Colagenul si elastina: ce fac pentru pielea ta si cum sa stimulezi productia acestora

Colagenul și elastina sunt două proteine cheie pentru sănătatea și frumusețea pielii tale deoarece acestea, împreună, oferă pielii fermitate, elasticitate și rezistență. Trecerea timpului reduce producția acestor proteine și de aceea apar ridurile, iar pielea își pierde elasticitatea pe măsură ce anii trec.

Colagenul este cea mai abundentă proteină din corpul uman, care se găsește în oase, mușchi, piele și tendoane, iar elastina este o proteină care, așa cum îi spune și numele, are ca responsabilitate mențienerea elasticității țesuturilor. Există 28 de tipuri de colagen, dar patru dintre ele sunt mai des întâlnite:

  • Tipul I este cel mai frecvent tip, întâlnit în tot țesutul conjunctiv.
  • Tipul ll se găsește în articulații și în discurile intervertebrale.
  • Tipul lll este componenta principală a fibrelor reticulare, care se găsesc în piele și vasele de sânge.
  • Tip lV este o componentă a rinichilor, a urechii interne și a cristalinului.

Află mai multe din articolul de astăzi despre rolul colagenului și al elastineoi și despre cum poate fi stimulată producția acestora.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Ce este colagenul?

Colagenul este un grup de proteine care se regăsesc în mod natural în piele, mai ales în țesuturile conjunctive, fibroase, de susținere. Colagenul este proteina care se regăsește în cea mai mare cantitate în organism, adică 30% dintre proteinele din organism sunt de acest fel.

Țesuturile conjunctive susțin și conectează mai multe tipuri de țesuturi și organe în corp, fiind un soi de „lipici” celular. Cartilagiile, grăsimile și tendoanele sunt exemple de țesuturi fibroase. De asemenea, colagenul se regăsește și în ligamente, în vasele de sânge, în oase și, bineînțeles, în piele.

Ce este elastina?

Elastina este tot o proteină care se regăsește în țesuturile conjunctive, însă este diferită de colagen. Această proteină are calitatea de a fi foarte elastică și oferă țesuturilor abilitatea de a reveni la forma inițială după ce sunt întinse sau contractate. Practic, elastina este precum un elastic care se poate întinde oricât, însă întotdeauna revine la forma inițială. Această proteină se regăsește în pereții arterelor, în plămâni, în intestine și, bineînțeles, în piele.

De ce colagenul și elastina sunt mereu menționate împreună?

Dacă ai mai auzit câte ceva despre colagen și despre elastină, probabil ai observat că sunt pomenite des amândouă deodată. Acest lucru se întâmplă pentru că, împreună, cele două tipuri de proteine asigură fermitate, dar și elasticitate pielii. Așadar, colagenul menține pielea în formă bună, în timp ce elastina îi permite să revină la forma inițială de fiecare dată după ce face o mișcare, prevenind astfel ridurile de expresie dar și aspectul de piele lăsată.

Pielea tânără nu duce lipsă de colagen și elastină, așa că este fermă și lipsită de riduri. Odată cu înaintarea în vârstă însă, organismul produce cantități tot mai mici de colagen și elastină, încep să apară ridurile și pielea capătă un aspect tot mai puțin neted și mai îmbătrânit. Radiațiile ultraviolete și poluarea contribuie, de asemenea, la deteriorarea țesuturilor și la îmbătrânirea prematură a pielii.

Cum să stimulezi producția de colagen și elastină?

Vestea bună este că, măcar parțial, producția de colagen și elastină poate fi sporită dacă iei anumite măsuri.

Folosește un produs pentru exfolierea pielii

Exfolierea îndepărtează celulele moarte de la nivelul pielii și stimulează totodată producția de colagen și elastină. Fă-ți un obicei din a-ți exfolia săptămânal tenul, fie cu un produs de-a gata din comerț, fie cu unul preparat în casă chiar de tine.

Zahărul și laptele, de exemplu, conțin acizi care pot ajuta la exfolierea pielii. Când este utilizată local, cafeaua poate oferi proprietăți antioxidante protectoare și poate stimula producția de colagen. Pentru a prepara un astfel de exfoliant, ai nevoie de 1 lingură de zaț de cafea, 1 lingură de zahăr brun, 1-2 linguri de lapte și 1 lingură de miere. Amestecă bine toate aceste ingrediente, apoi udă fața cu apă, după care întinde exfoliantul pe față și pe gât. Cu mâinile ude, masează acest amestec pe piele cam 3-4 minute, cu mișcări circulare.

La final, clătește bine fața cu apă călduță și șterge-te cu un prosop.

Ai grijă la aportul de vitamina C

Vitamina C este esențială în procesul de producție a colagenului și elastinei. Un deficit de vitamina C scade producția de colagen și elastină așa că trebuie prevenit prin consumul de alimente bogate în vitamina C sau, dacă este nevoie, și prin suplimente (e bine să ceri sfatul medicului înainte de a lua orice fel de suplimente). O doză de 500 mg de vitamina C este suficientă pentru menținerea pielii tinere și ferme. Poți obține cantități adecvate de vitamina C prin consumul de alimente precum broccoli-ul, kiwi-ul, citricele și ardeii grași. 

Broccoli-ul poate fi consumat după ce l-ai opărit (adaugi peste el puțină sare, zeamă de lămâie și usturoi pisat pentru o garnitură delicioasă), iar restul ar trebui consumate crude. Kiwi-ul merge pus în bolul cu cereale și lapte de dimineață sau consumat ca gustare între mese, alături de câteva nuci sau alune. Ardeiul gras este ideal consumat în salate de crudități sau umplut (crud) cu brânză slabă amestecată cu verdețuri ori pus în sendvișuri.

