Numărul cazurilor de cancer tiroidian a crescut la nivel mondial [studiu]

În ultimii ani se observă o creștere la nivel mondial a numărului de cazuri de cancer tiroidian și a numărului de decese cauzate de această afecțiune, potrivit unei ample analize¹ efectuată recent.

Pentru o bună sănătate a tiroidei, medicii recomandă o alimentație care pune accentul pe legume, fructe și pește și suplimente alimentare care contribuie la o imunitate puternică precum cele cu acizi grași Omega 3 și vitamina D3. În ceea ce privește cancerul tiroidian, însă, experții afirmă că nu există nicio metodă certă prin care această afecțiune s-ar putea preveni.

În acest studiu transversal care acoperă datele privind incidența, decesele și anii de viață asociați cu cancerul tiroidian și tendințele lor temporale din 195 de țări și 21 de regiuni, au fost observate tendințe crescânde ale poverii cancerului tiroidian asupra sistemului de sănătate, cu diferențe semnificative pe sexe, regiuni, țări, vârste și indice socio-demografic. Aproape jumătate din această povară a cancerului tiroidian a fost remarcată în Asia de Sud și de Est, iar o treime dintre pacienții cu cancer tiroidian s-a constatat că locuiesc în țări cu un indice socio-demografic ridicat.

Asia de Sud, zona cu cele mai multe cazuri de cancer tiroidian

Cancerul tiroidian este este un tip de afecțiune care poate să nu cauzeze simptome în primă fază și abia mai târziu să provoace dureri și umflături în zona gâtului. În ultimele decenii, studiile publicate au raportat că incidența cancerului tiroidian continuă să crească mai ales în țări precum Canada și SUA, dar și în zone precum Australia, Asia, America de Sud și Europa. 

Deși unele studii regionale au furnizat date despre incidența și mortalitatea asociate cu cancerul tiroidian, studii privind cancerul tiroidian care examinează asocierea dintre boală și țară, sex, vârstă, indice socio-demografic și alți factori nu s-au efectuat până în prezent. O analiză cuprinzătoare și aprofundată a cancerului tiroidian în toate regiunile lumii, bazată pe o varietate de factori, poate fi benefică pentru planificarea îngrijirii și alocarea resurselor pentru tratamente.

Astfel, la nivel global, au existat 95.030 de cazuri de cancer tiroidian și 22 070 de decese în anul 1990 și 255.490 cazuri și 41 240 de decese în 2017. 34% dintre pacienții cu cancer de tiroidă locuiesc în țări cu un indice socio-demografic mare. La femei, cancerul tiroidian se instalează mai frecvent între 15 și 49 de ani, iar la bărbați între 50 și 69.

Regiunile Asia de Sud și Oceania au avut cel mai mare, respectiv mai mic număr de decese prin cancer tiroidian: Asia de Sud 3630 în 1990 și 8930 în 2017, iar Oceania 20 în 1990 și 50 în 2017. Decesele prin cancer tiroidian apar mai ales la persoanele de peste 70 de ani. 

Anxietatea pacienților cu cancer tiroidian poate duce la o exagerare a tratamentului, cum ar fi tiroidectomia totală și terapia de înlocuire a tiroidei, însoțită de diverse efecte adverse, inclusiv hipoparatiroidism și paralizie a corzilor vocale. În plus, un studiu japonez a sugerat că nu există nicio diferență substanțială în prevenirea deceselor prin cancer tiroidian între o intervenție chirurgicală imediată și așteptarea atentă. 

Prin urmare, pentru nodulii papilari mici, supravegherea periodică activă poate fi o alegere rezonabilă și corectă. Proporția deceselor prin cancer tiroidian în rândul persoanelor cu vârste mai mari de 70 de ani a crescut semnificativ, în timp ce proporțiile de deces în rândul celorlalte grupe de vârstă au scăzut, indici care ar putea fi influențați de îmbătrânirea populației, respectiv de îmbunătățirea tratamentului.

