propriului copil si, daca este cazul, sa faci ceva in acest sens.

Studiile realizate in ultimii ani au scos la iveala portretul celor mai populari copii de la locul de joaca. Acestia sunt generosi, impart totul cu cei din jur, dar sunt si dispusi sa ajute un alt copil. Totodata, au abilitati oratorice si isi tin in frau pornirile egoiste si agresive. In concluzie, copiii vorbareti, empatici si generosi au parte de atentia tuturor si isi fac cu usurinta prieteni.

Tragem deci urmatoarea concluzie: pentru a-si face prieteni, copiii au nevoie de abilitati comunicationale, interpersonale dar si de control emotional. Stiind aceste lucruri, iti poti ajuta copilul sa devina un as la capitolul socializare.

Invata-l pe cel mic sa vorbeasca politicos

Poate acasa i s-a permis (in mod eronat) sa ridice tonul ori sa fie agresiv in vorbire, insa la locul de joaca va fi marginalizat daca nu vorbeste frumos. Asadar, pentru a nu ii crea probleme pe viitor, insista pe subiectul vorbitului frumos si acasa, indiferent de cat de greu ti-ar fi.

Copilul are nevoie de un exemplu in familie asa ca nu e benefic ca sotii sa se rasteasca unul la celalalt ori sa isi dea ordine reciproc.

Totodata, cel mic trebuie sa invete ca si tacerea face parte din arta vorbirii. Este bine sa se exprime si sa spuna tot ce are de zis, insa e necesar sa si asculte pentru a face comunicarea eficienta.

 

 

Invata-l sa relationeze de la varste fragede

Nu te astepta ca cel mic sa fie foarte sociabil daca, din motive ce tin de diminuarea riscului imbolnavirii, l-ai tinut departe de alti copii la varste fragede. Copilul trebuie sa relationeze cu alti copii inca din primele luni de viata. Astfel, va percepe relatiile interumane ca fiind normale, nu optionale sau poate chiar solicitante.

Abordarea pe care o ai tu ca parinte este, de asemenea, importanta atunci cand vine vorba despre abilitatea de a lega prietenii pe termen lung. Spre exemplu, un copil crescut de catre parinti autoritari, nu va face bine diferenta dintre bine si rau. Totodata, acesta va avea tendinta de a fi agresiv la randul sau, iar copiii il vor taxa pentru aceasta atitudine.

Invata-l pe cel mic sa isi asculte emotiile

Empatia are un rol esential in societate. Cu totii avem impulsuri egoiste si emotii negative, important este sa invatam sa ni le controlam si sa empatizam mereu cu omul de langa noi. Aceasta este cheia relatiilor reusite.

Nu iti incuraja copilul sa faca intotdeauna ce vrea sau sa ia lucrurile care considera ca i se cuvin. Poate ca acasa nu va resimti nicio urmare a acestei atitudini, insa in colectivitate aceste lucruri se vor intoarce impotriva lui.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0