Salpingita: cauze, simptome, tratament, complicatii

Trompele uterine sunt o componentă esențială a procesului reproductiv normal. Trompa uterină prinde ovulul după ovulație și transportă spermatozoizii de la uter până la zona unde are loc fecundarea ovulului, la mijlocul porțiunii trompei. Uneori, însă, acest proces este perturbat de diferite cauze, iar una dintre ele poate fi salpingita.

Ce este salpingita?

Salpingita este un tip de boală inflamatorie pelvină. Acest termen general se referă la o infecție apărută în organele reproducătoare, care se dezvoltă atunci când bacteriile periculoase pătrund în aparatul reproducător al femeii. Salpingita cauzează inflamația trompelor uterine, iar această inflamație se poate răspândi cu ușurință de la o trompă la altă, astfel încât ambele ajung afectate. Dacă este lăsată netratată, salpingita poate duce la complicații pe termen lung.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Cauze și factori de risc salpingită

Cauze salpingită

Salpingita este, de obicei, cauzată de infecțiile bacteriene, cum ar fi clamidioza sau gonoreea, dobândite prin intermediul raportului sexual cu penetrare vaginală.

Factori de risc salpingită

Este posibil să ai un risc mai mare de a dezvolta salpingită dacă ai avut o boală cu transmitere sexuală (BTS), ai făcut sex neprotejat, ai parteneri sexuali multipli, ai un partener care are multipli parteneri sexuali. Deși situațiile sunt rare, infecțiile abdominale sau procedurile chirurgicale, cum ar fi operația de apendicită sau inserarea unui sterilet, pot cauza salpingită.

Simptome salpingită

Nu toate femeile care fac salpingită dezvoltă toate aceste simptome, dar când acestea apar este vorba de:

  • scurgeri sau secreții vaginale cu miros neplăcut
  • scurgeri vaginale de culoare galbenă
  • durere în timpul ovulației, menstruației sau sexului
  • spotting - te pătezi sau sângerezi între două menstruații
  • durere lombară surdă
  • durere abdominală
  • greață
  • vărsături
  • febră
  • urinări dese

Salpingita poate fi acută (debutând subit, cu simptome severe) sau poate fi cronică (boala persistă pe o perioadă lungă, cu puține simptome sau fără niciun fel de semne).

Complicații salpingită

Dacă este lăsată netratată, salpingita poate duce la complicații cum ar fi:

  • răspândirea infecției la alte zone din corp, la uter și ovare;
  • durere abdominală și durere în zona pelvină pe termen lung;
  • formarea de țesut cicatricial pe trompele uterine, formarea aderențelor și blocajelor trompelor uterine, ceea ce poate duce la infertilitate;
  • abcese care afectează trompele uterine;
  • sarcină extrauterină (ectopică).

Impactul asupra fertilității

Dacă inflamația este diagnosticată și tratată precoce, salpingita nu ar trebui să aibă un impact asupra fertilității femeii. Pacienta ar trebui să poată concepe un copil și să ducă sarcina la termen, fără complicații. 

Dacă, însă, tratamentul este efectuat cu întârziere sau dacă infecția este lăsată în totalitate netratată, salpingita poate cauza blocaje, aderențe, formarea de țesut cicatricial la nivelul trompelor uterine, iar aceste complicații pot duce la infertilitate. Dacă aceste obstrucții din trompele uterine nu pot fi rezolvate chirurgical, este posibil ca pacienta să aibă nevoie de fertilizare in vitro (FIV) pentru a avea un copil.

Tratament salpingită

Antibiotice

Medicul va prescrie antibiotice orale sau intravenoase pentru a elimina infecția bacteriană. Și partenerul sau partenerii sexuali vor avea nevoie de tratament cu antibiotice.

Intervenție chirugicală

Dacă infecția a cauzat un abces la nivelul trompelor uterine, medicul poate efectua o intervenție chirurgicală laparoscopică pentru a rezolva problema. Dacă infecția a cauzat formarea de aderențe sau de țesut cicatricial, medicul poate recomanda o intervenție chirurgicală pentru a se îndepărta zonele deteriorate. Această recomandare se poate face îndeosebi dacă pacienta dorește să rămână ulterior însărcinată. Dacă trompele uterine sunt pline cu lichid, se va efectua o intervenție chirurgicală, pentru a drena lichidul sau pentru a îndepărta zona umplută cu lichid.

