Periartrita scapulohumerala

Am fost diagnosticată acum 2 luni, după o radiografie, cu periartrita scapulohumerala. Am făcut fizioterapie, kinetoterapie, doua infiltratii în umar cu diprophos și dexametazona dar și acum am umarul blocat parțial. Nu pot sa fac multe miscari, cele care țin în special de rotație. Nu mai știu ce sa fac. Încerc sa mai fac singura acasă exercitii dar nu se văd îmbunătățiri. Am luat și antimflamatoare mult timp. Nu pot sa dorm noaptea din cauza durerii de umar stang și a brațului. Ce mai pot sa fac pentru a-și reveni umarul?

1 răspuns

Răspunsul Expertului

Dr. Sorina Mustățea - Medic Primar Reumatologie, Expert DOC

Periartrita scapulo-humerală este o afecțiune frecvent intalnită la persoanele cu vârsta de 40-70 de ani, femeile sunt afectate într-un procent mai mare decât bărbații. Durerea și mai ales limitarea mișcărilor în articulația umărului, fac ca această afecțiune să fie de multe ori un disconfort major pentru pacienți, ei nu-și mai pot desfășura activitatea profesională și au dificultăți în îndeplinirea activităților obișnuite din viața de zi cu zi, așa cum este și cazul dvs. În general, durerea este difuză, intensă, durează de la câteva săptămâni la câteva luni și este declanșată de mișcare în articulația umărului. Durerea apare și noaptea, iar pacienții nu pot să doarmă pe partea afectată, așa cum ați precizat și dvs. Din cauza durerii pacientul folosește tot mai puțin membrul afectat.

Tratamentul constă în administrarea de antiinflamator nesteroidian (AINS), combinat cu fizioterapie (curenți diadinamici, interferențiali, curent galvanic). Se pot face injecții intraarticulare cu corticosteroizi (asa cum ați făcut deja și dvs) și se pare că fizioterapia combinată cu injectarea intraarticulară de corticosteroid ameliorează mai bine și mai rapid mobilitatea umărului în comparație cu injectarea de cortizon separat. Dar avȃnd în vedere că le-ați facut recent, nu este recomandat să le repetați decȃt la distanța de 6 luni.

Kinetoterapia este foarte importantă. Ea are ca obiectiv principal recuperarea mobilității și se face pe o perioadă lungă de timp, de câteva săptamani. Se încearcă recuperarea progresivă a mișcărilor, ținta fiind recuperarea mobilitații umărului într-un procent cât mai mare. Există și cazuri în care pacienții rămân cu o ușoară limitare a mișcărilor pe termen lung.

Prin urmare continuați cu kinetoterapie și antiinflamator nonsteroidian (la nevoie).

Intre timp v-aș recomanda să vă faceți și o evaluare a funcției tiroidiene (avȃnd în  vedere că o afectare de tip periartrită scapulo-humerala poate fi și consecința unei  disfuncții tiroidiene).


Disclaimer : Toate informațiile prezentate prin intermediul prezentului site nu reprezintă consultații medicale. Aceste informații nu pot înlocui și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate, diagnosticul și tratamentul oferite în mod direct în cabinetul unui medic. Doc.ro nu este și nu poate fi ținut răspunzător în niciun fel pentru punerea în aplicare în mod necorespunzător a vreunui tratament și/sau sfat medical oferit prin intermediul prezentului site. Vă recomandăm să va prezentați la medic pentru orice problema de sănătate, pentru a putea fi analizate particularitățile cazului dumneavoastră. Pentru verificarea rezultatelor oferite de calculatorul de ovulație pot fi folosite, în paralel, metode de identificare a perioadei fertile precum: măsurarea temperaturii bazale ori testele hormonale.