Exercitii pentru ochi sanatosi

In era tehnologiei, ochii sunt cei mai afectati de expunerea la lumina daunatoare a ecranelor, iar timpul mediu petrecut in fata lor este foarte mare (peste 3 ore zilnic). Desigur ca nu putem sa excludem complet aceste momente, dar le putem atenua efectele cu o serie de exercitii pentru o sanatate oculara mai buna.

Relaxarea privirii

In momentul cand privim un obiect sau ecran de aproape, in interiorul ochilor se produce un fenomen numit acomodatie. Astfel, acest efort natural, pe care il depune cristalinul, este suprasolicitat in timp, iar ochii obosesc. Cea mai simpla regula de respectat este regula 20-20-20, care spune asa: la fiecare 20 de minute petrecute in vederea de foarte aproape (30-50 cm), sa ne uitam 20 de secunde la 20 de picioare distanta (aproximativ 6 metri). Astfel, acomodatia este relaxata si ochii isi recapata odihna.

Ce sa aleg intre televizor si telefon?

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Din punct de vedere oftalmologic, atunci cand ochii privesc la distanta, acest lucru se face cu minimul de efort din partea structurilor oculare. Lucrurile devin din ce in ce mai solicitante atunci cand obiectele sau ecranele se apropie de ochi – cu cat mai mic si mai aproape un ecran, cu atat mai mare efortul depus de ochi sa-l focalizeze. Din pacate, suprasolicitarea acestui sistem de focalizare la aproape duce in timp la aparitia si dezvoltarea miopiei (atat la copii, cat si la adultii tineri).

 

 

Cum mai poti ajuta vederea?

Cel mai simplu exercitiu este sa inchideti ochii si sa ii tineti asa cateva secunde. Astfel, nu numai ca se relaxeaza acomodatia, dar si filmul lacrimal va fi corect si uniform distribuit pe suprafata ochilor. Practic, atunci cand privim un ecran, impresia este ca, daca vom clipi, dispare imaginea din fata noastra. La un moment dat, filmul lacrimal se rupe si apare senzatia de “nisip in ochi” sau de arsura/jena oculara. Astfel, prin clipire, filmul lacrimal se intinde uniform pe suprafata ochilor.

Periodic, cu ochii inchisi sau deschisi, este bine sa misti ochii, in sensul acului de ceasornic si invers, pentru a antrena motilitatea oculara. Tot pentru motilitate, te poti uita in toate directiile privirii, pornind de la privirea drept inainte (sus, stanga sus, dreapta sus, lateral dreapta, lateral stanga, jos, jos stanga si jos dreapta).

Tot pentru relaxare, poti aplica pe ochii inchisi comprese cu apa rece, insa niciodata ceaiuri sau alte substante neavizate de medic. De multe ori, se intalnesc cazuri grave de alergii, din cauza ceaiului de musetel aplicat pe comprese deasupra ochilor. 

Uneori, medicul va gasi oportuna instilarea de picaturi pentru lubrefierea suprafetei oculare (lacrimi artificiale), insa este bine sa va sfatuiti cu el pentru a gasi cea mai potrivita picatura pentru simptomatologia pe care o ai. Nu uita sa bei zilnic aproximativ 2 litri de lichide, pentru o mai buna hidratare a filmului lacrimal.

Inainte de a te culca seara, este bine sa nu stai cu ochii in ecrane, deoarece acest lucru tulbura ritmul circadian (ciclul somn – veghe). Inlocuieste televizorul cu o carte si poti repeta exercitiile de mai sus pentru vedere odihnita a doua zi dimineata.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Contacteaza Expertul DOC! Trimite aici o intrebare pentru Dr. Roxana Cozubas.

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0