Cum se explică, de fapt, consecințele salpingitei asupra fertilității?

Salpingita este definită ca fiind o inflamație a tubului falopian, acea punte de legătură între ovare și uter, numită și trompa uterină și poate fi împărțită în trei tipuri majore: acută, cronică și granulomatoasă. Cum spuneam, boala apare atunci când uterul și trompa uterină sunt infectate de microorganisme care se află, de regulă, în colul uterin și vagin.

Salpingita acută, adică forma primară, este o infecție care rezultă atunci când un microorganism patologic care cauzează cervicita invadează trompa uterină. Totodată, boala poate să debuteze și ca perisalpingită, adică sub forma unei infecții secundare care apare ca urmare a unei infecții intraabdominale, însă acest tip de salpingită este mai rar întâlnit. Inflamația trompei uterine este corelată cu infertilitatea la femei dacă țesutul cicatricial și anumite aderențe formează o obstrucție în interiorul tubului falopian.

Pentru ca procesul natural de concepție să aibă loc, sunt necesari mai mulți factori:

  • ovulația trebuie să aibă loc;
  • trebuie să existe o cantitate adecvată de spermatozoizi, care să aibă o motilitate bună în lichidul seminal;
  • în al treilea rând, trompele uterine trebuie să fie permeabile.

Ultima condiție este esențială pentru ca ovulul și spermatozoidul să se întâlnească și pentru ca fecundarea ovulului să aibă loc ulterior.

Când avem de-a face cu trompe uterine înfundate sau blocate, acestea nu pot primi ovulul care este eliberat de ovar în timpul ovulatiei. Când trompele uterine nu funcționează în mod corect, așa cum se întâmplă când sunt inflamate, transportul spermatozoizilor către ovul sau transportul ovulului fecundat către cavitatea uterină, pentru implantarea în uter, este afectat.

În această situație, dacă embrionul nu ajunge în cavitatea uterină, există riscul ca acesta să se implanteze în interiorul trimpei uterine și să genereze ceea ce se numește sarcină ectopică sau sarcină extrauterină.

În 9 din 10 cazuri de salpingită, bacteriile sunt cauza infecției. Bacteriile trebuie să aibă mai întâi acces la sistemul reproducător al femeii pentru ca infecția să aibă loc. În unele cazuri, bacteriile pot pătrunde în această zonă prin multe modalități: prin actul sexual, introducerea unui dispozitiv intrauterin (steriletul), avort spontan (pierderea sarcinii), avort, nașterea naturală, apendicită.

Oamenii de știință au studiat de-a lungul timpului mai multe boli cu transmitere sexuală, inclusiv cele cauzate de infecția cu Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhoeae, pentru a putea înțelege care este rolul acestor microorganisme în salpingită și infertilitate. În plus, și alți agenți patogeni precum Mycoplasma genitalium, Trichomonas vaginalis și alte microorganisme din microflora vaginului ar putea să îndeplinească mai multe roluri în deteriorarea trompelor uterine și în alte cauze potențiale ale infertilității.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
Better Health Channel – Salpingitis
https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/salpingitis
Nature – Salpingitis Impairs Bovine Tubal Function and Sperm-Oviduct Interaction
https://www.nature.com/articles/s41598-019-47431-x
Studiul „Salpingitis Impairs Bovine Tubal Function and Sperm-Oviduct Interaction”, apărut în Sci Rep 9, 10893 (2019). https://doi.org/10.1038/s41598-019-47431-x, autori: Owhor, L.E., Reese, S. & Kölle, S.
NIH – Sexually Transmitted Diseases and Infertility
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5193130/
Studiul „Sexually Transmitted Diseases and Infertility”, apărut în Am J Obstet Gynecol. Author manuscript; available in PMC 2018 Jan 1.; 216(1): 1–9, doi: 10.1016/j.ajog.2016.08.008, autori: Ms. Danielle G. TSEVAT et al.


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0