Scaderea in greutate, simptom in lupus

Lupusul eritematos sistemic este o boală de natură autoimună, care afectează întreg organismul, determinând sistemul imunitar să atace țesuturile sănătoase. Inflamația este responsabilă pentru manifestările specifice bolii lupus. Ca simptome în lupus putem enumera foarte multe, printre acestea numărându-se și scăderea în greutate.

Deși boala poate avea simptome dintre cele mai diversificate, un lucru mai puțin cunoscut este că scăderea în greutate ar putea fi, de asemenea, un simptom de lupus. Specialiștii susțin că hiperactivitatea sistemului imunitar, specifică bolilor autoimune, ar putea duce la dereglarea glandei tiroide, care își modifică modul în care produce și secretă hormoni. Astfel, kilogramele încep să dispară treptat.

De aceea, de multe ori pacienții care suferă de lupus eritematos sistemic, fie că știu acest lucru sau nu, au de-a face cu scăderea bruscă în greutate.

Deși, pe de o parte, unii oameni slăbesc din cauza bolii, pe de altă parte, în cazul altor pacienții, lupusul cauzează retenție de apă, ceea ce duce la acumularea kilogramelor în plus. Dacă ai de-a face cu o scădere în greutate bruscă și nemotivată, dar prezinți și alte simptome specifice lupusului, ar trebui să îți faci o porgramare pentru un consult amănunțit la medicul de familie, care îți va recomanda și un set complet de analize.

STUDIU LUPUS POETYK SLE-1

Ce simptome pot indica boala lupus?

Simptomele inițiale în lupus pot să difere semnificativ de la o persoană la alta. Debutul bolii poate fi lent la o persoană, simptomele instalându-se treptat, pe nesimțite, în timp ce la alta poate fi brusc. Febra ușoară fără o cauză evidentă poate fi unul dintre primele semne ale lupusului, adesea însoțită de oboseală și sentiment general de indispoziție. Simptomele pe care le cauzează lupusul diferă de la un pacient la altul, însă cele mai frecvente sunt:

Oboseală extremă și slăbiciune

Unul dintre cele mai frecvente simptome, afectând majoritatea persoanelor cu lupus, este oboseala. Având în vedere că lupusul este o boală autoimună care cauzează inflamație cronică în diferite părți ale corpului, această inflamație constantă necesită resurse energetice suplimentare din partea organismului, ceea ce duce la o oboseală generalizată. În plus, citokinele și alte molecule inflamatorii eliberate în răspunsul autoimun pot influența direct nivelurile de energie: aceste substanțe chimice afectează creierul și pot altera reglarea somnului și a vigilenței, ducând la senzația de epuizare.

Dureri musculare și articulare

Multe persoane cu lupus experimentează aceste dureri musculare sau articulare, în special dimineața. Aceste simptome articulare pot fi unele dintre primele și cele mai persistente probleme întâlnite în lupus.

Febra ușoară

Febra ușoară care apare fără o cauză evidentă, cum ar fi o infecție virală, să spunem, poate fi unul dintre primele semne ale lupusului. Febra în lupus apare din cauza răspunsului inflamator al organismului, care face parte din procesul autoimun caracteristic al bolii. În esență, sistemul imunitar al unei persoane cu lupus atacă greșit țesuturile și organele proprii, provocând inflamație și o serie de alte simptome despre care discutăm aici, inclusiv febra.

Iritații cutanate și ulcerații

Iritațiile cutanate în lupus apar mai ales în urma expunerii la soare; cea mai frecventă este iritația de tip fluture, specifică lupusului, care se întinde pe obraji și pe nas. În plus, pacienții cu lupus se pot pomeni cu răni care apar în gură sau în nas și care pot fi nedureroase sau dureroase.

Probleme de sânge

Lupusul este o boală autoimună care poate afecta mai multe sisteme ale corpului, inclusiv sistemul hematologic, ducând la diverse probleme ale sângelui. Anemia și numărul scăzut de leucocite sau trombocite sunt comune la persoanele cu lupus. Anemia inflamatorie este o formă comună de anemie asociată cu bolile cronice, inclusiv lupusul. Deși nu sunt forme de anemie, leucopenia și trombocitopenia pot contribui la simptomatologia generală a bolii și pot crește riscul de infecții și sângerări.

Probleme cardiace

Lupusul poate inflama inima sau învelișul acesteia, ceea ce poate duce la complicații precum pericardită și riscuri crescute de boli cardiovasculare. Pericardita este cea mai comună manifestare cardiacă în lupus și implică inflamația pericardului, stratul subțire de țesut care învelește inima. Lupusul poate cauza și inflamația endocardului, stratul interior al inimii. Acest lucru poate afecta valvele inimii, potențial ducând la regurgitare valvulară (în care sângele curge înapoi prin valve) sau la stenoză (îngustarea valvei). 

Probleme neurologice

Lupusul poate cauza și probleme cu sistemul nervos. Acestea includ convulsii, amorțeală, dureri de cap mai ușoare sau mai grave, chiar migrene, și posibile schimbări de comportament sau psihice. 

Probleme renale

Lupusul poate cauza o inflamație semnificativă a rinichilor, afectând capacitatea lor de a filtra deșeurile din sânge. Simptomele renale în lupus pot fi subtile la începutul bolii. 

Inflamarea nodulilor limfatici

Inflamația nodulilor limfatici, cunoscută sub numele de limfadenopatie, poate să apară ca răspuns la inflamația generalizată care caracterizează lupusul. Nodulii limfatici se măresc și uneori devin dureroși la atingere. 

