DEEP RELIEF 50 mg/30 mg/g - PROSPECT

Prospectul pentru DEEP RELIEF 50 mg/30 mg/g - de la indicatii si contraindicatii, la compozitie, interactiuni, mod de administare, precautii si reactii adverse posibile
Denumire comercială: DEEP RELIEF 50 mg/30 mg/g
Substanța activă: COMBINATII (IBUPROFENUM+LEVOMENTOLUM)
Concentrația: 50mg/30mg/g
Cod atc: M02AX10
Acțiune terapeutică: MEDICAMENTE TOPICE PENTRU DURERI ARTICULARE SI MUSCULARE ALTE MEDICAMENTE (COMBINATII) - TOPICE
Prescripție: OTC
Prospect: http://www.anm.ro/_/_PRO/PRO_8005_12.08.15.pdf
Ambalaj: Cutie cu 1 tub Al inchis cu capac PEID x 50g gel
Cod cim: W53338003
Firma producătoare: THE MENTOLATUM COMPANY LIMITED - MAREA BRITANIE
Conținut prospect:
Page 1
background image

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 8005/2015/01-02-03-04                                                            

Anexa

 

                                                                                                                                                                                 

Prospect

 

 
 
 

Prospect: Informaţii pentru utilizator 

 

Deep Relief 50 mg/30 mg/g gel

 

Ibuprofen/Levomentol

 

 

 

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, 
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

 

Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului 
dumneavoastră sau farmacistului.  

Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. 

-         Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări. 
-         Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.  
-         Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4. 
-         Dacă după 5 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic. 
 

Ce găsiţi în acest prospect: 
 

1. 

Ce este Deep Relief şi pentru ce se utilizează 

2. 

Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Deep Relief  

3. 

Cum să utilizaţi Deep Relief  

4. 

Reacţii adverse posibile 

5. 

Cum se păstrează Deep Relief 

6. 

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii 

 
 

1. 

Ce este Deep Relief şi pentru ce se utilizează  

 

Deep Relief conţine ibuprofen şi levomentol.  
 
Ibuprofenul aparţine grupului de medicamente denumite antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) care asigură 
ameliorarea eficace a durerii şi inflamaţiei.  
Levomentolul determină o senzaţie de calmare a durerii. 
 
Deep Relief este un gel non-gras care trebuie aplicat pe piele pentru ameliorarea durerii.  
Este utilizat pentru ameliorarea:  

durerilor de origine reumatică; 

durerilor musculare; 

durerilor şi inflamaţiei în caz de luxaţii, entorse şi traumatisme sportive; 

durerii asociate formelor uşoare de artroză.

 

 
 

2. 

Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi

 

Deep Relief 

 
Nu utilizaţi Deep Relief:

 

dacă sunteţi alergic la ibuprofen, levomentol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui 
medicament (enumerate la pct. 6); 


Page 2
background image

 

dacă aţi avut în trecut reacţii alergice sau crize astmatice declanşate de acid acetilsalicilic sau de alte 
medicamente care ameliorează durerea, cunoscute sub denumirea de antiinflamatoare nesteroidiene 
(AINS), incluzând pe cele pe care le utilizaţi pe cale orală; 

la copii cu vârsta sub 12 ani; 

dacă sunteţi gravidă în ultimele 4 luni; 

dacă aveţi leziuni, infecţii sau inflamaţii ale pielii; 

dacă aplicaţi deja alte medicamente topice pe aceleaşi zone ale pielii. 

 

Atenţionări şi precauţii

 

dacă aveţi astm bronşic asociat cu rinită cronică, sinuzită cronică şi/sau polipoză nazală; 

dacă aveţi sau aţi avut o afecţiune la nivelul rinichilor; 

dacă aveţi sau aţi avut ulcer gastric; 

dacă aveţi probleme legate de fertilitate sau urmaţi un tratament pentru infertilitate. 

 
Nu trebuie să aplicaţi gelul pe buze, pleoape, ochi, zona genitală sau anală sau pe alte zone sensibile.  
 
Dacă în mod accidental se întâmplă acest lucru, clătiţi-vă cu multă apă. 
 
Trebuie să aplicaţi gelul întotdeauna întâi pe suprafeţe mici ale pielii. 
 
Spălaţi-vă pe mâini imediat după utilizare. 
 
Dacă apare iritaţie intensă a pielii sau alte reacţii adverse, trebuie să întrerupeţi utilizarea Deep Relief. 
 
În  cazul  în  care,  în  mod  accidental  înghiţiţi  gel,  trebuie  să  vă  adresaţi  medicului  sau  să  mergeţi  la 
departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital. 
 
Nu trebuie să acoperiţi pielea cu bandaje, plasturi sau alte pansamente. Cu toate acestea, îmbrăcămintea nu 
influenţează pătrunderea medicamentului în piele. 
 

Deep Relief împreună cu alte medicamente

 

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi 
orice alte medicamente. 
 
Spuneţi framacistului sau medicului dumneavoastră dacă utilizaţi acid acetilsalicilic sau alte medicamente 
care ameliorează durerea, deoarece în acest caz este posibil să crească riscul de apariţie a recţiilor adverse. 
 

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea 
 

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-
vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. 
Informaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă sunteţi gravidă sau credeţi că puteţi fi gravidă. 
În primele 5 luni de sarcină, medicul dumneavoastră vă poate prescrie acest medicament, dacă este necesar. 
Nu trebuie să utilizaţi Deep Relief începând din luna a 6-a de sarcină. 
Medicamentul trece în laptele matern. În mod preventiv, trebuie evitată utilizarea lui pe durata alăptării. 
 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

 

Deep Relief nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

 

 
Deep Relief conţine 250 mg propilenglicol per 2,5 g, doză echivalentă cu 100 mg/g. 

