Tratamentul cu ciclofosfamida la pacientii cu lupus

Terapia cu imunosupresoare la pacienții cu lupus este rezervată cazurilor cu afectare renală, afectare a sistemului nervos, în cazuri de corticorezistență sau corticodependență. Ciclofosfamida rămâne încă standardul de aur cu care se compară alte terapii imunosupresoare în tratamentul pacienților cu lupus. Ciclofosfamida este cel mai folosit imunosupresor și, de regulă, se preferă administrarea în pulsuri lunare.

Tratamentul lupusului eritematos sistemic poate varia în funcție de severitatea simptomelor și de organele afectate. Medicamente precum hidroxiclorochina pot fi prescrise pentru a trata simptomele cutanate și articulare și pentru a reduce activitatea bolii. Ibuprofenul sau naproxenul sunt utilizate pentru a reduce inflamația și a controla durerea, iar prednisonul și alți corticosteroizi pot fi prescriși pentru a controla inflamația în cazurile mai severe sau pentru a trata simptomele grave. Alte medicamente, precum cele imunosupresoare sau biologice pot fi, de asemenea, utilizate în tratamentul pentru lupus.

Cu toate opțiunile de tratament, la pacienții cu lupus pot apărea complicații. Implicarea renală este un factor care poate provoca decesul în rândul pacienților cu lupus eritematos sistemic și mai bine de 29% dintre pacienții care primesc diagnosticul de lupus eritematos sistemic dezvoltă insuficiență renală după 10 ani de la diagnosticarea bolii autoimune. Aproximativ 70% dintre pacienții cu lupus eritematos sistemic vor avea dovezi clinice de afectare a rinichilor pe parcursul evoluției lor, arată cercetări recente.

În acest context, ciclofosfamida, care este un medicament folosit în chimioterapie, se dovedește extrem de eficientă în reducerea activității sistemului imunitar. Acest medicament este folosit în tratarea formelor severe de lupus, care afectează rinichii ori creierul.

Recomandările Experților DOC

Ciclofosfamida, recomandată în nefrita lupică

Medicamentul s-a dovedit util în nefrita lupică și la pacienții cu citopenii care nu tolerează alte imunosupresoare. Doar acesta le îmbunătățește pacienților prognosticul pe termen lung. Asocierea de ciclofosfamidă și cortizon s-a dovedit benefică la pacienții cu lupus și afectare renală, de sistem nervos, hemoragii alveolare și vasculite sistemice. Ciclofosfamida asociată corticoterapiei încetinește progresia leziunilor renale mai mult decât corticoterapia izolată, dar nu influențează mortalitatea.

Administrare orală sau intravenoasă

Ciclofosfamida este un medicament care se transformă în formă activă atunci când ajunge în ficat. Acesta se poate administra atât oral, cât și intravenos. Administrarea orală se face zilnic, în timp ce administrarea intravenoasă se folosește pentru dozarea intermitentă - la fiecare două sau patru săptămâni.

Pulsterapia (administrarea intravenoasă) cu ciclofosfamidă are profil de toxicitate mai mic decât administrarea orală și, în plus, are avantajul unei acțiuni mai rapide și al unor efecte secundare reduse pe vezica urinară. În acest context, trebuie asigurat un aport intravenos crescut de lichide care să determine o diureză crescută pentru a evita efectul toxic al ciclofosfamidei pe vezica urinară.

Reacții adverse

Trebuie ținut cont de reacțiile adverse care apar în timpul administarii de ciclofosfamidă: greață, vărsături, stare de rău general și slăbiciune. Aceste simptome pot fi ținute sub control cu ajutorul medicamentelor antivomitive. Căderea părului poate fi declanșată și ea de administrarea tratamentului pe bază de ciclofosfamidă, însă, de regulă, părul începe să crească la loc imediat ce tratamentul este oprit. Pot apărea și erupții cutanate pe fondul administrării unui asemenea tratament.

La 14 zile după fiecare administrare puls de ciclofosfamidă, pacientului i se recoltează sânge pentru hemoleucogramă, pentru a verifica numărul de leucocite la distanță de administrare de ciclofosfamidă. Pe baza acestor valori, se evaluează și se conduce următoarea administrare.

