Pterigion operat acum un an

După un an de la operație, ochiul mă doare și mă ustură. Am fost la control, la medicul care m-a operat, și mi-a dat Betabioptal (3 săptămâni) apoi Thealoz Duo (de 3-4 ori pe zi, până îmi trece). Au trecut 45 de zile, dar de 2 zile mă doare și mă ustură, chiar dacă pun picături. Am fost la control, iar medicul mi-a zis că e ok! Dar nici nu pot ține ochiul deschis din cauza usturimi... Ce pot face? (Mi-a zis că e iritată cicatricea de la operație.) 

1 răspuns

Răspunsul Expertului

Dr. Roxana Cozubaș - Medic Specialist Oftalmologie, Expert DOC

În caz de pterigion operat sau nu, se recomandă să se evite expunerea la praf, vânt, soare puternic sau alți factori care pot agresiona zona. 
Vă recomand să continuați administrarea de Thealoz Duo de 3-4 ori, au rol de calmare a senzației de usturime, dar și să evitați toți factorii pomeniți mai sus. Ocazional, pentru 1-2 săptămâni, se mai pot administra picături Indocollyre (un antiinflamator nesteroidian), care are rol de scădere a inflamației locale. 

Unii pacienți pot beneficia de uzul terapeutic al unei lentile de contact, ca un pansament, însă trebuie să mergeți la un control pentru a vedea dacă faceți parte dintre aceștia. 

În speranța că v-am fost de folos, vă doresc multă sănătate! 


Disclaimer : Toate informațiile prezentate prin intermediul prezentului site nu reprezintă consultații medicale. Aceste informații nu pot înlocui și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate, diagnosticul și tratamentul oferite în mod direct în cabinetul unui medic. Doc.ro nu este și nu poate fi ținut răspunzător în niciun fel pentru punerea în aplicare în mod necorespunzător a vreunui tratament și/sau sfat medical oferit prin intermediul prezentului site. Vă recomandăm să va prezentați la medic pentru orice problema de sănătate, pentru a putea fi analizate particularitățile cazului dumneavoastră. Pentru verificarea rezultatelor oferite de calculatorul de ovulație pot fi folosite, în paralel, metode de identificare a perioadei fertile precum: măsurarea temperaturii bazale ori testele hormonale.