Cum se construiesc compasiunea și grija de sine

Compasiunea și grija față de sine sunt importante. Cum putem învăța să recunoaștem în fața noastră și a altora când suferim și ce putem face pentru a avea mai multă grijă de noi?

De multe ori îi punem pe cei din jur pe primul loc, fie că e vorba de copii, parteneri de viață, părinți în vârstă care au nevoie de noi și alte persoane și uităm să fim atenți la noi înșine. Sunt zile în care, deși nu ne vine să ne ridicăm din pat, o facem totuși, și ne îngrijim de datoriile pe care considerăm că le avem față de alții. 

Ce relație ai cu înfățișarea ta?

Deși suntem atenți la cei din jur, uităm, de multe, ori, să simțim compasiune pentru noi înșine, ne judecăm aspru, avem pretenții imposibile de la noi și nu mai știm să ne acordăm înțelegere. Așa ajungem să suferim și să ne ignorăm suferințele, să nu ne vorbim despre ele și să nu le afișăm nici în fața altora, afundându-ne în stări negative care ne tulbură sănătatea psihică.

Te recunoști în cele de mai sus? Iată cum poți învăța să fii mai grijuliu cu tine însuți.

Nu îți nega suferințele

Stresul de la serviciu, grijile din familie, apariția unei boli și multe alte probleme pot să te țină treaz noaptea. Uneori, suferințele și durerile se adună și se amplifică, punând stăpânire pe tine, încât ți-e foarte greu să mai vezi și lucrurile bune din viața ta. Psihologii sunt de părere că, atunci când suferi, nu trebuie să ții acest lucru ascuns. În primul rând, trebuie să-l recunoști față de tine, să nu-l îngropi în minte și să fii dispus să te confrunți cu ceea ce te face să suferi. Fii conștient de ceea ce trăiești și spune-ți că e vorba doar de o etapă. Da, e posibil ca în acest moment să suferi, să simți durere, dar nu va fi așa pentru totdeauna.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Conștientizează faptul că nu ești singur

Gândește-te că nu ești singur în ceea ce simți: milioane de oameni poate că simt același lucru în același timp cu tine. Unii se confruntă cu boli grave. Alții au probleme financiare cărora nu mai știu cum să le facă față. Alții simt că nu sunt suficient de buni în ceea ce fac și că nu vor fi niciodată fericiți. Suferința umană îmbracă multe forme. Poți să-ți spui ție însăți exact așa: „Suferința e și ea parte din viață, sunt oameni care suferă la fel ca mine, ba chiar unii dintre ei au probleme mult mai grave decât ale mele.”

Acceptă-te așa cum ești

De multe ori, lipsa de compasiune și de grijă față de sine se trage din faptul că nu ne acceptăm așa cum suntem. Că nu reușim să ne iertăm pentru anumite lucruri pe care le-am făcut. Că nu avem și cu noi răbdarea pe care o avem față de alții. E bine să fii conștient că atunci când oferi iubire, prima persoană pe care ar trebui să o iubești ești chiar tu. Nu poți avea pretenția ca alte persoane să te considere important și să simtă afecțiune pentru tine dacă tu însuți nu poți face acest lucru. 
N-o să reușești să faci asta peste noapte. De aceea e bine ca, în fiecare zi, de câte ori ai un răgaz, să te gândești la tine și să te încurajezi, să nu te mai blamezi pentru fiecare nereușită și să înveți să te ierți. Spune-ți că ești echipat să lupți cu necazurile și că nimeni din lume nu-ți poate fi un dușman mai mare decât îți ești chiar tu.

E bine ca o persoană să facă tot ce poate pentru a se dezvolta intelectual, profesional, personal, pentru a fi un om mai bun, pentru a gândi mai eficient și a avea o viziune mai clară asupra lumii. E bine, de asemenea, ca un om să se preocupe de bunăstarea celor dragi. Dar este foarte important, în același timp, ca o persoană să accepte că în viață există și eșecuri, și durere și greșeli, dintre care unele nu pot fi reparate și să înțeleagă că grija și compasiunea față de sine se vor traduce într-o stare psihică personală mai bună și într-o eficiență mai mare când vine vorba de a fi de folos celor din jur. 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA
 

Stimuleaza-ti simturile placute

 

A te iubi pe tine însuți înseamnă sa fii delicat si plin de grija  cu corpul tău. Crearea de senzații plăcute și o senzație generală de confort este un prim pas ușor.

Introdu in programul tau saptamanal o baie relaxanta pentru care pregateste din timp sare parfumata de baie, prosoape curate si de calitate,  un halat moale si placut, papuci comozi, o carte buna sau muzica preferata.

Respectul si îngrijirea zilnica a pielii, de cel putin doua ori pe zi, prin demachiere, in cazul femeilor, curatare cu produse de calitate, delicate cu pielea si creme adecvate varstei si nevoilor tenului contribuie la starea de confort, bunastare si dovedesc iubire de sine.

Ai putea adauga  o rutină de yoga de 5 minute sau 5-10 minute de meditatie zilnica, in care sa te cufunzi in tine insuti sau insati si te vor relaxa pentru restul zilei.

Întinderea sau stretching-uldupă ore de muncă sau alergatura in oras reprezinta de asmenea,  un mic act de bunătate și respect față de corpul tău, care se traduce în sentimente de demnitate și iubire.

Apeleaza la meditatie

Dragostea de sine se manifestă printr-o  stare de bine mentală. Organizează-ți gândurile, odihnește-ți mintea sau chiar schimbă unele tipare de gândire. Meditația ghidata, insotita de  respiratie profunda, pe fondul unei muzici linistitoare pentru minim 10 minute pe zi  pot ajuta în acest proces. Alte persoane opteaza pentru  jurnalul zilnic, o ocazie foarte buna de a reflecta la activitatile si starile traite, ce duc la o constientizare profunda si limpezesc mai bine gesturile ce se impun in viitor.

Imaginați-vă cum se va schimba viața voastră dacă alegeți câteva dintre aceste strategii!

La sfârșitul fiecărei zile te veti putea gândi: „Astăzi, am făcut asta și asta pentru mine. M-a făcut să mă simt bine și, ca urmare, aș putea fi un prieten/coleg/partener mai bun.” Și acesta este un motiv bun de autoapreciere si iubire de sine.

 

 

 


Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Web MD - How to Build Self Compassion
https://blogs.webmd.com/relationships/20200304/how-to-build-self-compassion?
Psychology Today - How to Cultivate More Self-Compassion
https://www.psychologytoday.com/us/blog/nurturing-self-compassion/201703/how-cultivate-more-self-compassion

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0