Potențial de efecte grave

Scopul tratamentului pentru lupusul eritematos sistemic este de a reduce simptomele acestuia și de a induce faza de remisiune. Tratamentul cu ciclofosfamidă are, însă, și efecte destul de grave printre care riscul crescut de infecție, infertilitatea, neurotoxicitatea și oncogenicitatea, care afectează în mod deosebit femeile tinere. Cu toate că ciclofosfamida poate opri menstruația, femeile care urmează un asemenea tratament pot rămâne totuși însărcinate, de aceea e indicat să se folosească o metodă contraceptivă în continuare.

Având în vedere riscurile la care este expus pacientul dacă urmează un asemenea tratament, medicii aleg să folosească ciclofosfamida dacă se instalează nefrită lupică. Dacă medicul tău îți recomandă un tratament pe bază de ciclofosfamidă, discută cu el despre toate medicamentele pe care le iei deja, inclusiv cele pe bază de plante. De asemenea, în perioada tratamentului cu acest medicament nu se fac vaccinuri.

A nu se folosi în sarcină!

Dacă e vorba de o pacientă care își dorește să rămână însărcinată, trebuie să existe neapărat o discuție cu medicul, întrucât tratamentul cu ciclofosfamidă trebuie oprit înainte de sarcină, pentru că poate avea efecte nedorite asupra fătului și a dezvoltării acestuia.
Dacă în timpul tratamentului cu ciclofosfamidă se remarcă prezența sângelui în urină, febra și frisoanele, umflarea picioarelor și a gleznelor ori învinețirea rapidă, se recomandă contactarea medicului.

Nefrita lupică, complicație a lupusului

Nefrita lupică este o complicație frecventă a lupusului eritematos sistemic. În cazul nefritei lupice, rinichii sunt afectați de reacțiile autoimune, ceea ce poate duce la inflamație și deteriorarea acestor organe. Principalele caracteristici ale nefritei lupice includ:

  • Inflamația renală: Sistemul imunitar atacă țesuturile renale, declanșând inflamația.
  • Deteriorarea funcției renale: În timp, inflamația persistentă poate duce la afectarea funcției renale, ceea ce poate provoca simptome precum retenția de lichide, hipertensiune arterială și scăderea cantității de urină eliminate.
  • Proteinurie: Boala duce la pierderea de proteine în urină, ceea ce este un semn al afectării rinichilor.
  • Hematurie: Sângele poate fi prezent în urină, reflectând deteriorarea vaselor de sânge din rinichi.
  • Formarea de cicatrici (fibroză): În stadiile avansate, țesutul renal afectat poate suferi cicatrizare, ceea ce afectează în mod semnificativ funcția renală.

Nefrita lupică poate varia în severitate, de la forme ușoare la forme mai grave, care pun în pericol viața pacientului. Diagnosticul și tratamentul timpuriu sunt esențiale pentru a gestiona eficient această complicație. Medicul poate solicita analize de sânge, teste de urină și imagistică renală pentru a evalua starea rinichilor și pentru a ghida tratamentul. O biopsie renală este adesea necesară pentru a confirma diagnosticul și pentru a evalua gradul de leziuni ale rinichilor. Această procedură implică prelevarea unei mostre mici de țesut renal pentru analiză sub microscop. 

FII PRINTRE PRIMII CARE AFLĂ!

Tratamentul nefritei lupice poate implica medicamente imunosupresoare, corticosteroizi și alte terapii menite să reducă inflamația și să protejeze funcția renală. Este important să se urmeze recomandările medicului și să existe consulturi regulate pentru a gestiona și a preveni complicațiile asociate cu nefrita lupică. Monitorizarea regulată a tensiunii arteriale și a nivelurilor de proteine și sânge în urină este importantă pentru a evalua progresul bolii și răspunsul la tratament. 

Ce alte imunosupresoare se mai prescriu în lupus?

