Ce tratamente există pentru verucile plane la copii?

Copilul meu are câteva veruci plane, de culoare pielii pe degete. Teoretic nu îl deranjează, dar pe mine mă îngrijorează deoarece acestea cresc, se măresc (cea mai mare are deja vreo 4-5 mm în diametru). Ce pot să fac împotriva lor? Și eu am avut demult, când eram în liceu ș am scăpat de ele prin cauterizare, însă el este prea mic pentru așa ceva (are 8 ani) iar dacă astea cresc în continuare cum le pot opri?

1 răspuns

Răspunsul Expertului

Dr. Laura Mocanu - Medic Specialist Dermato-venerologie, Expert DOC

Apariţia verucilor este dată de un virus, care trăieşte în celulele pielii. Cum spui şi tu, aceste leziuni nu deranjează atunci când sunt de dimensiuni mici. Dar este foarte bine că doreşti să le tratezi din timp, deoarece odată cu trecerea vremii, verucile cresc şi pot deveni chiar foarte dureroase. De asemenea, cu cât “păstrăm” mai mult timp o verucă pe piele, fără să o tratăm, cu atât cresc şansele ca acel virus să se transmită la pielea din jur şi astfel să apară noi leziuni. 
Tratamentul verucilor se poate face în mai multe moduri. Unul dintre ele este reprezentat de aplicarea pe leziuni a unor preparate  farmaceutice, care să topească verucile. Acest tratament se efectuează la domiciliu şi poate dura mai multe săptămâni până se obţin rezultate. Un alt mod este prin cauterizare, o procedură care se efectuează sub anestezie locală, la cabinetul dermatologic. Această procedură se poate efectua şi la vârsta de 8 ani, dacă alte terapii locale nu au dat rezultate. La această vârstă se poate avea o cumunicare bună cu copiii şi ei deja înteleg nevoia de asta cuminţi în timpul procedurilor.
Dacă încă nu vrei să apelezi la metodele de mai sus, îţi recomand să încerci un tratament hiperton ocluziv, pe care îl poţi efectua chiar tu, acasă. Acest tratament constă în aplicarea locală, pe veruci, a unei soluţii suprasaturate de sare, cu rol de a produce o deshidratare excesivă a celulelor de la nivelul leziunii. În mult cazuri, la copii, aceasta poate duce la îndepartarea verucilor. Iată cum ar trebui să procedezi: pui 10 linguri de sare vărsată de bucătărie într-un litru de apă, şi dai în clocot. Soluţia astfel preparată, o pui pe comprese sterile, pe care le aplici pe zona cu verucile, de seara (la culcare), până dimineaţa, când îndepartezi compresele. Acest tratament poate dura mai multe săptămâni. Dacă nu obţii rezultate, îţi recomand să consulţi un medic dermatolog, care va stabili ce alt tratament se potriveşte cel mai bine pentru copilul tău.  
Îţi urez mult succes!


Disclaimer : Toate informațiile prezentate prin intermediul prezentului site nu reprezintă consultații medicale. Aceste informații nu pot înlocui și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate, diagnosticul și tratamentul oferite în mod direct în cabinetul unui medic. Doc.ro nu este și nu poate fi ținut răspunzător în niciun fel pentru punerea în aplicare în mod necorespunzător a vreunui tratament și/sau sfat medical oferit prin intermediul prezentului site. Vă recomandăm să va prezentați la medic pentru orice problema de sănătate, pentru a putea fi analizate particularitățile cazului dumneavoastră. Pentru verificarea rezultatelor oferite de calculatorul de ovulație pot fi folosite, în paralel, metode de identificare a perioadei fertile precum: măsurarea temperaturii bazale ori testele hormonale.