Poate provoca iritaţie 

cutanată. 
 
 

3. 

Cum să utilizaţi

 

Deep Relief

 

 
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul.  
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. 


Page 3
background image

 

 
Dacă medicul nu v-a prescris altfel, sunt valabile următoarele recomandări:

 

Adul

ţ

i, adolescen

ţ

ş

i vârstnici

 

Deep Relief se aplică în strat subţire, pe pielea de la nivelul zonei afectate. 
La fiecare aplicare a Deep Relief utilizaţi 1-4 cm gel la tuburile de 30, 50 sau 100 g și 4–10 cm gel la tubul 
de 15 g. 
Masaţi uşor până când gelul este absorbit în piele. Puteţi simţi o senzaţie de furnicătură. 
Repetaţi administrarea, dacă este necesar, fără să depăşiţi de 3 ori pe zi maxim.  
 
Nu utilizaţi gelul la intervale mai mici de 4 ore.  
Gelul nu trebuie utilizat mai mult de 1–2 săptămâni, decât la recomandarea strictă a medicului. 
 
Dacă după 5 zile de tratament nu observaţi ameliorarea durerii, inflamaţiei şi umflăturilor sau acestea se 
agravează, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră pentru recomandări. 
 
Întotdeauna  spălaţi-vă  pe  mâini  după  fiecare  utilizare  a  medicamentului,  cu  excepţia  cazului  când  ele 
reprezintă zona tratată. 
Nu utilizaţi o cantitate de gel mai mare decât cea recomandată. 
 

Dacă utilizaţi mai mult Deep Relief decât trebuie

 

În cazul în care, în mod accidental, extrageţi o cantitate de gel mai mare decât cea recomandată, îndepărtaţi 
excesul cu un şerveţel. 
 

Dacă uitaţi să utilizaţi Deep Relief

 

Aplicaţi Deep Relief încă o dată când vă amintiţi, asigurându-vă că nu utilizaţi gelul mai des de 3 ori pe zi şi 
la un interval mai scurt de 4 ore.

 

 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră 
sau farmacistului. 
 
 

4. 

Reacţii adverse posibile

 

 
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate 
persoanele. 
 
Întrerupeţi imediat utilizarea Deep Relief şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă prezentaţi oricare 
dintre următoarele reacţii adverse: 

apariţia inexplicabilă a respiraţiei şuierătoare (wheezing); 

scurtarea respiraţiei; 

apariţia de erupţii trecătoare sau vezicule pe piele; 

mâncărimi, înroşirea sau învineţirea pielii; 

inflamarea feţei. 

 
La locul aplicării gelului poate să apară o uşoară înroşire, uscăciune, furnicătură sau senzaţie de arsură. 
Acesta nu este un motiv de îngrijorare. Cu toate acestea, dacă aceste simptome se agravează, întrerupeţi 
utilizarea Deep Relief şi informaţi-l pe medicul dumneavoastră. 

S-au raportat arsuri la locul aplicării pentru 

produsele care conțin mentol; frecvență necunoscută.

 

Rar, pot să apară dureri de stomac sau indigestie. 
La pacienţii cu boli renale pot să apară tulburări renale. 
Reacţiile adverse pot fi reduse prin administrarea dozei minime eficace pentru cea mai scurtă durată posibilă.

 

 
Raportarea reacţiilor adverse

 

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea 
includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse 
direct prin intermediul sistemului naţional de raportare:  
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

 


Page 4
background image

 

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 
Bucureşti 011478- RO  
Tel: + 4 0757 117 259

 

Fax: +4 0213 163 497

 

e-mail: 

[email protected]

 

Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui 
medicament.

 

 
 

5. 

Cum se păstrează Deep Relief

 

 

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. 
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. 
 
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. 
Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. 
 
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să 
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 
 
 

6. 

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii 

 
Ce conţine Deep Relief

 

Substanţele active sunt: ibuprofen şi levomentol. Un gram gel conţine ibuprofen 50 mg şi levomentol 
30 mg. 

Celelalte componente sunt: etanol denaturat B 96%, propilenglicol, diizopropanolamină, carbopol 980, 
apă purificată. 

 

Cum arată Deep Relief şi conţinutul ambalajului

 

Deep Relief se prezintă sub formă de gel transparent, incolor, cu miros caracteristic de mentol. 
Este ambalat în cutii cu un tub din Al închis cu capac din PEÎD, conţinând câte 15, respectiv 30, 50 şi 100 g 
gel. 
 

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

 

 
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă  

COLEP LAUPHEIM GmbH & Co. KG 
Fockestrasse 12, 88471 Laupheim, Germania 
 

Fabricantul

 

The Mentholatum Company Limited 
1 Redwood Avenue, Peel Park Campus 
East Kilbride, G74 5PE, Marea Britanie

 

 
Colep Laupheim GmbH & Co. KG 
Fockestrasse 12, 88471 Laupheim, Germania 

 
Acest prospect a fost revizuit în Februarie, 2020.

 

 
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a 
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale 

http://www.anm.ro/

  

 
 
 
 


DEEP RELIEF 50 mg/30 mg/g se mai gaseste sub urmatorul ambalaj:

Cutie cu 1 tub Al inchis cu capac PEID x 15g gel

Cutie cu 1 tub Al inchis cu capac PEID x 30g gel

Cutie cu 1 tub Al inchis cu capac PEID x 100g gel