Consumă proteine slabe

Asigură-te că în alimentația ta sunt incluse zilnic două-trei porții de proteine slabe, care stimulează producția de colagen și elastină. Tofu, semințele și nucile, leguminoasele, ouăle, peștele, laptele, iaurtul și brânza slabă, precum și carnea slabă sunt exemple de surse de proteine. De exemplu, poți alege pentru micul dejun lapte cu fulgi de ovăz și fructe proaspete (sau omletă cu verdețuri, pâine integrală și salată de roșii, dacă nu te împaci cu un mic dejun dulce). La prânz, alege, de exemplu, o tocăniță de curcan sau pui cu roșii, ceapă și ardei, alături de o salată de crudități, iar seara pește la cuptor cu broccoli, conopidă și sos de iuart cu usturoi.

Ia suplimente alimentare

Suplimentele alimentare pot fi un aliat puternic în stimularea producției de colagen și elastină. Acestea conțin nutrienți importanți - de pildă, acizii grași Omega 7 care se regăsesc în unele suplimente sub formă de ulei de cătină, au abilitatea de a mari producția de colagen din organism.

Sunt utile suplimentele cu colagen?

În ultimii ani, suplimentele de colagen au devenit extrem de populare. Majoritatea sunt hidrolizate, deci colagenul a fost descompus pentru a fi mai ușor de absorbit. Aceste suplimente vin în principal sub formă de pulbere, dar sunt disponibile și în capsule sau în formă lichidă. Tipurile de colagen care se pun în suplimente variază - unele conțin unul sau două tipuri, în timp ce altele conțin până la cinci.

Studiile științifice efectuate în ultimii ani au arătat că suplimentele cu colagen pot influența benefic aspectul pielii. Un mic studiu la care au luat parte 69 de femei cu vârste cuprinse între 35 și 55 de ani a constatat că acelea care au luat 2,5 sau 5 grame de colagen zilnic, timp de 8 săptămâni, au observat o îmbunătățire semnificativă a elasticității pielii, în comparație cu cele care nu au luat acest supliment.

Un alt studiu a descoperit că femeile care au luat zilnic 1 gram dintr-un supliment de colagen derivat din pui timp de 12 săptămâni au observat o reducere cu 76% a uscăciunii pielii și o reducere cu 12% a ridurilor vizibile. De asemenea, cercetătorii spun că aceste femei au obținut și un flux sangvin mai bun în piele și un conținut de colagen cu 6% mai mare.

În plus, o revizuire recentă a opt studii care au inclus 805 participanți a concluzionat că rezultatele preliminare sunt promițătoare pentru utilizarea pe termen scurt și lung a suplimentelor orale de colagen pentru întârzierea îmbătrânirii pielii.

Având în vedere că suplimentele alimentare variază foarte mult în calitate și, în general, nu sunt reglementate la fel de riguros precum medicamentele, dermatologii susțin că ar fi mai indicat ca persoanele care doresc să își suplimenteze aportul de colagen să îl ia din acea zeamă de oase preparată în casă (stock), prin fierberea oaselor de pui, pește sau vită.

Ce alte beneficii mai are colagenul?

Colagenul poate reduce durerile articulare și poate contribui la menținerea funcției articulațiilor. De exemplu, o revizuire a cinci studii în care au fost incluse 500 de persoane cu osteoartrită a constatat că administrarea a aproximativ 10 grame de colagen pe zi, în medie, timp de 24 de săptămâni, a condus la îmbunătățiri semnificative ale rigidității articulațiilor și ale durerilor articulare auto-raportate.

De asemenea, cercetările sugerează că suplimentele de colagen pot ajuta la prevenirea osteoporozei, o boală a oaselor care afectează mai ales femeile trecute de 50 de ani. Într-un studiu care a durat 12 luni, participantele au luat zilnic fie un supliment de calciu cu 5 grame de colagen, fie un supliment de calciu fără colagen. La sfârșitul studiului, cele care au luat suplimente de calciu și colagen au avut niveluri semnificativ mai mici de proteine în sânge care duc la degradarea oaselor decât cele care au luat doar calciu.

Deși aceste efecte nu au fost studiate pe larg, se pare că suplimentele cu colagen pot fi de folos și pentru sănătatea unghiilor și a părului. Administrarea unor suplimente de colagen poate crește rezistența unghiilor prin prevenirea fragilității și, în plus, poate stimula creșterea atât a părului, cât și a unghiilor.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Cleveland Clinic - Collagen
https://my.clevelandclinic.org/health/articles/23089-collagen 
Pub Med - Effects of hydrolyzed collagen supplementation on skin aging: a systematic review and meta-analysis
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33742704/
Studiul „Effects of hydrolyzed collagen supplementation on skin aging: a systematic review and meta-analysis”, apărut în Int J Dermatol. 2021 Dec;60(12):1449-1461. doi: 10.1111/ijd.15518, autori: Roseane B de Miranda et al.
NCBI - Clinical Relevance of Elastin in the Structure and Function of Skin
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8239663/
Studiul „Clinical Relevance of Elastin in the Structure and Function of Skin”, apărut în Aesthet Surg J Open Forum. 2021 Sep; 3(3): ojab019, doi: 10.1093/asjof/ojab019, autori: Leslie Baumann et al.


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0