Uleiuri, vitamine și minerale care îți asigură o piele sănătoasă și frumoasă

Pielea are nevoie de îngrijire atât de la interior, cât și de la exterior. Dacă ți-ai format deja o bună rutină de îngrijire a tenului, este important să reții că există anumite suplimente care te-ar putea ajuta să menții pielea frumoasă și sănătoasă.

Alegerea celor mai bune suplimente pentru pielea ta va depinde de mai mulți factori, cum ar fi: sexul, vârsta, istoricul medical, genetica, nivelul de activitate fizică și alimentația. Este important să cunoști acei aliați de care are nevoie pielea ta zilnic, pentru a o hrăni de la interior. Iată câteva exemple:

Zincul

Zincul este unul dintre numeroșii nutrienți esențiali de care corpul nostru are nevoie. Acesta poate să ajute organismul să lupte contra virusurilor și bacteriilor și, în plus, are proprietăți antiinflamatoare. Acest lucru înseamnă că poate să ajute la reducerea roșeții și iritației asociate cu acneea moderată spre severă. Zincul poate să contribuie chiar la reducerea aspectului cicatricelor lăsate de acnee. În plus, acest mineral a fost folosit și pentru a calma alte afecțiuni inflamatorii ale pielii, cum ar fi: melasma, rozaceea, dermatita seboreică și eczema.

Recomandările experților DOC.ro

Magneziul 

Magneziul este un mineral important pentru menținerea sănătății pielii. Acest mineral ajută la regenerarea celulară și previne îmbătrânirea prematură. Magneziul poate fi consumat prin alimente precum fructe de mare, legume cu frunze verzi și semințe de dovleac.

Vitaminele din complexul B

Biotina este o vitamină solubilă în apă, extrem de importantă. Chiar dacă o carență de biotină este rară, un deficit ar putea să ducă la căderea părului și la erupții sau zone roșii pe piele, motiv pentru care această vitamină este considerată una dintre cele mai importante pentru sănătatea pielii și a podoabei capilare.

Deoarece vitaminele din grupul B susțin regenerarea celulară, ele pot fi benefice, spun specialiștii, pentru piele, unghii și păr. Vitaminele din complexul B pot să contribuie la sănătatea pielii, reducând roșeața, uscăciunea, inflamația, dermatita, eczema și petele cauzate de acnee. Vitaminele B ajută și la vindecarea rănilor și susțin funcționarea sistemului imunitar.

Dintre aceste vitamine, e bine de reținut că biotina sau vitamina B7 este adăugată în multe produse de îngrijire a părului și pielii, însă părerile experților sunt că biotina are cele mai multe beneficii atunci când este ingerată și obținută din anumite alimente. Poți discuta cu medicul dermatolog și îl poți întreba dacă este cazul să îți prescrie vitamine din grupul B, sub formă de suplimente, printre care să se afle și biotina.

La fel de important de știut este faptul că o lipsă de vitamina B12 poate să accelereze semnele îmbătrânirii și poate să contribuie la schimbarea pigmentului firului de păr. Așa că dacă ți-ai propus să obții o piele cât mai sănătoasă, nu uita să ai în vedere și vitamina B12.

Vitamina D

Are un rol în multe aspecte ale sănătății noastre, iar sănătatea pielii este unul dintre ele. Cercetările arată că vitamina D poate să aibă beneficii în tratamentul anumitor afecțiuni ale pielii, cum este psoriazisul, tocmai pentru că această vitamină este implicată în creșterea, dezvoltarea și maturarea celulelor pielii.

Studiul VITALISsCE

În cazul în care nu te expui în mod regulat la soare pentru ca pielea să producă vitamina D, cere sfatul medicului, deoarece poate fi nevoie de administrarea unor suplimente, mai ales că este una dintre vitaminele de top pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Vitamina C

Vitamina C este un antioxidant puternic, care ajută la protejarea pielii împotriva radicalilor liberi și previne îmbătrânirea prematură. De asemenea, această vitamină poate ajuta la reducerea hiperpigmentării și la îmbunătățirea texturii pielii.

Uleiul de pește

Uleiul de pește este o sursă extraordinară de acizi grași esențiali Omega 3, care sunt de fapt niște grăsimi sănătoase și benefice pentru inimă, cu proprietăți antiinflamatoare puternice. Uleiul de pește este unul dintre cele mai bune suplimente pentru pielea sănătoasă și strălucitoare, datorită conținutului său de Omega 3, acizi grași care pot calma inflamația și care pot proteja pielea împotriva daunelor.

