Leucopenia si neutropenia: cum interpretezi rezultatele analizelor

Sângele este alcătuit din diferite tipuri de globule (celule) sangvine, printre care se găsesc și leucocitele sau globulele albe. La rândul lor, leucocitele pot fi împărțite în mai mult tipuri, iar printre acestea se află și neutrofilele.

Numărătoarea diferențiată a celulelor albe din sânge este un test care măsoară numărul de globule albe (leucocite) din organism. Acest test este de cele mai multe ori inclus într-o hemogramă completă și medicul poate recomanda ca, pe lângă aceasta, să se efectueze și formula leucocitară. Aceasta este o analiză de sânge care apreciază numărul celor cinci tipuri de leucocite, exprimat în procente.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC
 

Există, deci, mai multe tipuri de leucocite în organism, iar sângele conține, de regulă, un anumit procent din fiecare. Uneori, însă, este posibil ca numărul de globule albe (leucocite) sau numărul de neutrofile să fie sub sau peste valoarea normală.

Simptome leucopenia și neutropenia

Leucopenia și neutropenia nu provoacă niciun simptom. Persoanele cu cancer descoperă de obicei că au un număr scăzut de celule albe din sânge în urma unui test de sânge sau când fac o infecție. O infecție poate debuta în aproape orice parte a corpului, dar multe apar la nivelul pielii, mucoaselor, tractului digestiv sau tractului respirator.

Cele mai frecvente semne și simptome ale unei infecții includ:

  • febră și frisoane
  • umflare și roșeață
  • afte bucale, pete roșii sau albe în gură
  • durere de gât
  • tuse severă sau dificultăți de respirație
  • durere sau arsură la urinare sau urină urât mirositoare
  • diaree
  • durere, înroșire sau umflare a zonei rectale
  • drenaj, puroi, roșeață sau umflare de la o tăietură, durere, incizie, dispozitiv de acces venos sau tub de drenaj
  • secreții vaginale neobișnuite sau mâncărimi

Uneori, febra este singurul semn de infecție, dar o persoană poate avea o infecție fără să aibă febră sau frisoane. De regulă, febră mare este mai frecventă în neutropenie, iar aceasta este descrisă ca febră neutropenică 1.

Ce sunt leucocitele?

Leucocitele (globulele albe din sânge) reprezintă o parte importantă a sistemului imunitar, mai ales că aceste celule ajută corpul să lupte contra infecțiilor, atacând bacteriile, virusurile și alte microorganisme care invadează organismul.

Leucocitele își au originea în măduva osoasă, însă ele circulă prin fluxul sangvin. Există 5 tipuri majore de leucocite: neutrofile, limfocite, eozinofile, monocite, bazofile.

Valoarea normală (numărul normal) de leucocite

Bebelușii se nasc adeseori cu valori prea mari ale leucocitelor în sânge, iar nivelul acestora scade treptat, pe măsură ce aceștia cresc. Potrivit experților, acestea sunt valorile normale pentru leucocite, la un microlitru de sânge (mcL):

  • La nou-născuți, globulele albe se găsesc într-un număr cuprins între 9.000 și 30.000 / mcL de sânge
  • La copiii sub 2 ani, globulele albe se găsesc într-un număr cuprins între 6.200 și 17.000 / mcL de sânge
  • La copiii de peste 2 ani și la adulți, leucocitele se găsesc într-un număr cuprins între 5000 și 10.000 / mcL de sânge.

Aceste valori de referință pot varia, însă, de la un laborator la altul. O altă unitate de măsură frecventă pentru volumul de sânge este milimetrul cub sau mm3. Un microlitru, așadar, și 1 mm3 reprezintă același volum.

Ce este leucopenia?

Leucopenia arată că o persoană are mai puține leucocite sau globule albe în fluxul sangvin decât ar fi normal. Leucopenia este diagnosticată cu ajutorul unei analize de sânge, de exemplu, hemograma cu formulă leucocitară.

