Explorarea imagistica prin rezonanta magnetica in afectiunile genunchiului

Una dintre cele mai solicitate examinari prin IRM (imagistica prin rezonanta magnetica) este cea a articulatiei genunchiului. Practic, aproape toti pacientii care prezinta simptomatologie dureroasa persistenta, inclusiv cei cu gonartroza, efectueaza un examen IRM mai devreme sau mai tarziu. 

Indicatiile examinarii sunt diverse, de la patologia traumatica, pana la cea tumorala, iar informatiile pe care le obtinem in urma examinarii IRM sunt foarte utile pentru stabilirea diagnosticului, terapiei adecvate, dar si verificarii rezultatelor obtinute post-terapeutic. De examinarea prin IRM beneficiaza si pacientii cu afectuni degenerative sau inflamatorii si infectioase.

Scopul examenului IRM consta in evaluarea aspectului anatomic al articulatiei genunchiului , tinand cont de simptomatologia clinica. Este un examen imagistic valoros, care ne ghideaza conduita terapeutica. Prin evaluarea informatiei anatomice, putem aprecia efectul asupra functionalitatii articulatiei genunchiului.

stop artroza

Injectarea intravenoasa de substanta de contrast nu se face de rutina si poate fi de folos doar in anumite cazuri de diagnostic diferential sau sub forma de artrografie indirecta. Prin IRM, poate fi efectuata artrografie directa, cu injectarea intra-articulara de substanta de contrast paramagnetica diluata.

Practic, pacientul va fi introdus in magnetul cilindric dupa ce, in prealabil, in jurul genunchiului i-am fixat o antena cu ajutorul careia obtinem informatia. Zona de examinat, respectiv genunchiul, trebuie sa fie amplasata in mijlocul magnetului.

Patologia traumatica

In articulatia genunchiului exista anumite elemente anatomice care sunt lezate in traumatisme. Cartilajul de acoperire a suprafetelor articulare, ligamentele incrucisate si colaterale, precum si meniscurile si capsula articulara, dar si muschii si structurile tendinoase pot fi vizualizate foarte eficient.

Rolul examenului IRM este si acela de a evidentia si contuzia osoasa sub forma semnalului IRM edematos, care poate persista 6-12 saptamani post-traumatic. Fracturile, in special, o forma particulara de fractura (denumita de tip Segond) sunt asociate cu leziune a ligamentului incrucisat anterior si reprezinta avulsiunea (indepartarea) capsulei articulare de pe insertia articulara.

Leziunile cartilajului de acoperire a suprafetei articulare si, in special, osteocondrita disecanta, sunt mai frecvent intalnite in portiunea interna a condilului femural intern. Exista mai multe tipuri de clasificare a leziunilor de cartilaj sau ale condromalaciei (inmuiere a cartilajelor). O clasificare utila in practica zilnica este aceea in care exista patru grade de alterare descrisa de Outerbridge.

In urma diverselor studii, acuratetea cu care IRM stadializeaza leziunile de tip condromalaciei variaza intre 50-95%, in functie de instalatie si de parametrii tehnici alesi. Distributia sediului leziunilor arata ca frecventa leziunilor este mai mare retropatelar, in portiunea interna a condilului femural intern si in platoul tibial lateral, in special portiunea posterioara.

Cartilajul retropatelar are cea mai mare grosime din organism si masoara circa 5 mm. In cazul leziunilor la pacienti tineri, acestea apar medial, iar in cazul leziunilor degenerative, acestea apar lateral.

Fracturile si reactiile de stres

Prin IRM, pot fi vizualizate fracturi fara deplasare si fracturi de stres care nu pot fi puse in evidenta prin examene radiografice standard.

Conform stadializarii IRM alcatuita de Fredericson, fracturile au urmatorul aspect:

  • Stadiul 1: Edem periostal.
  • Stadiul 2: Edem osos vizibil in secventele T2 cu supresie de grasime.
  • Stadiul 3: Edem vizibil in T1.
  • Stadiul 3: Linie de fractura vizibila.

Leziunile meniscale:

Criteriile de apreciere a morfologiei normale a meniscului:

  • Suprafata meniscului este intotdeauna mai mare decat grosimea sa.
  • Cornul posterior meniscal este mai gros decat cel anterior, in cazul meniscului lateral, si are grosime aproximativ egala in cazul celui medial.
  • In planul coronal, coarnele posterioare acopera in intregime platourile tibiale.
  • Meniscul medial este atasat de capsula articulara si nu exista fluid intre aceste doua structuri.


Exista si variante anatomice care predispun la aparitia unor leziuni. Meniscul discoid este o varianta anatomica intalnita cel mai frecvent in compartimentul lateral, iar cu aproximatie se poate aprecia prezenta acestuia daca apare pe mai mult de 2 sectiuni adiacente cu grosime de 4 mm sau de 3 mm.

Aspectul leziunilor meniscale:

Leziunile orizontale apar mai frecvent in cornul posterior la varstnici si sunt degenerative.

Leziunile longitudinale apar de obicei post-traumatic.

Leziunile radiare sunt, de obicei, post-traumatice si aspectul particular este de "cioc de papagal", la care exista o asociere intre traiectul vertical, de la radiar la cel longitudinal trecand prin un traiect curbiliniu.

