Tratamentul poliartritei reumatoide ar putea fi îmbunătățit [studiu]

Oamenii de știință de la Universitatea de Stat din Washington au descoperit că o proteină cunoscută sub numele de GBP5 pare să joace un rol cheie în suprimarea inflamației în poliartrita reumatoidă.

Descoperirea ar putea duce într-o bună zi la noi tratamente pentru a încetini sau a opri progresia poliartritei reumatoide, o boală care afectează milioane de oameni în întreaga lume. Cercetătorii afirmă că descoperirea lor poate avea aplicații și în alte boli inflamatorii.

 

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Proteina GBP5 a fost depistată de unul dintre cercetători în 2015. Apoi, încercând să compare expresia diferitelor gene din țesut articular de la pacienții cu poliartrită reumatoidă și țesut articular sănătos, dintre miile de gene incluse în analiză, o genă s-a remarcat în mod special, deoarece nivelul său de expresie a fost de câteva ori mai mare în țesutul cu poliartrită reumatoidă. Această genă era proteina de legare a guanilatului 5 (GBP5), care ajută la producerea proteinei GBP5. 

Savanții din echipa de cercetare spun că niciun alt studiu nu a analizat rolul GBP5 în poliartrita reumatoidă sau în alte boli autoimune, așa că au decis să își asume această sarcină.

Inflamația observată în artrita reumatoidă provoacă umflături dureroase ale țesuturilor articulare care pot duce la pierdere osoasă și deformarea articulațiilor. Cercetările anterioare efectuate de aceeași echipă au sugerat că această inflamație este condusă în primul rând de o citokină cunoscută sub numele de interleukină-1 beta (IL-1 beta). 

Proteina GBP5 are un rol important în reducerea inflamației din poliartrita reumatoidă

Pentru a afla ce rol joacă GBP5, oamenii de știință au conceput o serie de experimente folosind fibroblaste sinoviale de artrită reumatoidă, un tip de celulă localizată în țesutul care acoperă articulațiile și despre care se știe că joacă un rol în inflamație și distrugerea articulațiilor. 

Când au manipulat celulele pentru a nu mai produce GBP5 și apoi au adăugat IL-1 beta pentru a induce inflamația, cercetătorii au observat niveluri mult mai ridicate de inflamație în celulele care nu aveau GBP5 față de celulele nemanipulate. Mai mult, când au crescut nivelurile de GBP5 în aceleași celule, inflamația declanșată de IL-1 s-a diminuat.

Presupoziția inițială a oamenilor de știință a fost că proteina GBP5 a jucat un rol în provocarea bolii, dar pe măsură ce au continuat lucrul pentru a descifra mecanismul GBP5 în poliartrita reumatoidă, au constatat că a fost indusă ca răspuns la inflamație și că încerca să reducă inflamația înainte ca aceasta să scape de sub control.

În plus, cercetările au relevat modul în care GBP5 interacționează cu interferonul gamma, o altă citokină care s-a dovedit că luptă împotriva inflamației în anumite circumstanțe. Când au „redus la tăcere” gena GBP5, cercetătorii au descoperit că s-a redus capacitatea interferonului gamma de a combate inflamația declanșată de IL-1 beta. Acest lucru sugerează că, pe lângă faptul că are propriul său efect antiinflamator, GBP5 susține și funcția antiinflamatoare a interferonului gamma.

În cele din urmă, cercetătorii și-au confirmat descoperirile într-un model de rozătoare cu poliartrită reumatoidă, observând că inflamația articulațiilor și pierderea osoasă au crescut atunci când gena GBP5 a fost oprită.

Echipa efectuează cercetări suplimentare pentru a confirma că descoperirile își mențin valabilitatea și în alte modele pre-clinice de poliartrită reumatoidă. În așteptarea unor studii clinice suplimentare pentru a testa acest concept la pacienții umani afectați de poliartrită reumatoidă în diferite stadii ale bolii, cercetătorii spun că descoperirile lor ar putea duce într-o zi la dezvoltarea de noi terapii combinate care ar putea crește nivelul GBP5 pentru a reduce inflamația și pierderea osoasă. 

Savanții concluzionează că ar trebui să analizeze mai atent rolul GBP5 și în alte boli care implică inflamație, cum ar fi alte tipuri de artrită (de exemplu, guta sau osteoartrita).

