Reiki, metoda japoneză de vindecare naturală

Reiki este o tehnică japoneză de reducere a stresului, de relaxare și chiar de vindecare. La începutul secolului XX, dr. Mikao Usui a redescoperit această metodă de vindecare prin atingerea, cu mâinile, a diverselor părți ale corpului care prezintă probleme. Această tehnică poate fi practicată de oricine, cu ușurință, după ce a primit inițierea de la un maestru Reiki.

Reiki este în prezent recunoscut și recomandat oficial de Centrul Național pentru Medicină Complementară și Alternativă din Statele Unite ale Americii (SUA) și de Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Cuvântul Reiki este format din două cuvinte: „Rei” înseamnă înțelepciune spirituală (cunoașterea cauzelor tuturor problemelor sau blocajelor energetice și vindecarea lor). „Ki” reprezintă energia vieții (circulă prin și împrejurul oricărei ființe vii). Dacă energia vieții e scăzută sau blocată, persoana în cauză este vulnerabilă la îmbolnăviri, pe când dacă ființa moare, energia pleacă. Astfel, energia vieții joacă un rol foarte important în tot ce facem. Avem nevoie ca ea să fie animată astfel încât emoțiile și gândurile noastre să fie cât mai pozitive. „Ki” este utilizată și de cei care practică arte marțiale în pregătirea fizică și dezvoltarea mentală.

De asemenea, este folosită și în exercițiile de respirație (pranayama), precum și în vindecarea conștiinței psihice. Prin urmare, Reiki poate fi definită ca fiind energia vieții, ghidată spiritual. Reiki ajută la curățarea corpului fizic, a minții și a emoțiilor. Toxinele pot fi îndepărtate din corp împreună cu șabloanele de gândire care nu mai sunt utile, prin acest proces de purificare. Acest tratament duce la creșterea energiei și a stării de bine.

Cum acționează terapia Reiki

Pentru că suntem vii și energia ki curge prin noi și împrejurul nostru (aura), sănătatea se menține prin curgerea energiei libere și echilibrate, hrănind astfel organele și celulele corpului pentru a susține funcțiile vitale. Când fluxul ki este întrerupt, apar slăbiri în funcționarea organelor și țesuturilor din corpul fizic. Astfel, întreruperea fluxului de ki este cauza principală a bolilor.

Ki răspunde de gânduri și sentimente. Când acestea sunt pozitive, ki curge liber și ne simțim bine, iar când gândurile negative se cuibăresc în mintea subconștientă, ele creează o întrerupere a ki-ului. Acest lucru se întâmplă când acceptăm gânduri și sentimente negative despre noi înșine, în mod conștient sau inconștient, atașându-se de câmpul energetic, întrerupând sau chiar blocând ki-ul, iar acest fapt poate duce la îmbolnăvire.

Potrivit practicienilor, Reiki acționează datorită unui fenomen cunoscut sub numele de „biocâmp”. Biocâmpul este un câmp electromagnetic care pătrunde și înconjoară fiecare ființă vie.  
Inima, de exemplu, produce un câmp electric - măsurat printr-o electrocardiogramă sau ECG - pentru a regla bătăile inimii. Creierul produce, de asemenea, un câmp electric, deși la un nivel mai scăzut decât inima. De fapt, toate celulele corpului produc sarcini electrice pozitive și negative, care apoi creează câmpuri magnetice.

Conform acestei teorii, interacțiunea dintre două câmpuri magnetice umane poate explica efectele terapiilor tactile precum Reiki. Se crede că biocâmpul este forța energetică care ghidează funcțiile corpului și că energia Reiki influențează biocâmpul.  

Reiki ridică nivelul vibratoriu în jurul corpului fizic curățând, îndreptând și vindecând căile energetice pentru ca ki-ul sănătos să curgă natural. Tratamentul Reiki ajută la vindecarea multor probleme de sănătate, crește eficiența altor terapii, aduce stări pozitive și armonie. În paralel cu tratamentul medical, Reiki vine cu rezultate benefice, acționează în sensul diminuării efectelor secundare.

De asemenea, scurtează perioada de vindecare, reduce stresul și ajută la redobândirea optimismului. Reiki este folosit și în combinație cu psihoterapia pentru vindecarea traumelor emoționale. Reiki nu are nicio religie, dogmă și nici nu depinde de credință. 

Eficacitatea Reiki este datorată faptului că vine din iubire, compasiune și bunătate. Persoanele care sunt capabile de asemenea virtuți au cele mai mari reușite în a ajuta persoanele care au nevoie de terapii și în a le da o stare de bine. Există posibilitatea de a trăi mai bine, în armonie cu ceilalți oameni. Este opțiunea fiecăruia dacă vrea să-și schimbe viața în bine sau să se complacă în viața cu care este obișnuit.

Reiki este o metodă complementară care i-a făcut pe mulți oameni, în ultimele sute de ani, să-și îmbunătățească viața. Este calea binelui deschisă tuturor. Practicanții de reiki nu sunt diferiți de ceilalți, orgoliul nu-i domină, ci din contră, descoperă permanent lucruri minunate, senzații și satisfacții formidabile pe care sunt gata să le transmită clienților lor.

Cum decurge o ședință de Reiki

O ședință tipică de Reiki durează aproximativ 45 până la 90 de minute. Nu există un număr optim stabilit de ședințe Reiki. Când un pacient începe să practice această terapie complementară, este sfătuit de practiciant să înceapă cu trei ședințe.

