Demachiantul bifazic: cum actioneaza si de ce este eficient impotriva machiajului rezistent

Demachierea face, obligatoriu, parte din rutina de infrumusetare zilnica. In mod normal, ar trebui sa ne demachiem dimineata, pentru a indeparta murdaria si uleiurile de la nivelul pielii, dar si seara, pentru a elimina orice urma de machiaj sau de praf de pe ten, inainte de culcare.

demachiant-bifazic

Pe piata exista o multime de produse cosmetice pentru demachiere, incepand de la demachiantul clasic, de tip crema, si pana la demachiantul bifazic.

Ce este demachiantul bifazic

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Demachiantul bifazic este cel alcatuit din doua parti: una pe baza de apa si una pe baza de ulei. Cele doua parti sunt separate, de aceea trebuie sa agiti intotdeauna recipientul demachiantului inainte de folosire, astfel incat sa te asiguri ca beneficiezi de actiunea completa a acestui produs cosmetic.

Cum actioneaza demachiantul bifazic

Acesta actioneaza in felul urmator: partea uleioasa indeparteaza machiajul rezistent, fara a agresa pielea, in timp ce partea pe baza de apa curata pielea in profunzime.

Avantajul unui asemenea demachiant este ca indeparteaza produsele de make-up de tip waterproof sau foarte rezistente, fara sa agreseze pielea sau sa fie necesara o cantitate foarte mare de produs.

Totodata, demachiantul bifazic este potrivit oricarui tip de ten, chiar si celui sensibil, intrucat actiunea sa este foarte blanda.

Demachiantul bifazic este, potrivit make-up artistilor, potrivit mai ales pentru demachierea ochilor si a buzelor, aceste zone fiind mai greu de curatat cu alt tip de demachiant.

Cum se foloseste demachiantul bifazic

Dupa ce se agita foarte bine recipientul demachiantului, acesta este aplicat pe o discheta demachianta, cu care se maseaza apoi ochii, incepand cu genele.

Se poate folosi apoi si pe buze, dar si pe restul fetei. Daca ai tenul gras, vei simti nevoia sa mai folosesti un produs de curatare, precum apa micelara dupa ce te demachiezi, intrucat demachiantul bifazic iti poate lasa fata usor uleioasa. Pe de alta parte, persoanele cu tenul uscat sau sensibil se vor bucura de aceasta textura uleioasa ramasa la nivelul pielii.

Demachiantul bifazic este recomandat in special femeilor care folosesc un machiaj strident ori care au obiceiul de a aplica zilnic tus, mascara sau ruj cu efect matifiant, acestea fiind mai greu de indepartat decat fondul de ten, fardul de ochi sau blush-ul.

Unele tipuri de demachiant bifazic sunt recomandate si femeilor care poarta lentile de contact, acestea avand o formula speciala, care nu afecteaza in vreun fel lentilele. Citeste cu atentie eticheta demachiantului pentru a te asigura ca este in regula sa il folosesti daca ai lentile de contact. Totodata, respecta cu strictete instructiunile cu privire la utilizarea acestuia.

De ce este important sa nu sarim peste etapa demachierii tenului nici macar o seara

Machiajul si produsele cosmetice folosite pot bloca porii, determinand astfel aparitia cosurilor ori a punctelor negre/ albe. De aceea, este necesara demachierea zilnica.

Mai mult decat atat, chiar daca nu obisnuiesti sa te machiezi, demachierea este necesara, intrucat porii pot fi blocati si de murdaria la care ne expunem in timpul zilei, ori chiar de uleiurile naturale ale pielii.

Dimineata este nevoie sa ne demachiem pentru a curata tenul si pentru a-l pregati pentru ziua ce va urma. Dupa demachierea de dimineata, pe fata se poate aplica o crema de zi, urmata sau nu de machiaj. Seara, pe de alta parte, dupa demachiere se poate folosi o crema hidratanta de noapte.

Un ten curatat si ingrijit cum se cuvine in fiecare zi va fi un ten mai frumos, mai sanatos si mai tanar.

Daca observi ca in urma folosirii acestui demachiant ai probleme cu tenul, mergi la medicul dermatolog pentru un consult de specialitate – acesta iti va spune exact ce trebuie sa faci pentru a-ti rezolva problemele.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0