Lupusul creste riscul de dementa
Oamenii de știință au confirmat: lupusul crește riscul de demență cu mai bine de 51%, iar acest lucru este valabil în rândul pacienților de toate vârstele. Din ce cauze este asociat lupusul cu demența și ce se poate face?
Lupusul este o afecțiune cronică inflamatorie de natură autoimună, care apare atunci când sistemul imunitar nu mai funcționează așa cum trebuie și, în loc să protejeze organismul, atacă țesuturile sănătoase ale acestuia. Astfel, au de suferit pielea, articulațiile, dar și vasele de sânge, rinichii, inima sau alte organe.
Efectele lupusului asupra organismului
Lupusul poate afecta sistemul cardiovascular, care include inima și vasele de sânge. De fapt, bolile cardiovasculare, nu lupusul în sine, sunt cauza numărul unu de deces la persoanele cu lupus. Prin urmare, este foarte important ca pacienții cu lupus să ia măsuri pentru a menține sănătatea cardiovasculară optimă.
Lupusul afectează și articulațiile. Există multe subcategorii de artrită, dar artrita observată în lupus seamănă foarte mult cu poliartrita reumatoidă.
Aproximativ jumătate dintre persoanele cu lupus eritematos sistemic suferă de boli renale și tot o jumătate dintre persoanele cu lupus se vor confrunta cu implicarea plămânilor pe parcursul bolii lor. În lupus apar cinci probleme principale ale plămânilor: pleurita, pneumonita acută cu lupus, pneumonia cronică cu lupus (fibrotică), hipertensiunea pulmonară și sindromul de „plămân micșorat”.
Majoritatea persoanelor cu lupus se confruntă cu probleme ale pielii în cursul bolii. De fapt, afecțiunile pielii cuprind 4 dintre cele 11 criterii utilizate de Colegiul American de Reumatologie pentru clasificarea lupusului. Există trei tipuri majore de boli ale pielii specifice lupusului - lupus eritematos cutanat cronic, lupus eritematos cutanat subacut, lupus eritematos cutanat acut - și diverse alte manifestări nespecifice ale pielii asociate bolii.
De asemenea, lupusul poate afecta atât sistemul nervos central (creierul și măduva spinării), cât și sistemul nervos periferic. Boala poate ataca sistemul nervos prin intermediul anticorpilor care se leagă de celulele nervoase sau de vasele de sânge care le hrănesc ori prin întreruperea fluxului sangvin către nervi. Problemele asociate cu lupusul includ disfuncția cognitivă, fibromialgia, durerile de cap, sindromul organic al creierului și vasculita sistemului nervos central.
Dar ce legătură este între lupusul eritematos sistemic și demență? Aproximativ 50% dintre pacienții cu lupus sunt pozitivi pentru anticorpi antifosfolipidici (aPL), care sunt compuși din anticoagulant lupic (LA), anti cardiolipină (aCL) și anticorpi anti-β2GP1. Anticorpii antifosfolipidici sunt recunoscuți ca factori de risc puternici pentru hipercoagulabilitate, microinfarctul în vasele mici cerebrale, ischemia cerebrală și infarctele tromboembolice, care sunt strâns corelate cu declinul cognitiv și în cele din urmă cu apariția demenței.
Riscul de demență, crescut în cazul pacienților care suferă de lupus
O echipă de cercetători de origine israeliană a analizat datele a mai bine de 4880 de pacienți bolnavi de lupus și a constatat astfel că riscul de demență este mult mai mare în rândul acestor pacienți, comparativ cu riscul persoanelor sănătoase. Mai exact, riscurile ca bolnavul de lupus să dezvolte o formă de demență sunt cu 51% mai mari în comparație cu o persoană care nu are lupus.
Studii mai vechi arătaseră deja că pacienții care suferă de lupus sunt mai predispuși problemelor de memorie, aceștia acuzând adesea senzația de confuzie sau așa-numita „ceață mintală”. Că și în cazul lupusului, și cauza clară a demenței este încă cercetată de către oamenii de știință, nefiind încă depistată. Demența poate lua mai multe forme, însă cea mai comună formă este Alzheimerul, acesta însumând 60-80% din totalul de cazuri de demență.
