1
gAUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 9459/2016/01-02
Anexa
1
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Amoxiplus 500 mg/125 mg comprimate filmate
amoxicilină/acid clavulanic
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament deoarece
conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
-
Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
-
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-
Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le
poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
-
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1.
Ce este Amoxiplus şi pentru ce se utilizează
2.
Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Amoxiplus
3.
Cum să luaţi Amoxiplus
4.
Reacţii adverse posibile
5.
Cum se păstrează Amoxiplus
6.
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1.
Ce este Amoxiplus şi pentru ce se utilizează
Amoxiplus este un antibiotic şi acţionează distrugând bacteriile care provoacă infecţii. Acesta conţine două
medicamente diferite denumite amoxicilină şi acid clavulanic. Amoxicilina aparţine unei clase de
medicamente denumite “peniciline” , cărora le poate fi blocată funcţionarea (pot fi inactivate).
Cealaltă substanţă activă, acidul clavulanic, previne întâmplarea acestui lucru.
Amoxiplus este indicat pentru tratamentul următoarelor infecţii bacteriene, la copii şi adulţi:
-infecţii sinusale şi ale urechii medii;
-infecţii ale tractului respirator;
-infecţii ale tractului urinar;
-infecţii ale pielii şi ale ţesuturilor moi, inclusiv infecţii dentare;
-infecţii ale oaselor şi ale articulaţiilor.
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale privind utilizarea corespunzătoare a medicamentelor
antibacteriene.
2.
Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi
Amoxiplus
Nu luaţi Amoxiplus:
-
dacă sunteţi alergic la amoxicilină, acid clavulanic, peniciline sau la oricare dintre celelalte
componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);
-
dacă aţi avut vreodată o reacţie alergică (de hipersensibilitate) la orice alt antibiotic. Aceasta poate
include o erupţie pe piele sau umflarea feţei sau gâtului;
-
dacă aţi avut vreodată probleme hepatice sau icter (îngălbenirea pielii) când aţi luat un antibiotic.
2
Nu luaţi Amoxiplus dacă oricare dintre cele de mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră.
Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua Amoxiplus.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţi Amoxiplus, adresaţi-vă
medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua acest medicament dacă:
• aveţi mononucleoză infecţioasă;
• urmaţi tratament pentru probleme hepatice sau renale;
• nu urinaţi regulat.
Dacă nu sunteţi sigur dacă vreuna dintre cele de mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră, discutaţi cu
medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua Amoxiplus.
În anumite situaţii, medicul dumneavoastră poate face investigaţii pentru a determina tipul de bacterie care a
provocat infecţia dumneavoastră. În funcţie de rezultat, este posibil să primiţi concentraţii diferite de
Amoxiplus sau alte medicamente.
Afecţiuni la care trebuie să fiţi atent
Acest medicament poate agrava unele dintre afecţiunile existente sau poate provoca reacţii adverse. Acestea
includ reacţii alergice, convulsii şi inflamaţia intestinului gros. Trebuie să fiţi atent la anumite simptome în
timp ce luaţi Amoxiplus, pentru a reduce riscul oricăror probleme. Vezi “
Afec
ţ
iuni la care trebuie s
ă
fi
ţ
i
atent”
la punctul 4.
Analize de sânge şi de urină
Dacă faceţi analize de sânge (cum sunt analize ale formulei globulelor roşii ale sângelui sau analize ale
funcţiei hepatice) sau analize urinare (pentru glucoză), spuneţi-i medicului sau asistentei că luaţi Amoxiplus.
Trebuie să faceţi acest lucru din cauză că acest medicament poate influenţa rezultatele acestor tipuri de
analize.
Amoxiplus împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte
medicamente.
În cazul în care luaţi alopurinol (utilizat pentru gută), concomitent cu amoxicilină/acid clavulanic, va creşte
probabilitatea de a avea o reacţie alergică pe piele.
În cazul în care luaţi probenecid (utilizat pentru gută), medicul dumneavoastră poate decide ajustarea dozei
dumneavoastră de amoxicilină/acid clavulanic.
Dacă se iau, concomitent cu amoxicilină/acid clavulanic, medicamente care împiedică formarea de cheaguri
de sânge (cum ar fi warfarina), atunci vor fi necesare analize de sânge suplimentare.
Amoxicilină/acid clavulanic poate afecta modul în care funcţionează metotrexatul (un medicament utilizat
pentru a trata cancerul sau afecţiunile reumatice).
Amoxicilină/acid clavulanic poate afecta modul în care funcţionează micofenolatul de mofetil (un
medicament utilizat pentru a preveni respingerea de organe noi la pacienţii cu transplant).
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-
vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Acest medicament poate provoca reacţii adverse, iar simptomele vă pot afecta capacitatea de a conduce
vehicule.
Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje decât dacă vă simţiţi bine.
3
3.
Cum să luaţi
Amoxiplus
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul
dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulţi şi copii cu greutatea de cel puţin 40 kg
Doza recomandată este de 1 comprimat de trei ori pe zi.
