Consumul înlocuitorilor de carne scade riscul de boli cardiovasculare [studiu]

Înlocuirea cărnii roșii cu anumite alternative pe bază de vegetale poate îmbunătăți unii factori de risc cardiovascular, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Stanford Medicine.

Poate părea evident că o chiftea făcută din legume este o opțiune mai sănătoasă decât una din carne și grăsimi animale. Dar multe dintre noile alternative de carne pe bază de vegetale care se găsesc în comerț au un nivel relativ ridicat de grăsimi saturate și sodiu adăugat. Astfel, sunt considerate alimente extrem de procesate, ceea ce înseamnă că sunt făcute cu izolate alimentare și cu extracte, spre deosebire de fasolea sau ciupercile din care îți poți face acasă chiftele mai ușoare. 

Au existat diverse reacții împotriva acestor noi altenative de carne, consumatorii întrebându-se dacă acestea pot fi numite sănătoase în condițiile în care au în compoziție multă sare și ulei de nucă de cocos, care are un conținut ridicat de grăsimi saturate.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Pentru a face lumină în această dilemă, echipa de cercetare a adunat un grup persoane, atribuindu-le două diete diferite, timp de opt săptămâni. O dietă a presupus ca persoanele respective să consume cel puțin două porții zilnice de carne - opțiunile disponibile au fost în principal produse din carne roșie -,  iar cealaltă dietă a presupus ca participanții să consume cel puțin două porții zilnice de înlocuitor de carne vegetal.

Cercetătorii au măsurat nivelurile unei molecule, N-oxid de trimetilamină sau TMAO, în corp, moleculă asociată cu riscul de boli cardiovasculare (BCV). Ei au descoperit că nivelurile de TMAO au fost mai scăzute la participanții care au consumat înlocuitorii de carne.

Reducerea cărnii din alimentație scade riscul de BCV

Unul dintre autorii studiului, vegetarian de multă vreme, este un susținător ferm al consumului de alimente integrale, cu un accent deosebit pe legume. Întrucât aproape toți înlocuitorii de carne sunt destul de bogați în grăsimi saturate și clasificați ca alimente extrem de procesate, savantul a dorit să studieze modul în care acest lucru afectează organismul în comparație cu carnea roșie.

Astfel, echipa de cercetare a realizat acest studiu prin înrolarea a 36 de participanți pentru 16 săptămâni de experimentare alimentară. Cercetarea a fost concepută ca un studiu crossover, ceea ce înseamnă că participanții au acționat ca propriile lor controale. 

Timp de opt săptămâni, jumătate dintre participanți au avut o dietă pe bază de vegetale, în timp ce cealaltă jumătate a avut o dietă pe bază de carne, constând în principal din carne roșie și carne de pui. Fiecare participant a păstrat un jurnal alimentar pentru această perioadă.

Nivelul TMAO a fost ceea ce echipa de cercetare a urmărit îndeaproape. Această moleculă a fost numită un factor de risc emergent, deoarece pare să existe o legătură între nivelurile mai mari de TMAO și un risc crescut de boli cardiovasculare, dar conexiunea nu a fost încă dovedită definitiv. 

Doi precursori ai TMAO, carnitina și colina, se găsesc în carnea roșie, așa că este posibil ca persoanele care mănâncă regulat carne de vită, de porc sau de miel să aibă un nivel mai ridicat de TMAO.

Oamenii de știință spun că nu pot fi siguri că TMAO este un factor de risc cauzal sau doar o asociere. Cu toate acestea, se poate spune cel puțin că există un motiv pentru a fi atent la nivelurile acestei molecule. În ultimii ani, studiile au arătat că nivelurile ridicate de TMAO sunt în concordanță cu inflamația crescută și coagularea sângelui, printre alte probleme de sănătate. Un studiu anterior arătat că persoanele cu TMAO crescută aveau un risc cu 60% mai mare de evenimente cardiovasculare adverse, cum ar fi un atac de cord.

