Impotenta functionala in coxartroza

Pe langa durerea articulara, cele mai importante si precoce simptome care apar in coxartroza sunt prezenta unor cracmente (zgomote) la mobilizarea articulatiei soldului, precum si reducerea mobilitatii articulare (mai ales la extensie, rotatie interna si abductie), rotatia interna fiind prima afectata.

Apare astfel poziţia vicioasa (membrul este flectat, rotat extern). In formele severe poate apare o diferenţa de lungime a membrelor inferioare, prin scurtarea membrului afectat cu 2-5 cm.

NEWSLETTER DOC DEDICAT

Toate aceste simptome duc la imposibilitatea pacientului de a merge, de cele mai multe ori acesta avand nevoie de sprijin (baston, carje, cadru) si astfel apare schiopatatul. Pentru a reduce durerea, pacientul incepe sa schioapete, reducand astfel presiunea asupra soldului afectat. Apare instabilitate cand pacientul sta in picioare (ortostatism).

Apar modificari ale pozitiei coloanei vertebrale, modificarea sprijinului pe un singur picior. Activitatile de zi cu zi care implica aplecatul si incaltatul pot deveni dificile sau imposibile la bolnavul cu coxartroza. Urcatul si coboratul din masina poate reprezenta o adevarata provocare. Pentru evitarea dificultatii la urcatul scarilor, bolnavul se serveste de membrul inferior sanatos pe care-l foloseste primul, tragand sau tarand dupa aceea pe cel bolnav.

Apare imposibilitatea de a se incalta (semnul pantofului Duvernay), pacientul se incalta cu genunchiul flectat neputandu-se apleca, se imbraca cu dificultate iar in stadiile avansate pacientul este imobilizat la pat (imposibilitate de autoingrijire).

 

Sursa foto: Shutterstock

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0