Declinul cognitiv în lupus poate apărea la orice vârstă
Descoperirea făcută de către oamenii de știință de la Facultatea de Medicină din Tel Aviv, Israel, este de mare ajutor în identificarea cauzei declinului cognitiv la pacienții cu lupus eritematos sistemic. Mai mult decât atât, descoperirea aceasta a clarificat un lucru: declinul cognitiv poate să apară în cazul pacienților cu lupus la orice vârstă, nu neapărat la vârste înaintate.
Pacienții care au primit diagnosticul de lupus eritematos sistemic ar trebui să fie deci monitorizați pentru a se observa dacă apare declinul mintal, astfel încât să se intervină în mod eficient la timp. Persoanele apropiate pacienților care suferă de lupus pot observa mai ușor semnele demenței, întrucât comportamentul pacientului se schimbă odată ce boală începe să se instaleze.
Un alt studiu recent, de data aceasta efectuat de cercetători coreeni, a stabilit că un diagnostic de lupus eritematos sistemic duce la o probabilitate de 2,4 ori mai mare de a avea demență chiar și după excluderea altor comorbidități. Studiul a confirmat un risc crescut de demență vasculară precoce la pacienții cu lupus.
În plus, o meta-analiză recentă care a cercetat 11 studii originale implicând un total de 81.668 de pacienți cu demență și 407 de pacienți cu disfuncție cognitivă, a arătat asocieri semnificative între lupusul eritematos sistemic și demență.
Anticorpii fosfolipidici au fost recunoscuți ca un factor de risc proeminent pentru manifestările neuropsihiatrice ale lupusului eritematos sistemic, inclusiv convulsii și accident vascular cerebral, probabil prin efect pro-trombotic și deteriorarea directă a celulelor neuronale.
Activarea celulelor endoteliale de către autoanticorpi și citokine ar putea afecta integritatea barierei hemato-encefalice, rezultând o etapă esențială pentru deteriorarea ulterioară a neuronilor și, prin urmare, declinul funcției cognitive.
Cum se manifestă demența?
Demența nu este o afecțiune în sine, ci este un termen folosit pentru a descrie mai multe simptome asociate cu declinul memoriei și cu cel al capacității de gândire. Simptomele demenței pot fi diferite de la o persoană la alta. Pentru stabilirea diagnosticului de demență, cel puțin două dintre următoarele funcții mintale trebuie să fie afectate: memoria, limbajul și abilitatea de a comunica, abilitatea de menținere a atenției, judecata, percepția vizuală.
Cele mai comune simptome ale demenței sunt:
- Tulburările de memorie
- Imposibilitatea persoanei afectate de a recunoaște anumiți oameni, locuri, precum și de a-și aminti evenimente petrecute recent
- Dificultatea de a găsi cuvintele potrivite
- Dificultatea de a lua decizii
- Dificultatea de a-și controla starea sau comportamentul (depresie, agitație, agresivitate)
- Neglijarea igienei personale
Tratament demență
Nu există un tratament care să vindece demența degenerativă, dar există tratamente care ușurează temporar simptomele prin care această afecțiune se manifestă.
Medicamente utilizate în tratamentul demenței
Există două tipuri de medicamente utilizate în tratarea demenței: inhibitorii de acetilcolinesterază, deseori prescurtați „inhibitori de colinesterază” (donepezil, rivastigmină, galantamină) și antagoniști ai receptorilor NMDA.
Un creier sănătos are niveluri adecvate dintr-o substanță chimică numită acetilcolină, care ajută la trimiterea de mesaje între anumite tipuri de celule nervoase. În creierul unei persoane cu Alzheimer apar două probleme: există niveluri mai scăzute ale substanței chimice în sine și există, de asemenea, o pierdere a celulelor nervoase care răspund și utilizează acetilcolina.
Scăderea nivelului de acetilcolină și pierderea progresivă a acestor celule nervoase sunt conectate cu agravarea simptomelor demenței. Acest proces de deteriorare este influențat de prezența unei enzime numită acetilcolinesterază.