În studiul de față, s-a observat că participanții care au adoptat dieta cu carne roșie în prima fază de opt săptămâni au avut o creștere a TMAO, în timp ce aceia care au mâncat înlocuitorii de carne, nu. Dar ceva ciudat s-a întâmplat când grupurile au făcut schimb de diete. Cei care au trecut de la carne la vegetale au avut o scădere a nivelului TMAO, ceea ce era de așteptat. Cei care au trecut de la vegetale la carne, însă, nu au avut o creștere a TMAO.

Autorii studiului spun că acest rezultat a fost destul de surprinzător. Se pare că există specii bacteriene responsabile pentru prima etapă de creare a TMAO în intestin. Se crede că aceste specii vor prospera la persoanele care consumă regulat carne roșie, dar poate nu și la cei care evită carnea.

Așadar, s-ar putea ca participanții care au urmat dieta pe bază de vegetale mai întâi, în timpul căreia nu au mâncat niciun fel de carne, să-și fi eliminat abilitatea de a produce TMAO, consideră oamenii de știință. Rămâne de văzut dacă acest tip de abordare ar putea fi utilizat ca strategie pentru reducerea riscului de boli cardiovasculare.

În afară de TMAO, beneficiile pentru sănătate, generate de înlocuitorii de carne pe bază de vegetale, s-au extins la greutate și la nivelurile de colesterol rău (LDL). Indiferent ce dietă a fost prima, nivelurile de colesterol LDL ale participanților au scăzut în medie cu 10 mg/dL, ceea ce nu este doar semnificativ statistic, ci semnificativ și din punct de vedere clinic, afirmă cercetătorii. În plus, participanții au slăbit, în medie, 2 kilograme, în timpul dietei cu înlocuitorii de carne.

Pierderea în greutate modestă observată atunci când participanții au înlocuit carnea roșie cu produse care imită carnea, este o constatare neașteptată, deoarece studiul nu luase în calcul și pierderea în greutate. Acest lucru indică importanța calității dietei, mai spun savanții, și că nu toate alimentele procesate sunt create egale.

Cercetătorii speră să continue studiul relației dintre sănătate și alternativele de carne pe bază de plante, în special în ceea ce privește modificările microbiomului. Echipa de cercetare este, de asemenea, interesată să își extindă cercetările în modele de dietă în general, manifestând dorința de a analiza influența unei combinații de factori alimentari asupra sănătății, cum ar fi consumul regulat de înlocuitori din carne și de înlocuitori de lactate.

Pentru scăderea riscului cardiovascular, experții în sănătate recomandă o alimentație bazată pe legume și fructe și mai puțină carne. De asemenea, suplimentele pe bază de drojdie de orez roșu, frunze de măslin, vitamina E și alte ingrediente naturale pot fi de ajutor în menținerea sănătății sistemului cardiovascular. Dacă se introduc în alimentație înlocuitori de carne (burgeri vegetali, chiftele vegetale etc.) e bine să se studieze cu atenție eticheta, pentru a le evita pe cele cu aditivi.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto. Shutterstock
Bibliografie:
Oxford Academic - A randomized crossover trial on the effect of plant-based compared with animal-based meat on trimethylamine-N-oxide and cardiovascular disease risk factors in generally healthy adults: Study With Appetizing Plantfood—Meat Eating Alternative Trial (SWAP-MEAT)
https://academic.oup.com/ajcn/advance-article-abstract/doi/10.1093/ajcn/nqaa203/5890315?redirectedFrom=fulltext
1. Studiul „A randomized crossover trial on the effect of plant-based compared with animal-based meat on trimethylamine-N-oxide and cardiovascular disease risk factors in generally healthy adults: Study With Appetizing Plantfood—Meat Eating Alternative Trial (SWAP-MEAT)”, apărut în The American Journal of Clinical Nutrition, nqaa203, https://doi.org/10.1093/ajcn/nqaa203, 11 August 2020, autori: Christopher Gardner et al.

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0