Studiu: Femeile sunt mai sensibile la implanturile din metal pentru inlocuirea articulatiilor decat barbatii

Un studiu sugereaza ca unul din motivele pentru care femeile sunt mai predispuse la complicatii dupa interventiile chirurgicale de inlocuire a soldului sau genunchiului ar fi faptul ca sunt mai sensibile la implanturile din metal pentru inlocuirea articulatiilor.

Cercetatorii au revizuit cazurile a peste 2600 de pacienti care au fost examinati pentru dureri inexplicabile dupa interventiile de inlocuire totala a soldului si/sau genunchiului. Toti aveau implanturi din metal. Niciunul nu a prezentat infectii, inflamatii sau alte afectiuni care sa explice durerile. 57% dintre pacientii respectivi au fost femei. Potrivit studiului, intensitatea durerii medii a fost mai ridicata in randul femeilor decat in randul barbatilor, 6,8 fata de 6,1 pe o scara de la 0 la 10.

NEWSLETTER DOC DEDICAT
Analizele de sange au aratat ca 49% dintre femei si 38% dintre barbati au inregistrat reactii adverse la metalele din implanturi. Diferenta dintre sexe s-a mentinut si dupa ce oamenii de stiinta au utilizat o definitie mai stricta a sensibilitatii, 25 % fata de 18%. „Aceste rezultate ar putea explica, cel putin partial, diferenta dintre sexe cu privire la anumite modele de implanturi de artroplastie generala de articulatii”, dupa cum au precizat co-autorul studiului Nadim Hallab si colegii sai intr-un comunicat de presa. Hallab este profesor de chirurgie ortopedica in cadrul Centrului Medical al Universitatii Rush din Chicago.

 

 

Potrivit studiului publicat recent in revista The Journal of Bone & Joint Surgery, in cazul pacientilor cu sensibilitate la metalele din implanturi, durerile au fost mai mari la femei decat la barbati. Inainte de analizele de sange, 29% dintre femei au mentionat ca sufera de alergii la metale, care se manifesta la nivelul epidermei, fata de 4% dintre barbati.

Oamenii de stiinta au precizat ca nu se stie daca sensibilitate pacientilor la metalele din implanturi exista inainte de interventiile chirurgicale, este cauzata de implanturi sau este provocata de amandoua. Acestia sustin ca sunt necesare mai multe cercetari.

Au adaugat ca este posibil ca diferentele dintre sexe sa aiba legatura cu hormonii sau factorii de mediu, precum expunerea la metalele din bijuterii sau produsele cosmetice.

 

Sursa articol: New York Times

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0