Regim alimentar in steatoza hepatica

Steatoza hepatică, cunoscută în popor sub denumirea de boala ficatului gras, apare atunci când se acumulează depozite de grăsime la nivelul ficatului. Ce regim alimentar e indicat să urmezi dacă ai fost diagnosticat cu această afecțiune?

Prezența grăsimii la nivelul ficatului este normală, însă atât timp cât aceasta nu depășește 5-10% din greutatea acestui organ. În cazul în care depozitele de grăsime cântăresc mai mult decât 10% din greutatea totală a ficatului, avem de-a face cu steatoza hepatică.

Vestea proastă este că steatoza hepatică poate cauza leziuni ficatului, împiedicând buna să funcționare. Vestea bună este, însă, că e o afecțiune reversibilă, care poate fi tratată sau măcar ameliorată prin adoptarea unui stil de viață sănătos, bazat pe combinații alimentare echilibrate, precum și prin practicarea regulată a exercițiilor fizice.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Steatoza hepatică nonalcoolică: tipuri

Boala ficatului gras nonalcoolic este o afecțiune care se caracterizează prin acumularea de grăsimi în ficat. Există două tipuri de infiltrare grasă a ficatului:

  • Ficat gras nonalcoolic (NAFLD) - o afecțiune în general benignă, în care infiltrația grasă a ficatului este simplă și nu există inflamație.
  • Steatohepatită nonalcoolică (NASH) - există infiltrarea grasă împreună cu inflamația ficatului.

Pentru a fi diagnosticată cu oricare dintre forme, o persoană nu poate avea istoric de consum de alcool sau o altă problemă care ar putea provoca afecțiunea hepatică (cum ar fi o infecție cu virusul hepatitei C).

Ficatul gras nonalcoolic este o afecțiune care a devenit tot mai frecventă în condițiile în care creșterea în greutate și obezitatea sunt condiții tot mai des întâlnite în populația generală. Steatoza hepatică este în prezent cea mai frecventă cauză a tulburărilor hepatice în țările industrializate.

Ficatul funcționează normal și arată normal din punct de vedere microscopic, cu excepția acumulărilor de grăsimi din celule. NAFLD este adesea detectat atunci când se fac investigații imagistice abdominale din alte motive (cum ar fi efectuarea unei ecografii abdominale pentru a investiga existența litiazei biliare).

Analizele de sânge (transaminazele) fie sunt normale, fie pot să apară creșteri ușoare. Diagnosticul poate fi confirmat ecografic. Dacă transaminazele sunt foarte crescute sau dacă există alte semne de boală hepatică, cum ar fi colorația icterică a pielii, atunci poate fi recomandată o biopsie hepatică pentru a căuta alte probleme, cum ar fi steatohepatita nonalcoolică (NASH).

În afară de scăderea în greutate, nu există un alt tratament, deși persoanele cu afecțiuni hepatice ar trebui vaccinate împotriva hepatitei A și B, dacă nu sunt deja imunizate.

Regim alimentar pentru ficat gras

Un regim alimentar pentru steatoza hepatică trebuie să fie, de fapt, o alimentație echilibrată și sănătoasă. Carbohidrații în exces trebuie limitați, deci cartofii, pâinea albă, orezul și porumbul trebuie consumate cu măsură. Totodată, și zahărul și îndulcitorii artificiali trebuie evitați, deci e bine să se limiteze inclusiv consumul de sucuri, fie ele și naturale. Iată câteva recomandări alimentare pentru înlăturarea depozitelor de grăsime de la nivelul ficatului:

  • Consumă alimente bogate în vitamina E: semințele de floarea soarelui, migdalele, spanacul, uleiul din semințe de in, fisticul, broccoli-ul, morcovii, mango, nucile, papaya, dovleacul, ardeiul gras roșu.
  • Consumă alimente bogate în acizi grași Omega 3: semințele de in, nucile, sardinele, somonul, soia, tofu, varza de Bruxelles, conopida, uleiul de pește, semințele de chia, uleiul de rapiță.
  • Consumă alimente bogate în vitamina D: iaurtul, brânza, dovlecelul, roșiile, somonul, tonul, uleiul de cod, cerealele îmbogățite cu vitamina D, scoicile, produsele lactate, ouăle, ciupercile
  • Evită: prăjelile, laptele gras, produsele lactate bogate în grăsimi precum untul sau smântâna, orice aliment pe care simți că îl digeri cu dificultate, alimentele de tip fast-food, produsele de patiserie, alimentele semi-preparate, alimentele dietetice care, în general, conțin cantități reduse de grăsimi, însă au zahăr și îndulcitori artificiali din belșug. Printre alimentele dietetice pe care trebuie să le eviți se află: iaurturile dietetice, sucurile dietetice și dulciurile dietetice.

Mesele unui pacient care suferă de steatoză hepatică ar trebui să conțină următoarele alimente:

  • Legume crude din belșug, întrucât conțin cantități extrem de reduse de zahăr. Sunt recomandate și fructele, însă nu mai mult de două porții pe zi, mai ales dacă pacientul trebuie să scadă în greutate – multe fructe conțin cantități mari de zahăr.
  • Legume și leguminoase gătite și pâine integrală, care să compenseze faptul că nu mănânci pâine albă sau biscuiți.
  • Proteine slabe, precum cele provenite din: carne de pasăre, fructe de mare fie ele proaspete, fie la conservă sau congelate, carne roșie slabă, ouă, fasole, linte, năut
  • Gustările dintre mese în steatoza hepatică ar trebui să fie alcătuite din:
  • Iaurt cu ierburi aromatice
  • Smoothie din lapte de cocos și fructe de pădure
  • Nuci sau semințe cu un fruct (nu mai mult de o mână de nuci/ semințe)
  • Legume crude cu hummus sau pastă de avocado
  • O porție de fructe proaspete

Dieta hipoglucidică și boala ficatului gras

Studiile au arătat faptul că progresia ficatului gras spre boli hepatice grave este mai frecventă în cazul pacienților cu diabet zaharat de tip 2 și cu obezitate.