În timpul ședinței, persoana în cauză trebuie să se întindă. Apoi, practicantul își pune ușor mâinile pe (cu acordul persoanei) sau chiar deasupra persoanei îmbrăcate, în cel puțin 12 poziții totale pe cap și pe cei șapte centri energetici principali (chakra).

Simbolurile, de obicei desenate pe palma practicianului cu palma celeilalte mâini, pot fi folosite odată ce un medic atinge nivelul 2. Se spune că aceste simboluri sporesc calitatea energiei transmise și consolidează beneficiile tratamentului1

De asemenea, pot să aibă loc și ședințe pe scaun, care durează de obicei 15 până la 20 de minute. 

Reiki în tratamentul cancerului

Se întâmplă ca unii pacienți diagnosticați cu cancer să apeleze la această metodă împreună cu tratamentul pe care-l urmează. Practicanții Reiki spun că această terapie complementară poate:

  • Ajuta la relaxarea pacienților;
  • Ajuta la a face față situațiilor dificile;
  • Ameliora stresul și tensiunea emoțională;
  • Ajuta la îmbunătățirea stării de bine.

Ce spun studiile despre Reiki

Literatura de specialitate a indicat efecte pozitive ale terapiei Reiki, inclusiv scăderea anxietății la persoanele sănătoase, la cele cu diferite afecțiuni, precum histerectomii abdominale, la femeile cu biopsie mamară, la persoanele cu stadiul I până la stadiul IV de cancer. În mod similar, au fost raportate efectele pozitive ale terapiei Reiki asupra depresiei în grupuri cu diferite afecțiuni, stări depresive, femei cu biopsii mamare și persoane în vârstă care trăiesc în locuințe comunitare sau aziluri de bătrâni. 

Unii oameni cu cancer spun că sunt mult mai relaxați după ce apelează la astfel de terapii precum Reiki. Potrivit unui studiu recent, dar efectuat doar pe 42 de persoane care au făcut Reiki o dată pe săptămână timp de 6 săptămâni, arată că această metodă complementară poate fi de ajutor pacienților diagnosticați cu cancer2. Studiile sugerează că acest lucru se datorează adesea faptului că un terapeut petrece timp cu persoana respectivă. Atingerea blândă într-un cadru calm poate fi relaxantă.  

De regulă, Reiki este o metodă sigură pentru majoritatea pacienților cu cancer și nici nu au fost raportate efecte secundare. Însă este foarte important să discuți cu medicul tău despre orice terapie complementară, terapie alternativă sau supliment alimentar pe care îl folosești. 

Reiki este utilă pentru controlul anxietății și durerii? 

De-a lungul timpului, oamenii de știință au vrut să vadă dacă Reiki ar putea fi de ajutor în ameliorarea durerii și anxietății. Specialiștii au analizat informațiile din diferite studii care au folosit Reiki pe pacienți cu cancer și pe persoane sănătoase. 

O parte dintre aceste persoane suferiseră chiar și o intervenție chirurgicală, așa că au vrut să vadă dacă Reiki ar putea fi benefică în ameliorarea durerii după operație. Alte persoane erau pe cale să facă o biopsie de sân și se simțeau anxioase. În urma mai multor studii, cercetătorii au descoperit că după Reiki, femeile care au efectuat o biopsie a sânului nu s-au mai confruntat cu anxietate din cauza asta. Și pacienții care au suferit recent o intervenție chirurgicală au raportat o scădere a durerii.

În urma acestor studii, oamenii de știință au conchis că Reiki este o metodă complementară de tratament pentru durere și anxietate. Totuși, sunt necesare mai multe studii care să confirme toate acestea. 

Această metodă complementară este ușor de învățat și ușor de practicat, deoarece implică plasarea ușoară a mâinilor pe diferite părți ale corpului, în special pe cele dureroase. În plus, capacitatea de a discerne energia de către persoana care primește energie sau, în acest caz, de către practician, nu pare să aibă legătură cu eficacitatea tratamentului. Senzațiile resimțite de practicant (senzația de fierbinte, frig sau furnicături) l-ar putea ghida și ajuta să țină mâinile într-o locație sau să le miște atunci când acestea s-au estompat. Când nu se simte nicio senzație, se recomandă să aștepți cel puțin 3 minute înainte de a îndepărta mâinile3.  

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.


Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „Self-reiki, consideration of a potential option for managing chronic pain during pandemic covid-19 period”. Medicina. 2021; Billot M, Daycard M, Rigoard P. 
https://www.mdpi.com/1648-9144/57/9/867
2 Studiul „„Effect of Reiki on the stress level of caregivers of patients with cancer: Qualitative and single-blind randomized controlled trial”, Complementary Therapies in Medicine, 2021, Ulviye Özcan Yüce, Sultan Taşci
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0965229921000492
3 Studiul „Self-Reiki, Consideration of a Potential Option for Managing Chronic Pain during Pandemic COVID-19 Period”, Medicina 2021, Maxime Billot, Maeva Daycard, Philippe Rigoard
https://www.mdpi.com/1648-9144/57/9/867
Cancer Research UK - Reiki and cancer
https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/treatment/complementary-alternative-therapies/individual-therapies/reiki


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0