Inhibitorii de colinesterază împiedică enzima să descompună această substanță chimică mesager importantă în creier. În acest fel, medicamentul ajută la menținerea nivelurilor necesare ale substanței chimice, ceea ce permite o comunicare crescută între celulele nervoase și o stabilizare temporară a unora dintre simptomele bolii Alzheimer.
Al doilea tip de medicament, acei antagoniști ai receptorilor NMDA, acționează asupra unui proces diferit din creier. Într-un creier sănătos, o altă substanță chimică utilă – glutamatul – ajută la trimiterea de mesaje între celulele nervoase.
Într-un creier afectat de boala Alzheimer, glutamatul este prezent în cantități excesive, ceea ce dăunează celulelor nervoase din creier. Ingredientul activ dintr-un antagonist al receptorului NMDA este memantina, care poate bloca efectele excesului de glutamat, protejând astfel celulele creierului pentru mai mult timp.
Depresia este adesea asociată cu demența, posibil din cauza frustrării pe care o simt oamenii cu demență, pe măsură ce boala progresează și se agravează. Depresia este o problemă gravă în general, iar la o persoană cu demență poate agrava simptomele acestei boli. În acest caz, medicii pot recomanda medicamente antidepresive.
Terapia de stimulare cognitivă
Terapia de stimulare cognitivă (a nu se confunda cu terapia cognitiv-comportamentală) se adresează pacienților cu demență ușoară până la moderată; implică participarea la activități de grup și exerciții menite să ajute la îmbunătățirea memoriei, a abilităților de rezolvare a problemelor și a abilităților lingvistice.
Sesiunile urmăresc să stimuleze și să implice în mod activ persoanele cu demență, oferind în același timp beneficiile sociale ale unui grup. Activitățile includ discuții, puzzle-uri și cuvinte încrucișate, dar și muzică. Beneficiile terapiei cognitive pentru pacienții cu demență includ o mai bună înțelegere a limbajului și a vorbirii, îmbunătățirea memoriei și o perspectivă mai pozitivă asupra vieții.
Terapia comportamentală
Terapia comportamentală funcționează pentru a înțelege sursa comportamentului și apoi sugerează strategii alternative pentru a aborda cauza de bază. De exemplu, o persoană cu demență poate avea un istoric de plecări de acasă pentru că se simte neliniștită. Prin urmare, încurajarea acestor oameni să-și găsească o altă ieșire pentru neliniștea lor, cum ar fi activitatea fizică regulată, ar putea aborda comportamentul problematic.
De reținut că terapia comportamentală nu este o soluție la numeroasele probleme comportamentale asociate cu demența (depresie, agresivitate sau gândire delirantă), dar este un instrument util în diminuarea impactului acestora. Terapia comportamentală este supravegheată de un profesionist din domeniul sănătății, dar poate fi adesea administrată de un prieten sau de o rudă instruită, de obicei principalul îngrijitor al pacientului.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
PLOS ONE - Association between dementia and systemic rheumatic disease: A nationwide population-based study
https://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0248395
Studiul „Association between dementia and systemic rheumatic disease: A nationwide population-based study”, apărut în Plos One, 2021, https://doi.org/10.1371/journal.pone.0248395, autori: Hyemi Park et al.
NCBI - The association between systemic lupus erythematosus and dementia A meta-analysis
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6022993/
Studiul „The association between systemic lupus erythematosus and dementia A meta-analysis”, apărut în Dement Neuropsychol. 2018 Apr-Jun; 12(2): 143–151, doi: 10.1590/1980-57642018dn12-020006, autori: Zhuoxian Zhao et al.
Pub Med - High proportions of dementia among SLE patients: A big data analysis
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29114974/
Studiul „High proportions of dementia among SLE patients: A big data analysis”, apărut în Int J Geriatr Psychiatry. 2018 Mar;33(3):531-536. doi: 10.1002/gps.4819. Epub 2017 Nov 8, autori: Omer Gendelman et al.
Te-ar mai putea interesa și...