Un număr normal (situație considerată sănătoasă) de globule albe în sânge este undeva între 3.500 și 11.000 de leucocite pe microlitru. O persoană cu leucopenie poate avea mai puțin de 3.500 de leucocite pe microlitru de sânge.

Ce este neutropenia?

Există 5 tipuri de leucopenie, iar fiecare tip de condiție corespunde tipului de leucocite afectate. Neutropenia este o afecțiune a sângelui caracterizată de un nivel scăzut de neutrofile, care sunt globulele albe din sânge care protejează corpul împotriva infecțiilor. Fără un număr suficient de neutrofile, organismul nu poate să distrugă bacteriile. O persoană care suferă de neutropenie are un risc crescut de a se confrunta cu multe tipuri de infecții

Neutropenia are numeroase cauze și mecanisme; cea mai frecventă cauză este reducerea producţiei celulare de către măduva osoasă. Neutropenia apare, de asemenea, din cauza anomaliilor în distribuția celulelor între bazinele de celule circulante și marginale din sânge și a distrugerii celulelor accelerate.  

Anumite condiții pot afecta rezultatele testului de sânge. Asigură-te că-i comunici medicului dacă ești gravidă sau dacă ai avut oricare dintre următoarele:

  • o infecție recentă
  • chimioterapie
  • terapie cu radiații
  • terapie cu corticosteroizi
  • intervenție chirurgicală recentă
  • anxietate
  • infecția HIV

Ce sunt neutrofilele?

Neutrofilele sunt un tip de leucocite. De fapt, majoritatea leucocitelor care conduc răspunsul sistemului imunitar sunt neutrofile. Pe lângă acestea, există și alte tipuri de leucocite. Neutrofilele sunt cele care se găsesc în număr mare, alcătuind aproximativ 55% până la 70% dintre globulele albe (leucocitele) din sânge. Neutrofilele sunt importante deoarece, spre deosebire de celelalte tipuri de leucocite, nu sunt limitate doar la o anumită zonă în care circulă, ci ele pot să se miște libere prin pereții venelor și în interiorul țesuturilor din corp, pentru a ataca imediat toți antigenii (substanțele pe care organismul tău le vede ca pe niște "invadatori" străini).

Numărul absolut de neutrofile (ANC)

Un număr absolut de neutrofile îi poate oferi medicului indicii importante despre starea de sănătate a pacientului. Această analiză este, de obicei, recomandată de medic ca parte din hemograma completă. Dacă numărul absolut de neutrofile este anormal, medicul va dori că pacientul să repete analiza de sânge de mai multe ori, pe o perioadă de mai multe săptămâni, pentru că în acest fel, el poate monitoriza schimbările care apar în ceea ce privește numărul de neutrofile.

Care sunt valorile de referință pentru numărul absolut de neutrofile (ANC)

Numărul normal de globule este de 1.500-8.000 de neutrofile pe microlitru de sânge. Valoarea normală la adult (diferențială) este de 45-75% din numărul total de leucocite.

Niveluri scăzute (neutropenie)

  • neutropenie ușoară (1.000-1.500 neutrofile/microlitru)
  • neutropenie moderată (500-1.000 neutrofile/microlitru);
  • neutropenie severă (sub 500 de neutrofile/microlitru de sânge);

Valori prea mari (neutrofilie): peste 8.000 neutrofile / microlitru de sânge.

Cum putem crește nivelul de neutrofile la o valoare normală

Depinde de cauză, însă fiind generată de multe ori de deficiențe de vitamine sau minerale, cum ar fi vitamina B12, acid folic sau cupru, medicul poate recomanda un supliment adecvat în funcție de analizele specifice și nivelul acestora. În plus, trebuie adresate prin terapie sau regim specific bolile care cauzează neutripenia, precum bolile autoimune, inclusiv boala Crohn, lupusul, artrita reumatoidă. 