Copii cu greutate mai mică de 40 kg
Cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului când administraţi acest medicament copiilor cu
greutate mai mică de 40 kg.
Acest medicament nu este adecvat utilizării la copii cu greutatea mai mică de 25 kg.
Copiii sub 6 ani vor fi tratați cu forme farmaceutice de amoxicilină/acid clavulanic adecvate vârstei.
Pacienţii cu probleme renale şi hepatice
• Dacă aveţi probleme renale, doza poate fi modificată. Medicul dumneavoastră poate alege o concentraţie
diferită sau un alt medicament.
• Dacă aveţi probleme hepatice este posibil să faceţi mai des analize de sânge pentru a vedea cum
funcţionează ficatul dumneavoastră.
Cum să luaţi Amoxiplus
• Înghiţiţi comprimatele întregi cu un pahar de apă la începutul unei mese sau imediat înainte de masă.
• Spaţiaţi dozele la intervale egale în timpul zilei, lăsând un interval de cel puţin 4 ore între ele. Nu luaţi 2
doze într-o oră.
• Nu luaţi Amoxiplus mai mult de 2 săptămâni. Dacă continuaţi să nu vă simţiţi bine, trebuie să mergeţi din
nou la medic.
•
Tratamentul cu Amoxiplus comprimate filmate poate urma unui tratament parenteral cu Amoxiplus pulbere
pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă.
Dacă luaţi mai mult Amoxiplus decât trebuie
Dacă luaţi prea mult amoxicilină/acid clavulanic, semnele pot include disconfort la nivelul stomacului
(greaţă, vărsături sau diaree) sau convulsii. Discutaţi cu medicul dumneavoastră cât mai curând posibil. Luaţi
cu dumneavoastră cutia sau flaconul medicamentului pentru a-l arăta medicului.
Dacă uitaţi să luaţi Amoxiplus
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o de îndată ce vă amintiţi. Nu trebuie să luaţi următoarea doză prea
curând, ci să aşteptaţi să treacă aproximativ 4 ore înainte de a lua următoarea doză. Nu luaţi o doză dublă
pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Amoxiplus
Continuaţi să luaţi Amoxiplus până la terminarea tratamentului, chiar dacă vă simţiţi mai bine. Aveţi nevoie
de fiecare doză pentru a ajuta la combaterea infecţiei. Dacă o parte din bacterii supravieţuiesc, ele pot
provoca revenirea infecţiei.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră
sau farmacistului.
4.
Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
4
Afecţiuni la care trebuie să fiţi atent
Reacţii alergice:
• erupţie pe piele;
• inflamaţia vaselor de sânge (
vasculit
ă
) care poate fi vizibilă ca pete umflate roşii sau violet pe piele, dar
care poate afecta şi alte părţi ale corpului;
• febră, durere articulară, umflarea ganglionilor de la nivelul gâtului, axilei (subsuoară) sau zonei inghinale;
• umflare, uneori a feţei sau gurii (
angioedem
), care determină dificultăţi de respiraţie;
• colaps.
Contactaţi un medic imediat
dacă prezentaţi vreunul dintre aceste simptome.
Întrerupeţi
administrarea acestui medicament.
Inflamaţia intestinului gros
Inflamaţia intestinului gros, care provoacă diaree apoasă, de obicei însoţită de sânge şi mucus, durere de
stomac şi/sau febră.
Contactaţi-l pe medicul dumneavoastră cât mai curând
posibil pentru recomandări în cazul în care
prezentaţi aceste simptome.
Reacţii adverse foarte frecvente
Acestea pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane
• diaree.
Reacţii adverse frecvente
Acestea pot afecta până la 1 din 10 persoane
• candidoză (candida
– o infecţie fungică a vaginului, cavităţii bucale sau a pliurilor pielii);
• senzaţie de rău (greaţă), mai ales în cazul dozelor mari. În acest caz luaţi amoxicilină/acid clavulanic
înainte de masă;
• vărsături.
Reacţii adverse mai puţin frecvente
Acestea pot afecta până la 1 din 100 de persoane
• erupţie pe piele, mâncărime;
• urticarie (erupţie supradenivelată cu mâncărimi);
• indigestie;
• ameţeală;
• durere de cap.
Reacţii adverse mai puţin frecvente care se pot observa în analizele dumneavoastră de sânge:
• creşterea valorilor anumitor substanţe (enzime)
produse de ficat.
Reacţii adverse rare
Acestea pot afecta până la 1 din 1000 de persoane
• erupţie pe piele, care poate fi veziculară şi care poate arăta ca nişte mici ţinte (pete închise la culoare în
centru înconjurate de o zonă mai palidă, cu un inel închis la culoare în jurul marginii–eritem polimorf).
Dacă observaţi oricare dintre aceste simptome, contactaţi de urgenţă un medic.
Reacţii adverse rare care se pot observa în analizele dumneavoastră de sânge:
• număr mic de celule implicate în procesul de coagulare a sângelui;
• număr mic de globule albe.
Alte reacţii adverse
Alte reacţii adverse au apărut la un număr foarte mic de persoane, dar frecvenţa lor exactă nu este cunoscută.
