Cum scap de acnee și puncte negre?

Bună ziua! De câțiva ani mă confrunt cu acneea, am puncte negre și am și acnee cu erupție. Am folosit creme, mască din bicarbonat, din gălbenuș de ou și multe altele și nici un rezultat. Am fost la medic și mi-a recomandat o cremă de la Avene, dar nici un rezultat, dimpotriva - m-am iritat foarte tare. Ați putea să îmi dați câteva sfaturi? Mulțumesc!

1 răspuns

Răspunsul Expertului

Dr. Laura Mocanu - Medic Specialist Dermato-venerologie, Expert DOC

Din păcate, de multe ori tratamentul pentru acnee este complex şi se întinde pe o perioada îndelungată (cel puţin 3 luni). Având în vedere că există şi leziuni inflamate, erupţia pe care o descrieţi, probabil este nevoie şi de tratament antibiotic administrat oral. Ţinând cont şi de punctele negre pe care le aveţi, ca şi tratament local probabil că cel mai bine se potriveşte să aplicaţi un gel pe bază de antibiotic şi retinoizi. Pentru deschiderea şi eliminarea punctelor negre aş recomanda produse care să facă un gomaj sau exfoliere şi pe care să le utilizaţi de două ori pe săptămână. Se apropie anotimpul cald aşa că, din păcate, sezonul de peelinguri este pe sfârşite, pentru că acestea v-ar fi ajutat cu o vindecare mai rapidă a leziunilor active şi cu evacuarea punctelor negre. Totuşi, pentru îndepărtarea punctelor negre, pe perioada caldă, puteţi apela la tehnici de tipul microdermabraziunii sau chiar la proceduri de drenaj. Mai exista unele dispozitive cu lumini (lumină roşie, lumină albastră) ce pot ăjuta în tratamentul acneei pentru a obţine rezultate mai rapide şi mai durabile.

Toate aceste terapii şi tehnici ar trebui coordonate de un medic dermatolog, pentru a stabili o indicaţie şi o ordine precisă a efectuării lor.

V-aş recomanda să efectuaţi şi un consult la medicul ginecolog, o ecografie ovariană şi profilul hormonal pentru a vedea dacă nu cumva o patologie de tipul ovarului micropolichistic este implicată în această acnee cu evoluţie îndelungată.

De asemenea, având în vedere că stressul şi alimentaţia pot fi factori care să întreţină leziunile la unele persoane predispuse, vă poate ajuta să aveţi un management mai bun al unor eventuale perioade de stress şi să aveţi o dietă echilibrată: să consumaţi cât mai multe fructe şi legume proaspete; ar fi de ocolit cât mai mult în dietă ciocolata, dulciurile, laptele dulce, băuturile energizante, produsele tip fast-food, prăjelile, mâncărurile grase şi condimentate.

Vă urez mult succes


Disclaimer : Toate informațiile prezentate prin intermediul prezentului site nu reprezintă consultații medicale. Aceste informații nu pot înlocui și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate, diagnosticul și tratamentul oferite în mod direct în cabinetul unui medic. Doc.ro nu este și nu poate fi ținut răspunzător în niciun fel pentru punerea în aplicare în mod necorespunzător a vreunui tratament și/sau sfat medical oferit prin intermediul prezentului site. Vă recomandăm să va prezentați la medic pentru orice problema de sănătate, pentru a putea fi analizate particularitățile cazului dumneavoastră. Pentru verificarea rezultatelor oferite de calculatorul de ovulație pot fi folosite, în paralel, metode de identificare a perioadei fertile precum: măsurarea temperaturii bazale ori testele hormonale.