Din ce cauze apare poliartrita reumatoidă?

Nu se cunoaște cauza exactă a poliartritei reumatoide, dar oamenii de știință cred că boala este provocată de o combinație a mai mulți factori, și anume moștenirea genetică, imunitatea anormală, hormonii și factorii de mediu.

În mod normal, sistemul imunitar protejează organismul de boli. La persoanele care suferă de poliartrită reumatoidă, un element - posibil o infecție, fumatul ori stresul fizic sau emoțional, printre alte cauze - face ca sistemul imunitar să atace articulațiile și uneori alte organe. Sexul, ereditatea și genele determină în mare măsură riscul unei persoane de a dezvolta poliartrită reumatoidă. De exemplu, femeile au un risc de aproximativ trei ori mai mare decât bărbații să dezvolte această boală.

Cum se tratează în prezent poliartrita reumatoidă?

Obiectivele tratamentului pentru poliartrita reumatoidă sunt controlul simptomelor, prevenirea deteriorării articulațiilor și menținerea calitatea vieții și a funcționării pacientului. Afectarea articulară apare în general în primii doi ani de la diagnostic, deci este important ca poliartrita reumatoidă să fie detectată și tratată în „fereastra de oportunitate” pentru a preveni consecințele pe termen lung. Bolile inflamatorii, cum este poliartrita reumatoidă, pot provoca pierdere osoasă, ceea ce poate duce la osteoporoză. 

Tratamentele pentru poliartrita reumatoidă includ medicamente, odihnă, exerciții fizice, fizioterapie sau terapie ocupațională și intervenții chirurgicale pentru a corecta deteriorarea articulației. Alegerea tratamentului depinde de mai mulți factori, inclusiv vârsta persoanei, starea generală de sănătate, istoricul medical și gravitatea bolii la momentul depistării.

Terapia non-farmacologică este primul pas în tratamentul tuturor persoanelor care suferă de poliartrită reumatoidă, și anume odihna, exercițiile fizice regulate, fizoterapia și terapia ocupațională, precum și terapia dietetică (mai ales dacă pacientul este supraponderal sau obez). Acestea ajută la reducerea inflamației, la atenuarea durerilor articulare și la restabilirea mobilității. Și unele suplimente alimentare pot fi de folos, precum cele cu acizi grași Omega 3 sau cu turmeric organic, care este un antiinflamator natural.

Medicamentele care pot fi recomandate pentru tratarea poliartritei reumatoide includ antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum ar fi aspirina, ibuprofenul sau naproxenul, corticosteroizii orali sau injectabili, inhibitorii COX-2 sau medicamente antireumatice modificatoare ale bolii, cum sunt hidroxiclorochina, metotrexatul, sulfasalazina și leflunomida. De asemenea, se pot recomanda agenți biologici cum sunt infliximab, etanercept, adalimumab, certolizumab, golimumab, tocilizumab, rituximab, abatacept, anakinra și tofacitinib.

Când leziunile osoase cauzate de artrită s-au agravat sau durerea nu este controlată cu ajutorul medicamentelor, intervenția chirurgicală este o opțiune pentru a restabili funcția unei articulații deteriorate.

Deși nu există un remediu care să vindece poliartrita reumatoidă, aceste metode se dovedesc eficiente pentru scăderea durerii și inflamației și încetinirea procesului bolii. Diagnosticul precoce și tratamentul eficient sunt foarte importante pentru o mai bună gestionare a bolii.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Wiley Online Library - Regulation of Synovial Inflammation and Tissue Destruction by Guanylate Binding Protein 5 in Synovial Fibroblasts From Patients With Rheumatoid Arthritis and Rats With Adjuvant-Induced Arthritis
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/art.41611
1. Studiul „Guanylate Binding Protein 5 (GBP5) regulates synovial fibroblast mediated inflammation and tissue destruction in rheumatoid arthritis”, apărut în Arthritis & Rheumatology (2020). DOI: 10.1002/art.41611, autori: Mahamudul Haque et al.
Cleveland Clinic - Rheumatoid Arthritis
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/4924-rheumatoid-arthritis#symptoms-and-causes


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0