• reacţii alergice (a se vedea mai sus);
• inflamaţie a intestinului gros (a se vedea mai sus);
• inflamaţie a membranei protectoare din jurul creierului (meningită aseptică);
5
• proliferare a microorganismelor rezistente;
• reacţii grave ale pielii:
- o erupţie generalizată cu vezicule şi descuamare a pielii, mai ales în jurul gurii, nasului, ochilor şi
organelor genitale (sindrom Stevens-Johnson) şi o formă mai severă, provocând o descuamare extensivă a
pielii (mai mult de 30% din suprafaţa corporală – necroliză epidermică toxică);
- erupţie generalizată cu piele roşie şi mici vezicule conţinând puroi (dermatită buloasă exfoliativă);
- o erupţie roşie, solzoasă, cu noduli sub piele şi vezicule (pustuloză exantematică).
Contactaţi imediat un medic dacă prezentaţi oricare dintre aceste simptome
.
• inflamaţie hepatică (hepatită);
• icter, provocat de o creştere a bilirubinei din sânge (o substanţă produsă în ficat) care face ca pielea
dumneavoastră şi albul ochilor să fie galbene;
• inflamaţia tubulilor renali;
• durează mai mult ca sângele să se coaguleze;
• hiperactivitate;
• convulsii (la persoanele care iau doze mari de amoxicilină/acid clavulanic sau care au probleme renale);
• limbă de culoare neagră care arată păroasă;
• dinţi pătaţi (la copii), care de obicei dispare prin periere.
Reacţii adverse care se pot observa în analizele dumneavoastră de sânge sau de urină:
• o scădere severă a numărului de globule albe;
• un număr scăzut de globule roşii (anemie hemolitică);
• cristale în urină.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse
direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile
adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5.
Cum se păstrează Amoxiplus
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă
la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament se păstrează la temperaturi sub 30ºC, în ambalajul original.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6.
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Amoxiplus
-
Substanţele active sunt:
amoxicilină şi acidul clavulanic. Fiecare comprimat filmat conţine 500 mg
amoxicilină (sub formă de amoxicilină trihidrat) şi 125 mg acid clavulanic (sub formă de clavulanat de
potasiu).
-
Celelalte componente sunt:
nucleu-
celuloză microcristalină (Avicel PH 101), amidonglicolat de
sodiu tip A, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu;
film -
hipromeloză 15 cps,
hipromeloză 5
cps, dioxid de titan (E 171), macrogol 400.
6
Cum arată Amoxiplus şi conţinutul ambalajului
Amoxiplus 500 mg/125 mg se prezintă sub formă de comprimate filmate de formă ovală, de culoare albă,
marcate cu logo "A" pe una din feţe şi "64" pe cealaltă faţă.
Este ambalat în cutii cu unul, respectiv 2 blistere cu câte 7 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Antibiotice SA
Str. Valea Lupului nr. 1, 707410, Iaşi,
România
Acest prospect a fost revizuit în noiembrie 2016
.
7
Sfaturi/Educaţie medicală
Antibioticele sunt utilizate pentru tratamentul infecţiilor provocate de bacterii. Sunt ineficiente împotriva
infecţiilor provocate de virusuri.
Uneori o infecţie provocată de o bacterie nu se vindecă în urma unei cure de tratament cu un antibiotic. Una
dintre cele mai frecvente cauze se datorează rezistenţei la antibioticul utilizat pe care o dezvoltă bacteria care
a provocat infecţia. Aceasta înseamnă că acestea pot supravieţui sau chiar se pot înmulţi, în ciuda
tratamentului cu antibiotic.
Bacteriile pot deveni rezistente la antibiotice din numeroase motive. Utilizarea responsabilă a antibioticelor
poate ajuta la reducerea şanselor de dezvoltare a rezistenţei bacteriene.
Când medicul vă prescrie o cură de tratament cu un antibiotic, acesta este pentru a trata infecţia
dumneavoastră curentă. Urmând sfaturile de mai jos veţi ajuta la prevenirea riscului de apariţie a bacteriilor
rezistente care ar putea opri funcţionarea antibioticului.
1. Este foarte important să luaţi antibioticul în doza corectă, la momentul corespunzător şi pentru numărul
indicat de zile. Citiţi informaţiile de pe etichetă şi dacă aveţi nelămuriri cereţi explicaţii medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
2. Nu trebuie să luaţi un antibiotic decât dacă acesta a fost prescris special pentru dumneavoastră şi trebuie să
îl utilizaţi numai pentru a trata infecţia pentru care a fost prescris.
3. Nu trebuie să luaţi antibiotice care au fost prescrise altor persoane chiar dacă acestea au avut o infecţie
asemănătoare cu a dumneavoastră.
4. Nu trebuie să daţi altor persoane antibioticele care au fost prescrise pentru dumneavoastră.
5. După completarea tratamentului conform indicaţiilor medicului dumneavoastră, trebuie să returnaţi orice
antibiotic nefolosit farmaciei dumneavoastră pentru a fi eliminate corespunzător.