Scăderea numărului de carbohidrați din dietă este o metodă populară de reducere a caloriilor și, implicit, a greutății. Dar dacă impactul asupra sănătății noastre ar fi și mai benefic? Pacienților diagnosticați cu ficat gras li se recomandă frecvent scăderea numărului de grăsimi ingerate din dietă, pentru a limita acumularea grăsimii la nivelul ficatului.

Studiile recente au arătat că mai degrabă reducerea carbohidraților ar putea avea un rol major în prevenirea dezvoltării ficatului gras sau în limitarea evoluției acestei afecțiuni, dacă aceasta este deja instalată. Carbohidrații (glucidele) se regăsesc în produsele de panificație, dulciuri, paste, cartofi, covrigi etc.

Un studiu recent, cuprinzând un lot mic de pacienți cu steatohepatită nonalcoolică, a arătat că la acești pacienți, doar două săptămâni de dietă cu restricții la glucide pot limita nivelul de grăsime care se acumulează la nivel hepatic. Cercetătorii au demonstrat că această dietă poate scădea nivelul unor markeri de laborator (în special markeri inflamatori de tipul interleukinei 6 și TNF alpha), ale căror valori crescute pot fi strâns legate de severitatea steatohepatitei non-alcoolice.

Explicația oferită ar consta în faptul că numărul scăzut de glucide de la nivel intestinal ar favoriza absorbția locală de folat, ameliorând metabolismul lipidic hepatic. S-a arătat că la persoanele cu diabet și obezitate, nivelele folatului sunt reduse. Înțelegerea rolului folatului în sindromul metabolic poate poziționa această vitamină ca potențial tratament în cazul ficatului gras.

Regim alimentar în steatoza hepatică: exemplu de meniu pe 5 zile 

Pentru un pacient cu steatoză hepatică, e nevoie ca dieta trebuie să fie bogată în nutrienți esențiali și să conțină cât mai puține grăsimi saturate și zaharuri și mai ales combinația dintre acestea (de exemplu, pâine cu unt, carne cu pâine, dulciuri rafinate) . Așadar, un meniu sănătos pentru 5 zile ar putea include următoarele:

Luni

Mic dejun: Omletă din două ouă cu spanac și ardei gras roșu, două felii de pâine integrală și o portocală
Gustare: Un măr sau o pară
Prânz: Salată de ton, roșii, castraveți și spanac, cu o dressing din ulei de măsline și lămâie.
Gustare: Un iaurt simplu cu câteva nuci sau semințe
Cină: Pui la grătar cu conopidă și broccoli și dressing de iaurt cu usturoi, alături de un bol mic de orez brun

Marți

Mic dejun: două felii de pâine integrală cu un ou fiert, felii de ciuperci fierte și roșii crude, și o jumătate de grepfrut
Gustare: Un kiwi sau o mandarină
Prânz: Supă de legume cu fasole și chimen, o felie de pâine integrală și un bol de salată verde
Gustare: Un iaurt simplu în care pui fructe de pădure
Cină: Tocăniță de legume cu orez brun și o salată de crudități cu dressing din ulei de măsline și oțet de mere

Miercuri

Mic dejun: Omletă din două ouă cu dovlecel și ardei gras, două felii de pâine integrală și o jumătate de grepfrut
Gustare: O piersică sau un mango
Prânz: Salată de roșii, castraveți și ton sau alt pește la conservă, cu dressing din iaurt și mărar
Gustare: O mână de alune de pădure crude ori coapte sau alte nuci
Cină: Pește la grătar cu cartof fiert și o salată de varză roșie și morcovi rași

Joi

Mic dejun: Două felii de pâine integrală cu brânză feta, ou fiert și frunze de salată verde, plus o felie mare de ananas la final
Gustare: Un morcov mic
Prânz: Curry de legume cu năut și o salată de crudități la alegere, cu cuburi de tofu afumat
Gustare: Un iaurt simplu cu bucăți de fruct proaspăt
Cină: Tocăniță de legume cu orez brun și o salată de crudități cu dressing din ulei de măsline și oțet de mere

Vineri

Mic dejun: Două felii de pâine integrală cu un ou fiert, o felie de tofu afumat, o jumătate de avocado și puțin muștar, plus la final o felie mare de ananas
Gustare: Un morcov mic
Prânz: O salată de fasole boabe fierte, roșii, castraveți, ridichi, ardei gras, ceapă (opțional), jumătate de avocado, cu dressing de ulei de măsline și muștar, plus o felie de pâine integrală
Gustare: o mână de nuci sau semințe crude ori coapte
Cină: Friptură de vită slabă la grătar cu legume la grătar

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NHS - Non-alcoholic fatty liver disease (NAFLD)
https://www.nhs.uk/conditions/non-alcoholic-fatty-liver-disease/
American Liver Foundation - A Healthy Diet, a Healthier Liver, a Healthier You
https://liverfoundation.org/health-and-wellness/healthy-lifestyle/liver-disease-diets/
Pub Med - Prospective Study of Outcomes in Adults with Nonalcoholic Fatty Liver Disease
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/34670043/
Studiul „Prospective Study of Outcomes in Adults with Nonalcoholic Fatty Liver Disease”, N Engl J Med. 2021 Oct 21;385(17):1559-1569. doi: 10.1056/NEJMoa2029349, autori: Arun J Sanyal, Mark L Van Natta et al.


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0