Durere la genunchi

Bună ziua. De vreo câțiva ani am o durere ocazională la genunchi. Ea se manifestă atunci când țin câteva minute genunchii îndoiți, când cobor (de pe un deal , pantă mai lungă) sau când merg pe bicicletă. Am fost la 2 medici dar răspunsul a fost că este o durere din cauze mecanice. Ideea este că durerea este foarte mare când forțez mult genunchiul. Mă interesează ce teste aș putea face să aflu de ce am acele dureri și doar în unele cazuri? Ce credeți că ar putea fi? Mulțumesc

1 răspuns

Răspunsul Expertului

Dr. Sorina Mustățea - Medic Primar Reumatologie, Expert DOC

Descrierea dvs în care ați precizat că durerea apare atunci când faceți un efort fizic susținut (mers pe bicicletă, coborârea unei pante), încadrează durerea de la nivelul genunchilor în una de cauză mecanică. Investigația recomandată este RMN articular care are avantajul că vizualizează eventualele defecte ale cartilajului, arată grosimea cartilajului articular, starea părților moi, a ligamentelor, meniscurilor și eventualele leziuni ale acestora, arată prezența lichidului în articulație, dacă există sinovită sau nu. Investigația aceasta permite diagnosticul diferențial în cadrul afecțiunilor genunchiului și este necesară dacă se pune problema unei intervenții artroscopice de rezolvare a eventualelor leziuni de menisc, afectări ligamentare etc. În cazul în care nu aveți acces la RMN, puteți face o radiografie a genunchilor, aceasta arată dacă există îngustare a spațiului articular, dacă există osteofite marginale, toate cele descrise radiologic sunt semne pentru gonartroză.


Disclaimer : Toate informațiile prezentate prin intermediul prezentului site nu reprezintă consultații medicale. Aceste informații nu pot înlocui și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate, diagnosticul și tratamentul oferite în mod direct în cabinetul unui medic. Doc.ro nu este și nu poate fi ținut răspunzător în niciun fel pentru punerea în aplicare în mod necorespunzător a vreunui tratament și/sau sfat medical oferit prin intermediul prezentului site. Vă recomandăm să va prezentați la medic pentru orice problema de sănătate, pentru a putea fi analizate particularitățile cazului dumneavoastră. Pentru verificarea rezultatelor oferite de calculatorul de ovulație pot fi folosite, în paralel, metode de identificare a perioadei fertile precum: măsurarea temperaturii bazale ori testele hormonale.