6 moduri prin care iti poti coafa parul in timp ce dormi

Vrei să te trezești dimineața cu părul deja coafat? Poți face asta dacă îți prinzi părul în anumite moduri seara, înainte de culcare. Află în cele ce urmează cum să obții bucle lejere, breton drept și volum... în timp ce dormi.

Există câteva trucuri de styling pentru păr care îți asigură o coafură de nota 10 dimineața, când te trezești. Folosind aceste trucuri nu numai că vei putea dormi câteva zeci de minute bune în plus, pe care altfel le-ai pierde dimineața cu aranjatul, însă vei avea și o coafură de invidiat.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Bucle peste noapte

Bucle lejere

Prinde-ți tot părul într-o coadă în vârful capului, apoi rotește coada în jurul elasticului de păr și fixeaz-o cu agrafe de coc. Dimineață, când te trezești, aplică pe podoaba capilară un produs de styling, fie o spumă de păr, fie un spray pentru fixare sau un lac pentru strălucire. Vei observa că ai căpătat bucle lejere, asemănătoare celor pe care le obții dacă folosești bigudiuri de dimensiuni mari.

Bucle dezordonate

Poți obține, peste noapte, și bucle dezordonate precum cele pe care le capeți după o zi petrecută la plajă și în apa sărată a mării. Împarte-ți părul în două secțiuni, făcând o cărare pe mijloc din zona frunții și până la ceafă. Împletește-ți apoi părul în două cozi. Poți face două cocuri din cele două cozi, rulându-le și prinzându-le cu agrafe de coc. Dimineață, desfă-ți cocurile apoi despletește-ți părul și vei avea bucle cu aspect dezordonat.

Bucle perfecte cu bentiță elastică

Vrei bucle care să pară făcute cu ondulatorul, însă fără să îți expui părul temperaturilor înalte care produc degradarea acestuia? Ai nevoie de o bentiță de păr elastică și de câteva agrafe de păr. Pune-ți bentița pe cap, fixând-o pe frunte. Apoi, ia-ți părul, șuviță cu șuviță, și răsucește-l în jurul bentiței. La final, poți folosi două agrafe de păr pentru a te asigura că bentița rămâne la locul ei peste noapte. Dimineața, desprinde-ți părul și bucură-te de coafura obținută. Poți folosi un spray pentru fixare pentru a finisa coafura.

Păr îndreptat

Coafură perfect dreaptă

Fie că ai îndreptat părul cu placa și vrei să rămână drept și a doua zi, fie că l-ai întins cu peria rotativă, părul poate rămâne drept peste noapte dacă știi cum să îl prinzi. Piaptănă-ți părul apoi rotește-l, pornind de lângă ureche, în jurul capului și fixează-l de scalp cu agrafe subțiri. Dimineața doar desprinde-ți părul din agrafe și aplică puțin ulei hidratant pe vârfuri.

Breton drept

Bretonul este primul care își pierde aspectul peste noapte, mai ales dacă ești genul de persoană care are un somn agitat. Pentru a te asigura că te trezeșți cu un breton ca la carte, usucă-l cu foehn-ul și prinde-l apoi cu câteva agrafe de suvițele de păr care încadrează fața. Dimineața va trebui doar să desprinzi agrafele și să aplici un lac pentru strălucire.

Coafură cu volum

Ți-ai coafat părul cu peria rotativă și vrei să îi păstrezi volumul și a doua zi? Nimic mai simplu – prinde-ți tot părul într-o coadă lejeră în vârful capului, fără să îți întinzi părul de la rădăcină. Apoi, prinde șuvițele cu ajutorul unor agrafe ca și cum ți-ai face un coc. Dimineață, când îți vei desprinde părul, vei constata că și-a păstrat volumul.

Cum îți mai poți coafa părul fără căldură?

Unul dintre secretele coafurilor frumoase fără căldură este acceptarea texturii și formei naturale a părului. Așa că, indiferent de tipul de păr pe care îl ai - drept, creț, aspru sau fin, alege pentru curățare produsele de îngrijire destinate acestuia și la fel și produse de stilizare. Un șampon și un balsam potrivite pentru tipul tău de păr reprezintă primul pas spre o coafare reușită fără căldură. Dacă părul tău se simte uscat, de exemplu, folosește un șampon și un balsam hidratant.

După ce speli părul, înfășoară-l într-un prosop special tip turban sau într-un prosop obișnuit de bumbac și lasă-l să absoarbă apa – nu freca părul cu prosopul, deoarece acest lucru poate duce la încurcare, la ruperea firelor și la despicarea vârfurilor. Dacă este suficient de cald, cum ar fi vara, poți lăsa părul să se usuce neacoperit după ce l-ai tamponat cu prosopul pentru a absorbi excesul de apă.

Înainte de a-l lăsa se usuce, cât părul este încă ud, aplică un primer pentru păr sau un tratament leave-in. Acestea oferă părului o fixare ușoară și o definire chiar și fără coafare cu ajutorul căldurii. Aplici produsul în palmă și îl întinzi pe ambele palme, apoi pe toată lungimea părului, începând de la rădăcină, după care așezi părul cu degetele (dacă este drept sau ondulat) sau cu un pieptăn, dacă ai păr creț.

