Cum sa iti ingrijesti pielea si parul daca ai lupus

Lupusul eritematos sistemic este o boală autoimună care nu îți afectează numai sănătatea, ci și frumusețea. Această afecțiune e caracterizată de hiperactivitatea sistemului imunitar, care începe să atace țesuturile sănătoase, provocând inflamație în tot organismul.

Pacienții diagnosticați cu lupus au adesea de-a face cu erupții cutanate – dintre care cea mai frecventă e iritația de tip fluture, care apare chiar pe față, întinzându-se de-a lungul obrajilor și pe nas, dar și cu căderea părului. 

STUDIU LUPUS POETYK SLE-1

Ce trebuie să știi despre căderea părului la pacienții cu lupus

Căderea părului este ceva obișnuit la pacienții cu lupus eritematos sistemic, iar acesta poate fi un prim simptom pe care un pacient îl observă, indiferent de sex. În cazul în care boala este sub control, firele de păr cresc din nou. Totuși, este important de menționat că poate dura câteva luni până când podoaba capilară revine la „normal”.

La pacienții cu lupus, căderea părului poate fi însoțită și de alte simptome, precum ulcere bucale, erupții cutanate și/sau durere și rigiditate articulară crescută. Iar când asta se întâmplă, poate fi vorba despre un puseu de activitate a bolii.

Vestea bună este că tratamentele DMARD (medicamentele antireumatice modificatoare ale bolii) recomandate în tratarea lupusului cauzează rareori căderea părului la pacientul cu lupus. Totuși, trebuie să știi că alopecia este enumerată ca efect secundar. Așa că dacă te confrunți cu căderea părului, merită să optezi pentru un consult amănunțit, pentru ca medicul să vadă dacă alopecia cu care te confrunți este cauzată de medicamentele recomandate.

Căderea părului nu se oprește după ce alte simptome s-au ameliorat, ci, mai mult decât atât, poate dura între 3 și 6 luni pentru ca firele de păr să înceapă să crească din nou, chiar și cu o terapie adecvată.

Cum să îți îngrijești pielea și părul dacă ai lupus

Cu o serie de strategii eficiente, poți însă să reduci manifestările pe care lupusul le are la nivel cutanat ori la nivelul podoabei capilare.

 
 

Îngrijirea pielii pacientului cu lupus

Protecția solară este vitală pacienților cu lupus

În primul rând, este foarte important că persoana diagnosticată cu lupus să acorde o atenție sporită protecției UV. Asta pentru că radiațiile ultraviolete cresc riscul de declanșare a unui puseu de activitate a bolii, însă totodată pot provoca și erupții cutanate. Fotosensibilitatea pacientului cu lupus este sporită și de tratamentul administrat pentru estomparea simptomatologiei specifice acestei boli autoimune.

Loțiunea cu factor de protecție mare trebuie aplicată înainte de a ieși din casă, indiferent de anotimp, însă e necesar să fie reaplicată și pe parcursul zilei. De asemenea, pielea trebuie protejată și prin purtarea unor haine care să nu permită expunerea picioarelor, brațelor, decolteului și gâtului. 

Țesăturile din fibre naturale, cum ar fi bumbacul pur, inul sau mătasea pot fi purtate pe vreme caldă. Pe lângă pălăriile cu boruri largi, poți opta și pentru îmbrăcămintea care prezintă factor de protecție la ultraviolete. Acestea sunt ușor de utilizat și completează cremele de protecție solară în timpul expunerii prelungite la soare.

În intervalul orar 10:00-16:00, în care radiațiile sunt la intensitate mai mare, pacientul cu lupus va evita, pe cât posibil, expunerea la soare. De altfel, planifică-ți destinațiile de vacanță astfel încât expunerea la lumina puternică a soarelui și la temperaturi ridicate să fie limitată. Totodată, trebuie să eviți și destinațiile înzăpezite.

De altfel, ține cont ca atunci când ești în vacanță să nu stai pe malul apei și lângă zăpadă, întrucât acestea reflectă lumina soarelui, chiar și atunci când stai sub o  umbrelă de soare.

Protejează-ți pielea și dacă ai fenomenul Raynaud

Unii oameni care au lupus cutanat dezvoltă și fenomenul Raynaud, o afecțiune care determină ca degetele de la mâini și de la picioare să fie foarte sensibile la frig. Ca să te protejezi de frig, medicii dermatologi recomandă pacienților să se îmbrace în straturi atunci când petrec timp în aer liber, în frig. O haină călduroasă, o pălărie sau o căciulă, mănuși și șosete sunt esențiale. De aceste recomandări trebuie să țină cont pacienții și când se află într-un spațiu cu aer condiționat, mai exact sunt încurajați să poarte mănuși și șosete.   

Recomandările Experților DOC

Fenomenul Raynaud poate să-l facă pe pacient și foarte sensibil la cofeină și nicotină. Persoanele diagnosticate cu boala Raynaud ar trebui să evite orice produse pe bază de cofeină sau de nicotină. 