Căderea părului

De la subțierea firelor și până la chelie în unele zone, pierderea părului este și aceasta pe lista de simptome în lupus și poate fi treptată sau bruscă. 

Ce urmează pentru un pacient diagnosticat cu lupus?

Dacă se confirmă, în urma consultului medical de specialitate, diagnosticul de lupus eritematos sistemic, trebuie să știi că principalele tale țeluri sunt:

  • Reducerea inflamației din organism, care ajută și la reducerea simptomelor lupusului
  • Menținerea oaselor și musculaturii sănătoase
  • Combaterea reacțiilor adverse cauzate de tratamentul administrat pentru lupusul eritematos sistemic
  • Menținerea unei greutăți sănătoase
  • Reducerea riscului cardiovascular

Medicul îți va face recomandările necesare pentru a reuși să ții manifestările lupusului sub control.

Scăderea în greutate este asociată, la pacienții cu lupus, cu diareea și oboseala accentuată. Dacă ai început tratamentul pentru lupus și greutatea ta nu revine în limitele normale, discută cu medicul tău pe această temă, astfel încât să găsiți o cale eficientă de a combate problemele de greutate. Poți apela, de asemenea, și la un nutriționist, care împreună cu medicul care îți tratează lupusul, poate concepe un plan pentru a te readuce la greutatea sănătoasă pentru înălțimea și vârsta ta.

Este important ca pacientul cu lupus să adopte o alimentație echilibrată, pe bază de alimente cât mai simple și naturale, fără potențial inflamator. Alimentele nesănătoase, de tip fast food, ultra procesate sau bogate în zaharuri și grăsimi nocive pot declanșa un puseu de activitate a bolii lupus, la fel cum pot accentua simptomele resimțite de pacientul cu această boală.

Indicații dietetice pentru pacientul cu lupus

Iată câteva recomandări dietetice pentru pacientul care suferă de lupus eritematos sistemic și vrea să adopte o alimentație antiinflamatoare:

  • Este încurajat consumul alimentelor cât mai naturale, organice și descurajat consumul alimentelor ultra procesate (mezeluri, brânzeturi topite, zahăr și produse cu zahăr, fast-food, pâinea și alte produse din făină albă etc.).
  • Sunt permise carnea de miel, de pui sau găină de țară, de curcan, dar și de pește gras (somon, hering, macrou, sardine).
  • Este binevenit consumul ouălor de la găini de la țară, crescute în libertate, al legumelor și fructelor organice, precum și al cerealelor integrale și al nucilor și semințelor (crude sau coapte, nu prăjite).

Pentru unii pacienți cu lupus nu este ușor să se mențină la o greutate normală pentru vârsta, înălțimea și stilul de viață, însă acest lucru poate fi posibil prin adoptarea unei alimentații echilibrate și a unui stil de viață sănătos în general. Mișcarea regulată nu trebuie să lipsească din viața pacientului care suferă de lupus, însă acesta trebuie să se asigure că nu face excese și că nu își forțează organismul.

Indicații de tratament medicamentos pentru lupus

Tratamentul este personalizat în funcție de simptomele specifice, severitatea bolii și reacția individuală la terapie. 

Medicamente antimalarice, precum hidroxiclorochina, sunt utilizate în mod regulat în tratamentul lupusului, deoarece reduc răspunsul imunitar anormal. Acestea pot ajuta la gestionarea erupțiilor cutanate, durerilor articulare și a altor simptome. Beneficiile lor se acumulează pe termen lung și pot reduce episoadele active de boală, pot preveni daunele organelor și îmbunătățesc prognosticul pacientului pe termen lung.

Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sunt adesea prescrise pentru a reduce durerea și inflamația asociate cu lupusul, iar corticosteroizii pot fi eficienți în controlul inflamației severe cauzate de lupus (din cauza efectelor secundare potențiale pe termen lung, doza este adesea redusă la minimul eficient și perioada de administrare este scurtă). Imunosupresoarele sunt adesea utilizate dacă lupusul afectează organele vitale, cum ar fi rinichii și pentru a reduce dependența de corticosteroizi.  Alte medicamente utilizate sunt anticorpii monoclonali, precum belimumab, și inhibitorii JAK, cum ar fi baricitinibul.

Managementul lupusului poate include și modificări ale stilului de viață, cum ar fi protecția solară riguroasă, exercițiile fizice regulate și o alimentație sănătoasă, așa cum am discutat mai sus. Deoarece lupusul poate afecta multe părți ale corpului, pacienții pot avea nevoie de o echipă multidisciplinară de medici pentru a gestiona diferite aspecte ale bolii. Este crucial pentru pacienții cu lupus să colaboreze îndeaproape cu medicul lor pentru a monitoriza boala și a ajusta tratamentul după cum este necesar. 

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
CDC - Lupus Symptoms
https://www.cdc.gov/lupus/basics/symptoms.htm
Research Gate - From first symptoms to diagnosis of systemic lupus erythematosus: mapping the journey of patients in an observational study
https://www.researchgate.net/publication/360280441_From_first_symptoms_to_diagnosis_of_systemic_lupus_erythematosus_mapping_the_journey_of_patients_in_an_observational_study
Studiul „From first symptoms to diagnosis of systemic lupus erythematosus: mapping the journey of patients in an observational study”, apărut în Clinical and Experimental Rheumatology, April 2022, DOI:10.55563/clinexprheumatol/x3s9td, autori: Noemin Kapsala, Dionysis Nikolopoulos, Sofia P Flouda, Aikaterini P Chavatza 


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0