În acest studiu, incidența, decesele, anii trăți cu cancer și rata incidenței standardizată pe vârste pentru cancerul tiroidian au părut să crească la nivel global, în special la femei și în țări cu indicele socio-demografic ridicat, ceea ce semnifică o povară mai mare asupra sistemelor globale de îngrijire a sănătății. Cu toate acestea, rata de deces standardizată pe vârste a scăzut, situație care poate fi asociată cu îmbunătățirea abordărilor terapeutice.

Cum se tratează cancerul tiroidian

Cancerul tiroidian este de obicei diagnosticat printr-o puncție aspirativă cu ac fin într-un nodul tiroidian sau la îndepărtarea unui nodul tiroidian îngrijorător. Nodulul este analizat la microscop de un anatomo-patolog care decide dacă formațiunea este benignă (95% până la 99% din totalul nodulilor biopsiați sunt benigni) sau malignă (mai puțin de 1% dintre toți nodulii și aproximativ 1-5% dintre nodulii care sunt biopsiați). Același medic stabilește tipul de cancer tiroidian: papilar, folicular, papilar-folicular mixt, medular sau anaplazic.

 
 

 Pacientul trebuie evaluat exhaustiv cu ajutorul unei ecografii de înaltă rezoluție. Nu numai că tiroida trebuie examinată complet, ci toată zona gâtului trebuie analizată cu atenție, pentru a determina dacă există vreo răspândire a cancerului la ganglioni. Orice ganglioni suspecți trebuie biopsiați înainte de operație, astfel încât să poată fi aplicată procedura chirurgicală corectă. 

Cancerul trebuie îndepărtat chirurgical, uneori doar cu îndepărtarea parțială a glandei tiroide, alteori cu eliminarea totală a glandei tiroide. Cu ajutorul ecografiei de înaltă rezoluție înainte de operație și prin inspecția efectuată de chirurg în timpul operației, ganglionii limfatici din gât sunt examinați pentru a vedea dacă trebuie îndepărtați și ei.

În caz de cancer tiroidian medular, ganglionii limfatici sunt îndepărtați direct, ca procedură de rutină. În cazul cancerului tiroidian anaplazic, medicul va ajuta pacientul să ia o decizie legat de necesitatea și posibilitatea unei traheostomii.

La 5-6 săptămâni după ce întreaga tiroidă a fost îndepărtată, acei pacienți care pot avea un potențial beneficiu în urma terapiei cu iod radioactiv vor fi supuși acestui tip de tratament. Practic, pacientul trebuie să ia o singură pilulă într-o doză care a fost calculată special pentru el și va trebui să evite contactul cu alte persoane timp de câteva zile, pentru a nu le expune materialelor radioactive.

La o săptămână după tratamentul cu iod radioactiv, pacientul va începe să ia pilule cu hormoni tiroidieni. Nimeni nu poate trăi fără hormoni tiroidieni și, dacă tiroida a fost îndepărtată, persoana trebuie să ia levotiroxină, de obicei o pilulă pe zi, pentru tot restul vieții.

La fiecare 6-12 luni, persoana operată va merge la endocrinolog pentru analize de sânge, pentru a stabili dacă doza de hormon tiroidian zilnic este corectă și pentru a se asigura că tumora tiroidiană nu a recidivat. Frecvența acestor teste de urmărire variază foarte mult de la pacient la pacient.

 

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Medical Xpress - Global burden of thyroid cancer is increasing
https://medicalxpress.com/news/2020-06-global-burden-thyroid-cancer.html
1. Analiza „Global Burden of Thyroid Cancer From 1990 to 2017”, apărută în JAMA Netw Open. 2020;3(6):e208759. doi:10.1001/jamanetworkopen.2020.8759, autori YuJiao Deng, HongTao Li, Meng Wang et al.
Harvard Health Publishing - Healthy eating for a healthy thyroid
https://www.health.harvard.edu/staying-healthy/healthy-eating-for-a-healty-thyroid
Endocrine Web - Thyroid Cancer
https://www.endocrineweb.com/conditions/thyroid-cancer/thyroid-cancer

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0