Cum alegi crema de protecție solară

Este important să mizezi pe o cremă de protecție solară cu un SPF de cel puțin 30. SPF înseamnă factor de protecție solară. Acesta măsoară protecția UVB, dar nu măsoară protecția UVA. Deoarece în prezent nu există o scară numerică pentru măsurarea UVA, ar trebui să optezi pentru un produs care are menționat pe etichetă „spectru larg”. În felul acesta știi că acel produs protejează eficient împotriva expunerii la UVA. Ce înseamnă un SPF 30? Înseamnă că această cremă de protecție solară filtrează aproximativ 97% din lumina UVB.  Ține minte că cremele de protecție solară nu trebuie folosite ca mijloc de prelungire a duratei de expunere la soare. 

Mizează pe suplimentele cu vitamina D

Având în vedere că riști să te alegi cu carența de vitamina D întrucât nu poți să stai la soare, discută cu medicul despre suplimentele cu vitamina D. De altfel, înainte de a apela la orice supliment alimentar sau la un tratament alternativ, este important să te consulți cu medicul dermatolog. Motivul? Este posibil ca acestea să interacționeze cu medicamentele pe care le iei pentru a trata lupusul, provocând efecte secundare nedorite. Lumina soarelui ajută la furnizarea de către organism a acestei vitamine, care este importantă pentru menținerea oaselor puternice și prevenirea osteoporozei (oase fragile).

Nu uita de hidratarea pielii 

Pentru ca pielea să arate bine, trebuie să fie hidratată. Hidratarea pielii cu ajutorul unei creme dermatocosmetice va spori elasticitatea și va îmbunătăți aspectul acesteia, chiar dacă ai de-a face cu o iritație sau cu o arsură solară.

Cum te ajută machiajul 

Dacă ai de-a face cu o iritație de tip fluture la nivelul feței, o poți estompa prin machiaj. Un corector verde va estompa roșeața specifică acestei iritații, iar fondul de ten aplicat peste acesta va uniformiza, pe cât posibil, nuanța tenului. Fixează machiajul cu pudră translucidă liberă, astfel încât să te asiguri că rămâne pe ten cât mai mult timp. Poți reaplica, pe parcursul zilei, fie fond de ten, fie pudră.

Este foarte important să alegi produse cosmetice, dar și de make-up, de calitate superioară și special concepute pentru un ten sensibil. Astfel, reduci riscul de a-ți agresa suplimentar pielea.

Cum scapi de hiperpigmentarea pielii

În ceea ce privește hiperpigmentarea cu care se confruntă pacienții cu lupus, aceasta trebuie tratată după ce leziunile încep să se vindece. Pentru asta, poți să folosești o cremă cu hidrochinonă. Însă, înainte de a o folosi, consultă-te cu medicul dermatolog care îți monitorizează boala, întrucât unele persoane pot fi sensibile la acest ingredient. Acidul azelaic, acidul kojic, niacinamida și extractul de lemn-dulce sunt câteva alternative excelente la hidrochinonă. 

Decolorarea pielii poate fi tratată și cu unele terapii cu laser, însă și în acest caz trebuie discutat în prealabil cu medicul dermatolog. Pentru calmarea pielii, specialistul îți poate recomanda produse pe bază de ceai verde, fulgi de ovăz coloidal, Centella Asiatica/iarbă de tigru sau mușețel. Acestea sunt ingrediente care calmează pielea și care pot ajuta la reducerea aspectului de roșeață.

Îngrijirea părului la pacientul cu lupus

Părul pacientului diagnosticat cu lupus eritematos sistemic poate părea uscat, poate deveni fragil și este expus riscului de cădere. Iată ce poți face pentru a preveni căderea părului, dar și pentru a menține aspectul plăcut al podoabei capilare, în ciuda afecțiunii autoimune de care suferi:

Nu te pieptănă prea des

Părul pacienților cu lupus este fragil și se rupe cu ușurință. Evită să îl perii prea des, mai ales dacă este foarte încurcat. Mai degrabă, dacă observi că este încurcat, spală-l și aplică balsam fără clătire din belșug – vei observa că se descurcă mult mai ușor. Ideal ar fi să îl speli cu un șampon pentru copii, cu formulă delicată, astfel încât să nu fie agresat scalpul. În ceea ce privește balsamul de păr, alege unul care nu necesită clătire, cu factor de protecție UV.

Nu îți expune scalpul radiațiilor UV 

Pentru a evita iritațiile discoide la nivelul scalpului, care pot determina căderea părului în anumite zone, e indicat să îți protejezi pielea capului de radiațiile solare prin purtarea unei șepci, pălării sau a unui șal pe creștet, atunci când ieși în bătaia razelor de soare.

Hidratează-ți părul zilnic 

Aplică, pe lungimea firelor de păr, un ulei hidratant în fiecare zi. Astfel, vei menține părul hidratat și vei preveni ruperea acestuia. Discută cu medicul care îți tratează lupusul despre îngrijirea părului și a pielii tale. Acesta este cel în măsură să îți ofere cele mai potrivite sfaturi în acest sens.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
 
Sursa foto: Shutterstock
American Academy of Dermatology Association - Lupus and your skin: Self-care dermatologists recommend
https://www.aad.org/public/diseases/a-z/lupus-self-care
Lupus UK - Skin, hair and lupus
https://lupusuk.org.uk/medical/nurses-guide/skin-hair-lupus/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0