Potrivit unei ample analize efectuate de Universitatea din Manchester, acizii grași Omega 3 ar putea să protejeze pielea de daunele produse de radiațiile ultraviolete ale soarelui, ajutând la menținerea sănătății ei și având și potențialul de a proteja împotriva cancerului de piele. Caută suplimente de calitate, certificate, care să conțină ulei de pește de mare adâncime.

Uleiul de cătină

Oamenii de știință afirmă că anumiți compuși chimici din uleiul de cătină pot să contribuie la sănătatea pielii, atunci când este aplicat direct. Unele studii efectuate pe animale au arătat că uleiul de cătină poate să contribuie la stimularea regenerării pielii, ajutând rănile să se vindece mult mai repede. Alte studii realizate pe animale au arătat că uleiul de cătină poate să ajute la reducerea inflamației ca urmare a expunerii la radiațiile ultraviolete, protejând pielea împotriva daunelor provocate de soare.

Uleiul de limba mielului

Studiile clinice au arătat rezultate promițătoare în privința uleiului de limba-mielului, care a avut multiple utilizări în calmarea sau ușurarea inflamației, acneei, eczemei, rozaceei și a altor probleme ale pielii. Uleiul de limba mielului se găsește atât sub formă de ulei simplu, obținut din semințele plantei Borago officinalis, care poate fi adăugat în diverse produse cosmetice, fie sub formă de suplimente nutritive (capsule moi), care se pot administra oral.

Toate formele de ulei de limba mielului conțin acid gama-linoleic (sau doar acid linoleic), care este considerat ingredientul activ principal. Această substanță este un acid gras, care acționează precum un hormon în organism, ajutând la reducerea inflamației asociate cu bolile pielii.

În ceea ce privește beneficiile pentru piele, o analiză a arătat că folosirea uleiului de limba mielului topic are atât efecte antioxidante, cât și efecte antiinflamatoare care pot fi benefice pentru pacienții cu dermatită atopică.

Uleiul de măsline extravirgin

Uleiul de măsline este un ingredient pe care îl găsim în multe produse de îngrijire, inclusiv în cele pentru față, în săpunuri și loțiuni, cât și în suplimentele cu formule speciale pentru a menține sănătatea pielii. Să nu uităm că uleiul de măsline acționează ca un antioxidant, adică o substanță care previne oxidarea, un proces care poate produce radicali liberi (acele substanțe care pot degrada celulele). Un alt avantaj este că uleiul de măsline conține vitamine liposolubile, precum A, D, E și K, iar unele dintre ele pot fi benefice pentru piele.

Uleiul de jojoba

Uleiul de jojoba este un alt ingredient popular în produsele cosmetice pentru îngrijirea pielii. Acesta este bogat în acizi grași și antioxidanți, ceea ce îl face un ingredient excelent pentru hidratarea și protejarea pielii împotriva stresului oxidativ. Studiile au arătat că uleiul de jojoba poate ajuta la reducerea inflamației pielii și la îmbunătățirea barierei de protecție a acesteia.

Înainte de a începe administrarea oricăror suplimente nutritive pentru a menține sănătatea pielii, este indicat să se ceară sfatul medicului de familie, mai ales dacă persoana se află pe vreun tratament medicamentos, întrucât este posibil ca unele dintre acestea să aibă efecte adverse ori să interacționeze cu anumite medicamente luate concomitent.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Pub Med - Omega-3 polyunsaturated fatty acids: photoprotective macronutrients - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/21569104/ 
Studiul „Omega-3 polyunsaturated fatty acids: photoprotective macronutrients”, apărut în Experimental dermatology, 2011, autori: Pilkington S.M. et al. - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/21569104/ 
Pub Med - UV radiation-induced skin aging in hairless mice is effectively prevented by oral intake of sea buckthorn (Hippophae rhamnoides L.) fruit blend for 6 weeks through MMP suppression and increase of SOD activity - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22641502/ 
Studiul „UV radiation-induced skin aging in hairless mice is effectively prevented by oral intake of sea buckthorn (Hippophae rhamnoides L.) fruit blend for 6 weeks through MMP suppression and increase of SOD activity”, autori: Hwang I.S. et al. - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22641502/ 
NCBI - Anti-Inflammatory and Skin Barrier Repair Effects of Topical Application of Some Plant Oils - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5796020/ 
Studiul „Anti-Inflammatory and Skin Barrier Repair Effects of Topical Application of Some Plant Oils”, autori: Tzu-Kai Lin - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29280987/ 


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0