Cauza a infertilitatii la barbati: medicamentele si substantele ilegale (drogurile)

Exista foarte multe cauze (diferite) ale infertilitatii masculine, inclusiv cauze de natura hormonala, anatomica, infertilitate secundara ca urmare a expunerii la anumite substante. Insa oamenii de stiinta spun ca este foarte clar ca multe medicamente (tratamente farmaceutice) pot cauza factorul masculin al infertilitatii, care este de cele mai multe ori reversibil si tratabil.

Medicamentele si substantele interzise (precum drogurile) pot fi o cauza a infertilitatii. Anumite medicamente, de exemplu, pot cauza uneori probleme la barbati, ducand la infertilitate. Aceste substante sunt:

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Sulfasalazina - un medicament antiinflamator folosit pentru a trata afectiuni precum boala Crohn si poliartrita reumatoida; acesta scade numarul de spermatozoizi, insa efectele sale sunt doar temporare.

Steroizii anabolizanti - sunt de multe ori folositi in mod ilegal, pentru a construi masa musculara si pentru a imbunatati performantele atletice; folosirea pe termen lung, abuziva, a steroizilor anabolizanti poate reduce numarul de spermatozoizi si motilitatea spermatozoizilor.

Chimioterapia - medicamentele folosite in cadrul chimioterapiei pot uneori sa reduca in mod sever productia de sperma a barbatului.

Remediile din plante medicinale - Unele remedii din plante, cum ar fi extractele obtinute din radacina unei plante din China, numita Tunetul lui Dumnezeu (Tripterygium wilfordii), pot afecta productia de spermatozoizi si pot reduce dimensiunile testiculelor.

Drogurile/substantele ilegale, cum ar fi marijuana si cocaina pot sa afecteze calitatea spermei. Abuzul de cocaina sau de marijuana poate sa reduca temporar numarul si calitatea spermatozoizilor.

Cele mai frecvente substante care pot afecta fertilitatea unui barbat

Testosteronul - Terapia de substitutie cu testosteron (suplimentarea cu testosteron) are un efect negativ puternic asupra productiei de sperma. Cand testosteronul este administrat la barbati, semnalele hormonale care le transmit testiculelor sa produca testosteron si sa produca spermatozoizi sunt blocate, iar in acest fel, productia naturala de testosteron se opreste. Nivelul de testosteron din testicule scade subit, prea mult pentru a mai sustine productia de spermatozoizi.

Steroizii anabolizanti - asa cum stii deja, acestia sunt medicamente folosite pentru a construi masa musculara si/sau pentru a reduce grasimea corporala. Din pacate, acest tip de steroizi afecteaza fertilitatea barbatului in acelasi mod in care o afecteaza testosteronul: intervenind in semnalele hormonale care sunt necesare pentru a se produce spermatozoizi.

Alcoolul - Nu este un drog si nici o substanta interzisa, insa el poate influenta unele aspecte. Consumul scazut pana la moderat de alcool nu pare sa afecteze fertilitatea barbatilor. Consumul excesiv de alcool(mai mult de 14 bauturi alcoolice pe saptamana), insa, poate sa scada productia de testosteron, creste rata la care testosteronul este eliminat din fluxul sangvin si creste nivelul de estrogen din organismul barbatului.

Marijuana - THC, ingredientul activ din marijuana, scade productia de spermatozoizi si reduce apetitul sexual, afectand productia de testosteron. In plus, THC are un efect daunator direct asupra motilitatii spermatozoizilor.

Narcoticele (opioidele) - Clasa de opioide include atat medicamente pe baza de prescriptie medicala (pentru tratarea durerii si dependentei), cat si droguri ilegale. Folosirea pe termen lung a opioidelor poate perturba semnalele care controleaza productia de testosteron, lucru care poate cauza un nivel scazut al acestui hormon si care poate sa scada cantitatea si calitatea spermatozoizilor.

Nu exista dovezi ce arata ca folosirea pe termen scurt a opioidelor are un efect negativ asupra fertilitatii barbatului. Asa ca daca pacientul ia pe termen scurt acest gen de medicamente, pentru a controla durerea dupa o operatie sau in urma unei fracturi, el trebuie sa ia aceste medicamente conform indicatiilor medicului.

Inhibitori de 5 α-reductaza (sau 5 alfa-reductaza) - Aceste medicamente sunt folosite pentru a trata marirea prostatei si caderea parului. Impactul acestora este mic si reversibil, odata ce tratamentul medicamentos este oprit.

Alfa blocante - Aceste medicamente sunt folosite pentru a trata simptomele urinare cauzate de marirea prostatei. Alfa blocantele afecteaza fertilitatea barbatilor in moduri diferite, in functie de directia in care functioneaza fiecare medicament.

Alte medicamente care pot afecta fertilitatea sunt:

  • antidepresivele (in special inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei sau ISRS);
  • blocantele canalelor de calciu sunt indicate ca terapie pentru multe conditii medicale, inclusiv hipertensiunea arteriala si insuficienta cardiaca;
  • antiepilepticele sunt asociate cu infertilitatea in ceea ce priveste factorul masculin;
  • antiretroviralele, cum sunt cele folosite in cazul pacientilor cu HIV, afecteaza calitatea spermei.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie:

  • Studiul "Effects of Pharmaceutical Medications on Male Fertility", publicat in 2012 in Journal of reproduction & infertility, autori: Paul R. Brezina, Fahd N. Yunus, Yulian Zhao.
  • Cleveland Clinic - https://my.clevelandclinic.org/health/articles/15229-drugs-and-male-fertility
  • NHS Choices - https://www.nhs.uk/conditions/infertility/causes/
  • Mayo Clinic - https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/male-infertility/symptoms-causes/syc-20374773
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0