Pentru a obține volum și strălucire, aplică apoi un ulei de păr sau o spumă pentru volum; caută, pe cât posibil, produse care să nu-ți dea o senzație de lipicios. După ce părul s-a uscat, poți folosi o cremă de netezire (dacă ai fire rebele) sau un spray pentru volum, dacă știi că părului tău îi lipsește.

Cum să ai grijă de părul lung?

Iată câteva metode prin care să îți întreții părul lung:

Nu îl spăla excesiv

Pentru a stimula creșterea părului și pentru a-l menține lung și sănătos, trebuie să te asiguri că există sebum suficient pe scalp. Să-ți șamponezi părul prea des poate îndepărta uleiurile naturale și umezeala de pe scalp, ceea ce poate interfera cu creșterea acestuia. Dacă ai un scalp gras, poți spăla părul ceva mai des, iar între spălări folosește un folosi șampon uscat pentru a-ți păstra scalpul curat și fără exces de sebum.

Schimbă regulat fața de pernă și spală perna

Murdăria și grăsimea care se adună pe scalp și păr trec pe fața de pernă, deci este important să o schimbi o dată pe săptămână. Mai ales că pe aceeași pernă se acumulează transpirație, salivă, acarieni și multe altele. Și perna trebuie spălată la intervale regulate de timp – cam o dată la patru luni. Pernele și fețele de pernă murdare pot contribui chiar și la alte afecțiuni ale scalpului, cum ar fi mătreața și căderea părului.

Alege un pieptăn sau o perie potrivite

Dacă ai părul lung, riscă să se încurce extrem de ușor, iar dacă acesta este și cazul tău, nu trage de păr cu peria, ci folosește un pieptăn pentru descâlcire, începând de la vârfuri și ținând bine restul șuviței cu mâna cealaltă. Dacă ai păr lung și creț, folosește un pieptăn cu dinți mari și mai rari. Dacă ai păr drept, e bine să-l piepteni uscat, ca să eviți ruperea, dacă îl ai creț, e bine să-l piepteni ud, ca să se descurce mai ușor. Părul ondulat nu are nevoie de pieptănare, îl descurci și aranjezi cu degetele.

Alege alimente pentru păr sănătos

Cercetările sugerează că lipsa de vitaminele B și D, precum și lipsa de fier poate duce la căderea părului. Asigură-te, deci, că ai o alimentație bogată în vitamine și minerale pentru un păr sănătos. Alimente bogate în vitamina B sunt leguminoasele (linte, fasole), cerealele, avocadoul, ouăle, cartofii, legumele verzi, pentru un aport de vitamina D consumă pește (hering, sardine, somon), pasăre de curte, ouă, ciuperci. Nu lua suplimente decât dacă ai acordul medicului, pentru că excesele pot fi dăunătoare.

Evită utilizarea aparatelor cu aer cald

Folosește mai rar placa de îndreptat părul, ondulatorul și uscătorul, deoarece acestea elimină uleiurile naturale de pe păr și scalp și fac firele mai fragile și predispuse ruperii cu ușurință, crescând și riscul de fire despicate. Când utilizezi, totuși, un astfel de aparat, folosește și protector termic pentru a preveni eliminarea uleiurilor naturale și a umezelii din păr.

Perie părul înainte de culcare

Periajul părului înainte de culcare va preveni ruperea prin descurcarea acestuia. De asemenea, asigură că uleiurile scalpului sunt răspândite uniform pe firele de păr. Acest lucru menține părul hidratat, prevenind deteriorarea și ruperea. Dacă ai părul gras, evită pieptănatul des, la fel și dacă îl ai creț.

Taie regulat vârfurile

Tunderea părului câte puțin la fiecare 2-3 luni îl face să arate mai frumos și să pară mai plin. De asemenea, te ajută să scapi de vârfurile uscate și despicate, contribuind la un aspect mai sănătos.

Evită coafurile prea stranse

Legarea părului prea strâns poate să-l smulgă de la rădăcini, ducând la pierderea mai multor fire decât ar fi normal. De asemenea, poate contribui la subțierea firelor în zonele strânse.

Folosește un ulei o dată pe săptămână

Se spune că masajul scalpului îmbunătățește fluxul de sânge către foliculi, stimulând creșterea părului. În plus, uleiurile esențiale pot trata probleme specifice ale scalpului, cum ar fi mătreața sau uscăciunea. Câteva uleiuri esențiale utilizate în mod obișnuit pentru păr (puse într-o mască de păr făcută în casă, de exemplu) sunt uleiul esențial de arbore de ceai, cel de cuișoare sau cel de scorțișoară.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
American Academy of Dermatology - Tips for healthy hair
https://www.aad.org/public/everyday-care/hair-scalp-care/hair/healthy-hair-tips
Davines - Easy Overnight Hairstyles: Wake Up with Perfect Hair 
https://us.davines.com/blogs/news/easy-overnight-hairstyles


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0