Dovezile instabilitatii meniscale sunt fragmentarea discala, leziunile vizibile pe o distanta mai mare de 1 cm, asociate cu hipersemnal T2.

In functie de traiectul leziunilor meniscale, acestea pot fi clasificate in diverse grade, de la 1 la 4.

Disocierea capsulo-meniscala

In cazul secventelor sensibile la fluide este vizibil fluid intre menisc si capsula articulara a genunchiului.

Periferia meniscala este neregulata, iar marginea platoului tibial este descoperita de platoul tibial pe o suprafata mai mare de 5mm.

Fascicolul menisco-femural si cel menisco-tibial sunt neregulate.

Chisturile meniscale

Sunt colectii de fluid adiacente periferiei meniscale si probabil leziunilor meniscale. Pot fi perimeniscale, intrameniscale sau parameniscale, in functie de localizare.

Ligamentele incrucisate

Ligamentul incrucisat anterior (LIA) se introduce din portiunea posterioara interna a condilului femural lateral si adopta un traiect catre tibie in directie anteromediala la un unghi de 15 grade. Semnalul sau este mai intens decat cel al ligamentului incrucisat posterior in secventa T2.

Leziunile LIA sunt situate predominant in portiunea proximala. Cea mai frecventa leziune (Unhappy triad) implica si meniscul medial, ligamentul colateral intern, condilul femural si platoul tibial postero-lateral.

Semnele directe sunt reprezentate de discontinuitate, traiect de intrerupere orizontal sau vertical, hipersemnal T2, contur neregulat, cresterea de volum cu modificarea structurii, absenta vizualizarii ligamentului.

Semnele indirecte sunt asocierea cu leziuni in platoul tibial postero-lateral si condilul femural lateral, leziuni meniscale, subluxatia anterioara a tibiei, modificarea inflamatorie a grasimii Hoffa.

Ligamentul incrucisat posterior (LIP) are un traiect oblic de pe portiunea anterioara a condilului femural intern catre cea posterioara a platoului tibial extern. Leziunile LIP sunt mult mai rare si sunt des insotite de avulsiune osoasa.

Ligamentele colaterale

Complexul ligamentar colateral medial este format din trei straturi componente: 
•    unul superficial, care include muschiul sartorius, care se contopeste cu retinaculul, 
•    cel mijlociu - portiunea externa a ligamentului colateral medial si ligamentul oblic posterior contopit, de asemenea, cu retinaculul, 
•    si cel profund - se uneste cu capsula articulara si ligamentul colateral medial.

Complexul ligamentar colateral extern consta, de asemenea, din trei straturi componente: unul superficial, format din tractul iliotibial anterior si tendonul bicepsului femural posterior, unite printr-o fascie comuna, de cel mijlociu, format din retinaculul patelar anterior si lateral, iar posterior ligamentul colateral. Rezistenta este data de ligamentul arcuat.

Analiza burselor genunchiului:

La nivelul genunchiului exista anumite spatii care poarta denumirea de burse si care pot produce acumulare voluminoasa de fluid atunci cand apar modificari inflamatorii. Ele sunt situate intre capetele de insertie ale diverselor structuri ligamentare, tendinoase si fascii.

Bursa semimembranoasa este un loc de dezvoltare a chisturilor Baker, frecvent intalnite in patologia traumatica si post-traumatica a genunchiului.

Concluzii

Cu exceptia contraindicatiilor relative si a celor absolute, examenul IRM a intrat in obisnuinta activitatii noastre medicale. Practicarea anumitor sporturi predispune la leziuni de tip relativ a structurilor componente ale articulatiei genuchiului. Exemplul obisnuit il constituie schiul sau fotbalul, prin solicitarea genunchiului prin miscari complexe si posibilele socuri puternice la care poate fi supusa articulatia.

Exista anumite structuri care sunt mai frecvent afectate, in functie de miscarile extreme sau de traumatismele care au produs leziunile si este foarte importanta colaborarea intre medicul care face solicitarea examinarii, medicul radiolog care o interpreteaza si pacient, pentru corelarea simptomatologiei cu diagnosticul si stabilirea conduitei terapeutice adecvate.

Examenul IRM este un tip de explorare medicala in plina dezvoltare si diversificare, iar utilitatea sa nu poate fi inlocuita cu alt tip de examinare.

Imagistica prin rezonanta magnetica poate fi recomandata de medic pentru ca ii ofera detalii suplimentare, mai ales ca acest test de diagnostic ofera imagini ale tesuturilor moi (ligamente, tendoane si muschi), precum si ale oaselor. Aceasta imagine mult mai detaliata a articulatiei genunchiului poate fi de folos daca radiografiile genunchiului sunt neconcludente sau daca medicul suspecteaza ca simptomele se datoreaza altor afectiuni si nu gonartrozei, cum ar fi afectarea meniscului de la genunchi, afectarea tendoanelor sau ligamentelor.

 

Evalueaza-ti gratuit riscul de artroza la genunchi sau solduri! Completeaza chestionarul acesta pentru tine, pentru parintii sau bunicii tai si afla rapid daca durerile articulare indica un risc crescut de artroza. Daca te incadrezi in categoria de risc crescut, beneficiezi de un consult gratuit la medicul specialist!

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0