În tratamentul lupusului eritematos sistemic, imunosupresoarele sunt adesea prescrise pentru a controla reacțiile excesive ale sistemului imunitar care caracterizează această boală autoimună. Imunosupresoarele pot ajuta la reducerea inflamației și a simptomelor lupusului. Iată câteva dintre cele mai des utilizate în tratamentul lupusului, în afară de ciclofosfamidă:

Azatioprina

Este un medicament imunosupresor utilizat pentru a reduce activitatea sistemului imunitar. Este adesea utilizat în lupus pentru a menține remisia și a reduce necesitatea de corticosteroizi. Azatioprina este un imunosupresor antiinflamator care poate reduce afectarea articulațiilor și dizabilitățile nu doar la persoanele cu lupus, ci și în artrita reumatoidă și alte afecțiuni. În plus, s-a dovedit că îmbunătățește în mod clar situația pacienților cu lupus care le afectează ficatul și rinichii. De obicei se ia sub formă de pastile și are mai puține efecte secundare decât multe alte medicamente imunosupresoare. Pot apărea greață și vărsături, uneori dureri de stomac și diaree, dar administrarea medicamentului cu alimente poate ajuta la reducerea acestor simptome. 

Metotrexatul

Acest medicament este utilizat într-o varietate de afecțiuni, inclusiv lupus. Acționează ca imunosupresor și poate ajuta la controlul inflamației și la gestionarea simptomelor articulare și cutanate. Medicamentul se ia de obicei sub formă de tablete, dar poate fi administrat și ca injecție. Pacienții care iau metotrexat observă de obicei îmbunătățiri cam după o lună de tratament, dar poate dura până la 3 luni pentru a simți beneficiul complet al medicamentului. Majoritatea persoanelor care iau metotrexat nu au reacții adverse și multe efecte secundare minore se reduc cu timpul.

Micofenolat mofetil (MMF)

Acesta este un alt medicament imunosupresor utilizat în lupus pentru a controla inflamația și a îmbunătăți simptomele, în special cele legate de rinichi. Cele mai frecvente efecte adverse includ dureri de stomac, greață, vărsături și/sau diaree. De asemenea, pot apărea dureri de cap, amețeli, insomnie și tremor. Persoanele de peste 65 de ani și cele care au prezentat ulcere sau alte tulburări gastro-intestinale au un risc mai mare de reacții adverse.

Ciclosporină

Acest medicmaent le este prescris persoanelor care suferă de nefrită lupică. Pentru că poate fi toxică pentru rinichi, utilizarea este de obicei rezervată cazurilor în care boala nu răspunde la alte medicamente imunosupresoare. Aproximativ 25% dintre persoanele care iau ciclosporină dezvoltă hipertensiune arterială.

Belimumab

Este un medicament biologic aprobat pentru a trata persoanele cu lupus ușor sau moderat care le afectează sângele, pielea, articulațiile și rinichii. Belimumab acționează prin suprimarea anumitor componente ale sistemului imunitar implicate în lupus și poate fi administrat sub formă de perfuzie sau injecție. Efectele secundare des întâlnite ale belimumabului includ febră, greață, diaree, dureri musculare, dureri de cap, tulburări de somn și infecții, posibil și simptome depresive la persoanele predispuse.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
MSD Manual - IV Cyclophosphamide Protocols for Systemic Lupus Erythematosus 
https://www.msdmanuals.com/professional/multimedia/table/iv-cyclophosphamide-protocols-for-systemic-lupus-erythematosus
NCBI - Revisited Cyclophosphamide in the Treatment of Lupus Nephritis
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9192236/
Studiul „Revisited Cyclophosphamide in the Treatment of Lupus Nephritis”, apărut în Biomed Res Int. 2022; 2022: 8345737. Published online 2022 May 26. doi: 10.1155/2022/8345737, autori: Xiao-ying Quan et al.
NCBI - Mechanism of Action and Efficacy of Immunosupressors in Lupus Nephritis
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8675090/
Studiul „Mechanism of Action and Efficacy of Immunosupressors in Lupus Nephritis”, apărut în Int J Nephrol Renovasc Dis. 2021; 14: 441–458. Publicat online 2021 Dec 11. doi:  10.2147/IJNRD.S335371, autori: Mario E Alamilla-Sanchez et al.

 

 

 


 

Te-ar mai putea interesa și...

 


 

 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0