Neutrofilele sunt un tip de celule albe din sânge, care joacă un rol important în lupta împotriva infecțiilor. Dacă nivelul lor este scăzut, acest lucru poate indica o problemă de sănătate și poate crește riscul de infecții.

Înainte de a recomanda un tratament sau o dietă, este important să se determine cauza scăderii nivelului de neutrofile și să se trateze această cauză. În funcție de cauză, medicul poate recomanda diferite tratamente, inclusiv medicamente sau proceduri medicale. 

Antibioticele sunt medicamente care luptă împotriva infecțiilor cauzate de bacterii și alte microorganisme. Medicul poate prescrie antibiotice dacă numărul de celule albe din sânge este prea scăzut, riscul de infecție este mare sau bănuiește că ai o infecție. De asemenea, pot fi administrate și alte medicamente pentru combaterea infecțiilor, cum ar fi medicamentele antivirale sau antifungice.

Antibioticele, medicamentele antivirale sau antifungice se administrează pe cale orală sau intravenoasă.

Ce alimente ajută în neutropenie, pentru redresarea numărului de neutrofile 

Există anumite alimente și obiceiuri alimentare care pot ajuta la susținerea sănătății sistemului imunitar și la stimularea producției de celule albe din sânge, inclusiv neutrofilele. Acestea includ:

  • Alimente bogate în proteine: ouă, carne, pește, leguminoase, nuci și semințe,  laptele pasteurizat și produsele lactate, cum ar fi brânza, iaurtul, înghețata și smântâna.
  • Alimente bogate în vitamina C: citrice, kiwi, căpșuni, ardei gras, broccoli, varza de Bruxelles etc.
  • Alimente bogate în vitamina E: nuci, semințe, uleiuri vegetale, cereale integrale etc.
  • Alimente bogate în vitamina B6: cereale integrale, nuci și semințe, carne, pește, leguminoase etc.
  • Alimente bogate în zinc: carne, pește, fructe de mare, ouă, leguminoase, nuci și semințe etc.
  • Consumul unei cantități adecvate de apă și hidratarea adecvată.
  • Alimente cu amidon: toate făinoasele, preferabil integrale, paste gătite, pâine prăjită, cereale, cartofi dulci fierți, fasole, porumb, mazăre, cereale musli integrale și cartofii copți.

Este important să discuți cu medicul înainte de a face orice schimbări majore în dieta sau stilul de viață, deoarece acestea ar putea afecta sănătatea în alte moduri.

Cât durează creșterea neutrofilelor după chimioterapie 

Numărul de neutrofile începe să crească din nou pe măsură ce măduva osoasă își reia producția normală de neutrofile. Poate dura până la trei sau patru săptămâni pentru a atinge din nou un nivel normal după încetarea chimioterapiei. 

Leucopenie nu înseamnă același lucru cu neutropenie

Leucopenia reprezintă o reducere anormală a leucocitelor care circulă prin sânge. Termenul de leucopenie este folosit adeseori interschimbabil cu termenul neutropenie. Infecțiile, medicamentele, malignitatea, hipersplenismul (și nu numai) sunt responsabile de majoritatea cazurilor de neutropenie.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.


Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „Serum hepcidin and prohepcidin levels in nonfebrile and febrile neutropenia”. J Coll Physicians Surg Pak. 2021;31(11):1303-1307. doi:10.29271/jcpsp.2021.11.1303, Koluman BU, Avci E, Guler N, Cagliyan GA, Senol H.
https://jcpsp.pk/article-detail/serum-hepcidin-and-prohepcidin-levels-in-nonfebrile-and-febrile-neutropenia
National Library of Medicine - The Etiology and Management of Leukopenia
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2154209/
Canadian Cancer Society - Low white blood cell count (neutropenia)
https://cancer.ca/en/treatments/side-effects/low-white-blood-cell-count


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 1