Faceti 6000 de pasi pe zi pentru prevenirea artritei la nivelul genunchiului

Un nou studiu sugereaza ca mersul pe jos o ora pe zi ar putea ameliora artrita la nivelul genunchiului si preveni invaliditatea.

Persoanele in varsta merg, urca scarile sau se ridica de pe scaun cu dificultate din cauza artritei genunchiului. Dar rezultatele acestui studiu arata ca daca mergeti mai mult, va imbunatatiti functionarea normala zilnica a genunchilor. 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

„Persoanele care sufera de artrita la nivelul genunchiului sau care risca sa dezvolte artrita ar trebui sa faca aproximativ 6000 de pasi pe zi, cu cat merg mai mult, cu atat scade riscul de a dezvolta dificultati de functionare” a precizat liderul echipei de cercetare, Daniel White, profesor asistent de cercetare in cadrul departamentului de terapie fizica si antrenamente sportive al Universitatii Boston.

Fiecare pas conteaza si se adauga la numarul total dintr-o zi, a declarat acesta. Important este sa purtati un pedometru si sa faceti pana la 6000 de pasi zilnic, a spus acesta. „In general, oamenii fac in medie 100 de pasi pe minut, prin urmare, 6000 de pasi ar insemna aproximativ o ora de mers pe zi” a declarat White. „Nu conteaza prea mult tipul miscarii”.  In cazul persoanelor care sufera de artrita la nivelul genunchiului si care s-au apucat recent de miscare, pentru inceput, White recomanda stabilirea unui obiectiv de 3000 de pasi pe zi. 

Durerea la nivelul articulatiilor si rigiditatea limiteaza miscarea pentru 80% dintre persoanele care sufera de artrita, potrivit informatiilor generale din raport.

Studiul la care au participat 1800 de adulti a aratat ca 6000 de pasi reprezinta pragul cu ajutorul caruia se estimeaza daca se va dezvolta sau nu respectiva dizabilitate. „Daca purtati un pedometru si ajungeti la 6000 de pasi, sunteti intr-o forma fizica buna” a spus White. Alte orientari recomanda mult mai multi pasi pentru o stare de sanatate buna, dar White sustine ca a incercat sa identifice cel mai mic numar de pasi care i-ar ajuta pe pacienti sa-si pastreze mobilitatea.

Studiul, publicat pe 12 iunie in Arthritis Care & Research, a monitorizat numarul de pasi dintr-o saptamana al adultilor care riscau sa dezvolte artrita la nivelul genunchiului sau care sufereau deja de artrita. Toti au folosit pedometre si au participat la un studiu clinic la scara larga privind osteoartrita. Dupa doi ani cercetatorii au evaluat orice limitari functionale asociate cu artrita. Acestia au descoperit ca pentru fiecare 1000 de pasi, limitarile functionale scadeau cu 16% pana la 18%.

Mersul contribuie la intarirea muschilor si flexibilitate, reducand durerea cauzata de artrita, potrivit spuselor lui White si ale altor cercetatori.

 

 

„Acest studiu se adauga la numeroasele cercetari si logicii care ne spune ca trebuie sa facem miscare” a spus Samantha Heller, fizioterapeut in cadrul Centrului Medical Langone din New York. Mersul „este gratuit si stim deja cum se practica” a adaugat aceasta. „Cu o pereche potrivita de adidasi si un echipament corespunzator, puteti merge in orice perioada a anului.” 

Heller a precizat ca are pacienti care sustin ca nu pot merge din cauza durerilor de genunchi, sold sau altor dureri articulare. „Cu cat fac mai putin miscare, cu atat mai mult muschii se slabesc , iar articulatiile devin mai putin stabile, marind inflamatia si durerea” a precizat aceasta. „Sedentarismul mareste si riscul de a lua in greutate, ceea ce are un efect advers asupra articulatiilor” a adaugat Heller. 

Pedometrele si aplicatiile de pe telefon care masoara numarul de pasi sunt in prezent, disponibile la scara larga, au subliniat White si Heller. „Luati-va un pedometru sau descarcati o aplicatie pentru a vedea cati pasi faceti in fiecare zi” a recomandat Heller.  

Dr. Natalie Azar, profesor asistent in cadrul departamentelor de medicina si reumatologie ale Centrului Medical Langone din New York a sugerat ca noile rezultate i-ar putea incuraja pe oameni sa devina mai activi. „Per total, vorbim despre date excelente privind beneficiile miscarii moderate si unui stil de viata activ in randul persoanelor care sufera de artrita sau care se confrunta cu un risc ridicat de a dezvolta aceasta afectiune” a spus Azar. „Este un alt studiu cu care imi voi convinge pacientii sa faca miscare.”

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Tu sau părinții tăi suferiți de dureri de genunchi? Completează chestionarul acesta pentru tine sau pentru ei și află rapid dacă acesta indică un risc de gonartroză. Dacă te înscrii în categoria de risc, primești un consult de specialitate gratuit! Ai nevoie de ajutor pentru completarea testului si descarcarea voucherului? Suna-ne la 021.527.87.87, in Call Center-ul dedicat.

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0